despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

No shit, Sherlock: Atenţie, Pasajul Basarab va atrage mai mult trafic!

Citez…

EXCLUSIV Construirea masivă de poduri şi parcări publice în interiorul oraşului vor agrava în loc să rezolve problema traficului bucureştean, susţin specialiştii din Primăria Vienei. Atât măsurile actuale cât şi cele de viitor pe care le aprobă municipalitatea bucureşteană sunt total opuse faţă de soluţiile cunoascătorilor din capitala austriacă.

… orice construcţie pentru fluidizarea traficului va atrage maşini, deci aglomeraţie şi pericol. „Faptul că în Bucureşti o astfel de construcţie este în centrul oraşului, iar infrastructura din vecinătate nu vine în completarea acesteia, având, de exemplu, tot atâtea benzi cât are şi podul, va duce la blocaje la intrare şi la ieşire”, a precizat Skoric. Pasajul Basarab va avea şase benzi, în timp ce arterele care acced la acesta au câte două benzi. (fireşte, din Adevărul)

Specialiştii austrieci zic că-i fundamental să ne concentrăm pe-ncurajarea transportului public – dar la ce s-a mai făcut Pasajul Basarab, dacă nu pentru a încuraja şi transportul public? Va avea linii de tramvai şi pe sus, şi pe jos.

Ah, pe termen scurt Pasajul Basarab nu va fi lapte şi miere pentru cei dispuşi să meargă cu tramvaiul. Să vedem de ce, pentru că explicaţia e simplă.

Bucureştiul nu are de-ajuns de multe tramvaie. Are chiar un deficit considerabil. Nu v-aţi întrebat niciodată de ce RATB nu înfiinţează linii noi de tramvai?

Pentru că RATB nu are tramvaie. Nu are tramvaie destule nici pentru Pantelimon, nici pentru Rahova, nici pentru Militari; şi nu are tramvaie destule pentru a înfiinţa linii peste Basarab.

Şi situaţia va mai dura ceva vreme. RATB îşi construieşte de una singură tramvaiele, dar nu cred că reuşeşte să facă mai mult de 4 tramvaie pe an; tramvaie care – ca orice lucru bricolat – se strică una-două. Să faci o licitaţie pentru a aduce tramvaie de afară pare a fi cea mai bună idee; chiar şi aşa,  fabricarea şi livrarea tramvaielor va dura multă vreme. Pe termen relativ scurt, Primăria ar putea găsi vreun oraş european care-şi înnoieşte parcul şi care vrea să scape ieftin de vreo 20-30 de tramvaie vechi.

Ei, vedeţi că nu-i uşor. Dar lucrurile se mişcă; încet-încet vor fi destule tramvaie şi vom folosi cum trebuie Pasajul Basarab; şi transportul public va fi ales de mai mulţi bucureşteni.

Întorcîndu-ne la momentul actual, să ştiţi că la jumătatea lui Decembrie ar trebui să circule din nou tramvaie în zona Grozăveşti-Basarab – dar vorbim aici de tramvaiele care circulă la sol. Cele care vor merge pe pod vor circula undeva prin primăvară, probabil. Chiar şi aşa, nu e nimic hotărît în ceea ce priveşte liniile de tramvai care vor circula în prima fază; e sigur doar că pe Dinicu Golescu nu se va putea circula, deoarece nu există linii de la Virgiliu-încolo; pe Buzeşti-Berzei lucrările nici n-au început bine!

Se va reînfiinţa 12? Se va desfiinţa 25? 11 va rămîne în Ghencea sau va fi trimis din nou în Giuleşti? va fi comasat 35 cu 44? rămîne 8 pe acelaşi traseu? Nu ştie nimeni.

… problemele viitorului sînt şi mai nebuloase.Se va face o linie circulară, pe traseul tramvaielor 34 şi 11/12? Se va  folosi în continuare linia de pe Doctor Felix, deşi tramvaiele pot pierde pînă la 20 de minute pe un segment de stradă lung doar de 500 de metri? Va fi doar la Virgiliu macazul care va permite virajul de pe Buzeşti înspre Gară?

… un lucru-i clar; n-o să fie uşor. Deja am văzut destui adversari ai Pasajului – îi ştiţi, aceia care spun că n-o să fie bun de nimic, că o să îngreuneze traficul şi mai tare, că puteam folosi banii pentru orice altceva. Eu cred că-i un lucru de care ne putem mîndri, Pasajul ăsta. Şi un lucru de care ne putem folosi zeci de ani cu mare spor.

La prima vedere, marea bubă a Pasajului este legată de îngustimea şoselei Titulescu; e la mintea cocoşului că se va forţa interzicerea opririi şi staţionării pe prima bandă – dar chiar şi aşa e foarte probabil să se facă ambuteiaje enorme în zonă. Pe Titulescu n-ai unde parca nici pe străzile din dos, din păcate – şi sînt destul de îngrijorat pentru cei care au treabă pe-acolo; nu ştiu unde-şi vor lăsa maşinile.

O să-nchei cu un comentariu la articolul citat; zice acolo:

Pasajul Basarab va avea şase benzi, în timp ce arterele care acced la acesta au câte două benzi.

Bre, din cîte ştiu eu, Pasajul Basarab va avea două benzi; două benzi pe sens, adică: îi, aşa… o mică diferenţă.

11 comments to No shit, Sherlock: Atenţie, Pasajul Basarab va atrage mai mult trafic!

  • Adrian B

    Poate tramvaiele actuale ar fi mai utile daca nu si-ar petrece timpul blocate prin trafic… Atata timp cat solutia liniei separate de trafic este inca o raritate, mai multe tramvaie ar rezolva prea putin.

