despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Jurnalul realităţii (XXIX) – Slujbașii

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Vineri, 29 decembrie 2017

Slujbaș: Persoană angajată în slujba cuiva (sau a ceva); a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză.

Antena 3 a trecut, cu arme – cu bagaje, de partea Dudelor și Margaretelor adunate într-o închipuită Casă Regală căreia doi politicieni, amețiți de vârtejul evenimentelor în care sunt prinși, încearcă să-i „scape” niște bani din conturile statului și să-i construiască pe șest un statut legal, deși țara care-i plătește, care-i îndură este, de șaptezeci de ani, republică. Ce-or primi la schimb apostolii ăștia nefericiți ai neamului?

Dudele și Margaretele să pună osul la treabă și să-și câștige existența demn, cu sudoarea frunții. Țara, de care nu îi leagă decât averea și dorința de agoniseală, va ști să-i cinstească, să-i onoreze ca urmași ai ultimului ei rege. Au primit, pe bună dreptate, domenii, păduri, case, palate. Au din ce trăi. Să le administreze cu folos și să afunde mâna în caraiman (nicio aluzie la Carol Caraiman, bunicul Margaretelor!) pentru a-și susține cheltuielile. Privirea pofticioasă îndreptată spre banii românilor nu le face cinste!

Am spus-o și o voi mai spune: Cu Mihai I, istoria regalității în Romania s-a încheiat. Dudele, Margaretele, cu tot neamul pot sta în cur și-n cap; legăturile lor cu țara, cu trecutul ei, sunt firave și discutabile.

Este una dintre explicațiile susținutei și jenantei campanii de resuscitare și promovare a monarhiei în care Antena 3 s-a angajat. Când vorbesc despre fostul rege, despre isprăvile lui sau despre iluzoria casă regală, aproape toți slujbașii postului pun miere în glas, li se umezesc ochii și debitează, unii cu oarecare jenă, șabloane mincinoase menite să producă emoție. Pentru ei, fiica cea mare a lui Mihai I a ajuns deja Maiestate. Auzi: „Maiestatea Sa Margareta, custodele coroanei”! Păi Margareta nu poate fi Maiestate! N-are coroană! Coroana nu-i a ei! O are doar în custodie, adică în păstrare, nu în folosință! O va păstra sănătoasă până ce Romania va lua în răspăr experiența istorică și se va întoarce la monarhie. Ad Kalendas Graecas! Dar, slujbașii muncesc, nu gândesc. E prea obositor și în plus așa le-a ordonat comanditarul! Amară pâine mănâncă și ăștia!

Post Scriptum

Sâmbătă, 30 decembrie 2017

  1. Antena 3 nu a marcat a șaptezecea aniversare a republicii (Ziua Republicii), ci șaptezeci de ani de la abdicarea forțată a Regelui Mihai. Bieții slujbași! Nu știu că orice ar face ei, proclamarea republicii în ziua de 30 decembrie 1947 (după ce regele lor a lăsat țara și a șters-o adăpostindu-se de urgia vremurilor pe care nu știa și nu era capabil să o înfrunte ca un rege, ca unsul lui Dumnezeu) nu poate fi ștearsă din istoria acestui neam. Cum nu poate fi ascunsă abdicarea regelui, așa cum s-a petrecut ea. Cărțile, cu adevărul și  înțelepciunea lor, i-ar putea mântui. Lor însă, cartea, ca și carnea de porc, le dăunează grav sănătății.
  2. Într-o emisiune difuzată de A3 în a doua parte a zilei, Marius Ghilezan, ziarist, un fel de trompetă a fostului rege, monarhist fanatic, care pentru o perioadă destul de lungă a mâncat din palma Dudelor și a Margaretelor, a confirmat ceea ce am scris ieri. A susținut, nici mai mult-nici mai puțin, că ajutorul pe care familia fostului rege l-ar acorda republicii prin promovarea țării și a valorilor ei, „este deplasat”. Dar sprijinul și ajutorul date de Republica România Dudelor și Margaretelor nu sunt deplasate? Are dreptate! Acestea (Dudele și Margaretele) nu au datorii față de țară! Deci, nici drepturi căci „numai dreptul care izvorăște din împlinirea dreaptă a unei datorii, e cu adevărat un drept”. Trebuia să taci, maestre! Oricum, mulțumesc pentru sinceritate!

2 comments to Jurnalul realităţii (XXIX) – Slujbașii

  • Cornel S

    Felicitări! Despre corectitudinea Regelui, la abdicare (sau cu puțin înaintea ei), a se citi cartea lui Stelian Octavian Andronic despre povestea tablourilor scoase din tara din proprietatea Domeniilor Coroanei (adică a statului roman). Cu argumente, detalii si documente ale autorului, fost ofiter de informații pana in ’89 si, ulterior, consilier al primului director al SRI. In contextul in care toata tara a plans-o pe Regina Ana (care niciodată nu a avut acest statut si nici limba romana nu stia), întrebare de om nedumerit: daca Mihai, după abdicare, avea 5 sotii, cine era considerata Regina – toate 5, prima, a treia si a cincea sau a doua si a patra. Nu exclud posibilitatea ca sotia Regelui Mihai sa fi fost un om minunat, dar asta e adevărul istoric…

  • Dan

    Problema monarhiei e umflată mitologic, pe ideea că pe acolo s-ar găsi vreun “salvator”. Sigur, postul de televiziune respectiv are un public care prin definiție pune botul la conspirații, propagandă, la găurile din covrig și la aerul din gogoși, public care nu o să dispară după ce ultima generație de muncitori de întreprindere comunistă se vor fi cazat la cimitir. Adevărul istoric nu ajută pe nimeni fiindcă povestea nu se scrie în argumente logice ci doar în zona emoțională – acolo e vorba de o realitate complet paralelă, cu regulile și argumentele ei proprii.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>