… primim pe adresa redacției!
„Bună ziua! Vă rog să publicaţi pe site-ul şi pagina dumneavoastră articolul ataşat. Prin prezentul mesaj vă cedez toate drepturile de publicare cu rugămintea să nu specificaţi sursa. Cititorii vă vor mulţumi. Un an bun!”
Înăuntru – atașat -, lista celor 177 de păcate „ortodoxe” (pe care, de altfel, o găsim în nenumărate locuri pe internet, preluată, publicată, copiată, distribuită și așa mai departe.)
Dacă vreți – le găsiți. Dacă vreți – le și citiți. Au și partea lor firească de adevăr; au și partea lor necăutată de haz involuntar – de pildă, „am suprasolicitat animale” vine imediat după „am suprasolicitat angajații”…
Nu-i treaba mea să le comentez, nici chemarea mea să le ironizez (mai ales că, la numărul 23, e și păcatul ăsta…)
Dar poate-ar trebui să punem și cel de-al 178-lea păcat pe listă.
Anume: „am trimis mesaje nesolicitate și-am bătut oamenii la cap”…
… părerea mea.
Păcatele astea parcă-s autobuze… 177, 178 🙂
Ce e interesant cu lista asta e faptul că e o creație organică, nu e ca și cum ar fi stat cineva într-o noapte să le gândească pe fiecare, unul după altul. Am recunoscut o parte din ele dintr-o fițuică de-asta distribuită babelor pe la bisericile de cartier, a venit doamna mea cu așa ceva acasă acum vreo 12 sau mai mulți ani. Între timp văd că a apărut de exemplu pe listă păcatul cu încălcarea legilor statului unde locuiești sau cel cu agresarea copiilor, semn că lista evoluează și ea în sensul vremurilor.
Prin 2000-2002, când încă mai era popular Cyber USSR, un tip încerca să explice că art. 58 din Codul penal al URSS din 1934 (contrarevoluția, terorismul, spionajul etc) era formulat în așa fel încât putea însemna orice, dacă tovarășii te denunțau.
Exemple:
– ”Șeful meu e un agent al burgheziei, care mă exploatează” – art. 58-11
Șefu:
– ”Subalternul meu e un sabotor contrarevoluționar” (art. 58-14) ”fiindcă ține ocupată lățimea de bandă a firmei cu site-uri porno!” 😀