Poate unii-şi mai aduc aminte. Cîndva, demult, era o aventură pusul murăturilor, făcutul zacuştii… Vara nu se găsea ulei, pentru că uleiul din recolta nouă de floarea-soarelui se livra cam de pe la mijlocul lui august – şi-i vedeai pe oameni dînd tîrcoale fabricilor de ulei de la Obor şi de pe Viilor. Ba lipsea sarea, ba borcanele, ba ceolofanul, ba oţetul… şi treaba asta a ţinut şi-n anii 90.
Dar era un loc în Bucureşti unde oamenii ştiau că se găseşte oţet – şi anume la Fabrica de pe strada Titu Maiorescu, aflată între Ion Maiorescu şi Vaselor (cu o ieşire şi-n Vaselor), în zona Moşilor-Mihai Bravu. Mi-am adus aminte de fabrica asta cînd m-am aflat recent prin zonă; m-am abătut să văd ce-a mai rămas din ea:
… mare dezamăgire. Am găsit doar un ornament pe un perete, amintind de oţet..
Lîngă, la fel de dezolant, un fost chioşc de dulciuri, că tot e o veche şcoală aproape…
LE: Marian ne spune mai multe despre istoria recentă a fabricii:
Mama mea a lucrat in aceasta fabrica 20 de ani. Pot spune ca am copilarit prin acea curte…plina de navete si lazi vechi cu sticle. Tin minte si acum hala cu butoaiele imense in care fermenta vinul. Tin minte si chioscul de dulciuri al fabricii…, pe langa sectia de obtinere si imbuteliere a vinului, mai erau si cateva sectii mici ce produceau dulciuri: nuga (halvita si nuca la inceput, mai tarziu cu alune), saratele, diferite sortimente de bomboane (mi am pierdut cativa dinti ca rezultat direct al faptului ca mama lucra in acea fabrica). Prin ani 90 fabrica inca mai producea… dar la capacitate redusa si doar otet… din ce in ce mai redusa pana a fost condusa in faliment. Sectiile de dulciuri au fost inchise iar cladirile inchiriate unor arabi ce au desfasurat diferite activitati de productie (unii au continuat productia abandonata de stat, folosind utilajele vechi). Din pacate in jurul anului 2000 fabrica s-a inchis. Mama mea plecase din fabrica inca din 1998, stiind ca viitorul fabricii este compromis. Prin 2005-2006 a avut loc un incendiu puternic in fabrica. Nu stiu daca butoaiele de lemn si utilajele au fost mutate inainte de inchiderea fabricii. