Din bulevardul Tineretului, între drumul ce urcă spre Polivalentă și Palatul Pionierilor, se găsește un maidan lung, plin de bălării. Pe-o bucată din el ființa, demult, un mic poligon auto; din cînd în cînd se mai așează aci cîte-un circ ambulant.
În rest, infecție și mizerie – ceva ce numim „spațiu verde” și ne luptăm să nu se betoneze.
Cuminte ar fi să se extindă parcul adiacent, Lumea Copiilor. Estimp, Primăria din sectorul 4 l-ar vrea parcare…
Ei, ce să facem cu maidanul?
Hai să vedem ce-i aici – și de ce vine lumea aici.
Aici e un complex uriaș de parcuri: Tineretului și Lumea Copiilor (jos) și Orășelul Copiilor (sus). Mai ales în week-endurile însorite ale Primăverii, cînd tot omul iese din casă, parcurile sînt pline. Vin oameni de peste tot – și e normal să vină. Sînt cele mai atractive parcuri pentru familiile cu copii. Locuri de joacă nenumărate; tiribombe; gogoși; tîrguri și evenimente.
Chiar este un loc care te-atrage – și numărul atracțiilor crește; primăria actuală îndesește în disperare caruselele și tiribombele.
Cum ar veni, tot mai mulți oameni vin aici; și tot mai mulți vor veni pe viitor!
Actuala ofertă de locuri de parcare e depășită în weekend. Se produc gîtuituri – nervi, timp pierdut.
Deci, e nevoie de parcare, nu?
Deși parcarea asta ar fi folosită, cu adevărat, doar în momente de vîrf; în timpul săptămînii ar sta goală, toamna ar sta goală, iarna la fel… Sau, mă rog, poate-ar folosi-o locuitorii de peste drum, ce șed la blocuri.
Dar dacă extindem parcul pe maidan – sau construim un alt punct de interes și de atracție – înseamnă că vor veni și mai multe mașini… și că nevoia de parcare va fi și mai cumplită.
Nu-i o decizie ușor de luat!
Nu; pentru că nu putem cere nimănui să nu vină cu mașina-n parc. Nu atîta vreme cît acest parc uriaș este singurul din București dedicat copiilor. Nu atîta vreme cît nimeni nu poate fi silit să piardă trei sferturi de ceas, venind aici schimbînd două mijloace de transport în comun, în loc să facă zece-cinșpe minute cu mașina. Nu atîta vreme cît timpul nici unei familii nu e o resursă nelimitată și nimeni nu trebuie să se simtă prost pentru că vrea să petreacă cît mai mult timp făcînd lucruri împreună, în loc să aștepte tramvaie împreună. Nu atîta vreme cît aici vin oameni care n-au cum altfel – decît cu mașina lor – să iasă din cartierul în care stau.
Pe aceeaşi amprentă a maidanului în discuţie – executarea unei parcari subterane, pe mai multe nivele. Deasupra: reamenajarea spaţiului verde.
Scump 🙂
Se amortizeaza in timp din taxa, dar este o rezolvare pe termen lung.
ce-i drept, e loc acolo și de-un Mall mai micuț. Și o să fie și parcare.
Disclaimer: a fost odată un băiat cam fraier. Ca să îl protejăm, nu putem zice că era chel. Fraierul nostru a întâlnit cândva o gagică. Nu putem da detalii nici despre ea. E de ajuns să știți că arăta ca o valkyrie, era tatuată ca o motociclistă și se lăuda că e un manual umblător de educație sexuală. Pentru toate sexele.
Știți care a fost primul lucru pe care l-a făcut Zeița Sexului cu Fraierul?… Îl suna de 10 ori pe zi, la ore fixe, precis cronometrate. Mai strict decât l-ar fi controlat vreodată o nevastă geloasă.
Teoretic, nu putem cere nimănui să nu vină cu mașina în parc.
Teoretic, oamenii care stau în blocurile din apropiere au nevoie de parcare.
Teoretic, de pe urma unor parcări se pot câștiga mulți bani, taxând locuri, închiriindu-le și vânzându-le.
Teoretic, e nasol pentru economie să schimbi două-trei sau mai multe mijloace de transport în comun într-o zi. În acel timp, omul poate să cumpere un suc, covrig, înghețată sau toate 3 la un loc.
Teoretic, și Fraierul nostru credea că a ajuns în Raiul musulmanilor. Uite că realitatea bate teoria.
“E normal ca lumea să vină” sau “e atractiv pentru public” sunt expresii caracteristice unei organizări sociale liberale. Se presupune că oamenii obișnuiți au ieșit la ora 17 de la serviciu. Și până în viitoarea zi de muncă nu mai există niciun fel de control. Fac ce vor. Se duc la tiribombe în parc, la bere la terasă, la rampele de skateri și bicicliști.
Dar e posibil ca pentru unii oameni ideea că faci ce vrei (îți iei longboardul sub braț și pleci la rampe, în timp ce puștiul tău se dă în tiribombe) să nu fie politically-correct. Ei lucrează în mediul privat, în capitalism, cu card bancar și smartphone – și sunt mult mai dornici ca în școală să se poarte uniforme și numere la mânecă decât a fost vreodată un comunist!
Când aud că lumea are nevoie de parcare, e posibil să îți răspundă: tocmai de-aia, fiindcă asta vor, să n-o aibă! să se termine cu parcările și mașinile, să îi dresăm, fir-ar-ai-Dracului!
O, daaaaa –
Și dă-le bon de ordine și o să fie fericiți s-aștepte două ore la orice.
Lumea are nevoie de parcare, dar dacă nu e la mai puţin de 5m de uşa blocului, poa’ să fie şi gratis, că tot e degeaba. Iar o parcare în locul ăla fix degeaba o să fie… nici ca reşedinţă nu o să parcheze nimeni acolo, mai ales că e şi departe de blocuri, practic maşinile ar sta în câmp, pe unde nu trece nici dracu’. Păi mie mi-au forţat portbagajul la mine pe stradă, cu iluminat, circulaţie, oameni pe stradă şi blocuri. În parcarea de pe terenul din poză o să laşi noaptea maşina cu bilet pe ea ,,n-are navigaţie” şi o să găseşti dimineaţa cărămida în locul ei, cu ,,nu-i bai, că îi punem noi”.
Într-o vreme îmi ziceam: „uite, parcarea asta care-ar putea fi făcută aici ar putea ajuta și Sala Polivalentă”… dar dup-aia mi-am dat seama – ca și tine – că ar presupune să se meargă pe jos, din ea, 7-8-9 minute și… și…. și știi și tu.