scris de C. D. Mocanu
„De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiți ca să roșească
Țărna ce călcăm?”
Ascult radioul de când mă știu. În familiile gospodarilor din Vitanul copilăriei mele televizorul a poposit târziu. Își construiau case, cumpărau în rate mobilă, aragaz și frigider. Televizorul era un lux. Nu încăpea în bugetul drămuit cu multă chibzuință.
Aparatul de radio îmi este prieten bun de mulți, mulți ani. Acasă, la birou, în grădină, în mașină, suntem nedespărțiți.
Zilele trecute, aflat pe niște drumuri lăturalnice din Ilfov, încercam să fac suportabilă monotonia peisajului ascultând o emisiune pentru prietenii de la zece!
Prezentatoarea descria în cuvinte meșteșugite belșugul unei piețe de aiurea. Legumele și fructele toamnei au fost trecute în revistă: mere, pere… și gutui, gogoșari, varză, castraveți… și ridichii. Cum? Ridichii?
Această formă de plural a substantivului ridiche a fost lansată public de „academicienii” de la „Academia Mega Image”. Nu credeam că vor face prozeliți, mai ales în lumea bună. Printre cei alături de care trăiesc într-o localitate mai apropiată de Fierbinți decât de București, mi-a fost dat să o aud foarte rar.
Academicienii de la Academia Română spun că e greșită. Sunt singurii pe care avem datoria să-i credem.
Dacă postul care a transmis emisiunea nu ar pătrunde peste tot în țară, aș fi tratat pozna cu oarecare toleranță acceptând că oricine are dreptul să greșească. Unii însă, abuzează de acest drept. În cazul limbii române, abuzul este doar neștiință și ignoranță.
Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic face lumină. Acest valoros instrument de lucru pentru toți cei care au ca principal mijloc de producție limba neamului lor, ne învață că pluralul substantivului feminin ridiche – art. ridichea (NU ridichie – ridichia!) este ridichi – art. ridichile (NU ridichii – ridichiile!).
Sunt din ce în ce mai sigur că mulți dintre „meseriașii” presei audio–vizuale nu au scule.
comentarii