  • un muc

    poate ca 6 benzi cu liniile de tramvai…

  • hm

    @Adrian B: fără a separa linia de tramvai de trafic nu facem nimic. Iată linia 32, care se mişcă rezonabil între Alexandria şi Chirigiu doar. Dar pînă la urmă, tot la civilizaţia şoferului ajungem, şi acolo e iar mult de vorbit…
    @un muc: păi aşa şi Titulescu are tot 6 benzi…

  • Dan

    Pe termen lung, odata cu cresterea globala a nivelului de trai vom asista si la o crestere a gradului de motorizare, implicit la o aglomerare a drumurilor existente (da, se poate si mai rau de atat, suntem inca mult sub media tarilor civilizate la numarul de masini pe cap de vita furajata). Ce se pierde din vedere in astfel de articole este scopul pentru care s-au facut anumite investitii, fie ele in poduri sau in linii de tramvai; in principal vorbim de reducerea timpului de deplasare intre punctul A si punctul B. De asemenea apar constrangeri bugetare sau adaptarea la realitatea de pe teren; intr-un oras istoric ca Viena nu ai ce cauta cu poduri de tip Basarab si nici nu poti inghesui masini sau autobuze poluante pe strazi inguste daca vrei sa faci ceva turism. In Bucuresti in schimb avem ce ne-a lasat tovar’su: strazi late si o densitate umana de-a dreptul inumana care se preteaza cel putin teoretic la solutii la fel de megalomanice. Oricum, asteptam si alti “doctori”…

  • hm

    Nici eu nu mă-nnebunesc după soluţii-miracol copiate din oraşe total diferite. De aia cred că Basarabul va fi fantastic; visez doar la o legătură directă cu tramvaiul între Rahova şi Victoriei.

  • Freesys

    Si eu visez la o legatura directa Cotroceni-Rahova sau Cotroceni – Jilava, chiar nu se mai poate !!!

  • mike

    Imaginati-va pachetul de linii de cai ferate, care duce spre Gara, ca un fluviu si Gara de Nord un port.
    Ce facem daca ne luam dupa analiza de la mare DISTANTA facuta de austrieci? a. traversam cu bacul (inclusiv tramvaiele), b. lansam brand de tara cu fluviu in loc de frunza si aducem turisti cu barci, c. traversam inot.
    Dupa o analiza facuta mai de la mica distanta, e clar ca pentru a inchide acel inel foarte important de circulatie era necesar un PASAJ (supra sau subteran). Indiferent de numarul de benzi, putea sa aiba si zece, important e ca are minim doua. Pentru a evita efectul de palnie, se vor conserva restul de benzi cu plantatii de buxus, benzi pentru biciclisti sau/si benzi de urgenta.
    Pachetul de linii de cfr. e un fluviu de comunicatii, gara de nord e un port care sta foarte bine acolo unde e.
    Cred ca analiza austriecilor e gresita sau nu e exprimata detaliat sau explicit.
    Probabil ca ei au vrut sa spuna faptul ca: E aberant sa faci eforturi enorme si NECOORDONATE de infrastructura pentru pasaje interioare daca nu ai bulevarde conectate cu ele si care sa te scoata ,mai departe, direct in autostrada de centura.
    E greu sa functionezi optim in orasul fara parcari publice ieftine, fara parcari langa statiile semi/periferice de metrou/ratb/cfr, fara autostrada de centura, cu zone foarte concentrate ca populatie langa zone, la nici un km., pline de balarii si gunoaie.(campuri si lacuri superbe neamenajate).
    La momente de farf (si nu numai), la scara mai mica, Podul basarab va semana foarte mult cu autostrada Bucuresti Constanta, ambuteiajele vor semana foarte mult cu cele de la capetele ei Glina-Cernavoda.
    Cred ca problema nu e CE, problema e CAND. Cand e bine sa fac un stadion imens, moluri si pasaje imense in oras, inainte sau dupa ce am paracaj, transport public coordonat, centuri si autostrazi.

  • hm

    Şi eu cred că austriecii au fost citaţi neprofesionist. Ori pur şi simplu nu au fost întrebaţi profesionist, ca să zic aşa.

    Luînd în calcul cealaltă idee care s-a mai vehiculat – de a se muta Gara de Nord undeva între Grant şi Basarab – Pasajul e o soluţie foarte bună!

    Tot în articolul de ieri, spuneau că sînt împotriva semaforizării excesive; cu toate astea, Bucureştiul nu are nici acum semafoare în intersecţii periculoase.
    Mă gîndesc la intersecţii ca:
    – Nerva Traian/Mircea Vodă (la Timpuri Noi)
    – Şerban Vodă/Cuţitul de argint
    – Ferentari/Bachus/Toporaşi
    – Regina Maria/Viilor (înainte de Chirigiu)
    şi altele…

  • Freesys

    – Vitan/Zizin/Brailita
    – Bd-ul.Garii Obor/Baicului
    – Matei Voievod/Popa Nan
    – David Praporgescu/Batistei
    si altele…

  • hm

    sau tot pe Batiştei, la Vasile Lascăr/Armand Călinescu.
    Barbu Văcărescu/Ramuri Tei…
    Ce să mai zici de zone ‘gri’, coşmarul începătorilor – virajele stînga de sus de la Autogara Filaret, sau de jos de la Parcul Carol!

  • Freesys

    Ohoooo iesirea din Mitropolit Nifon, ala da cosmar si pentru experimentati!

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>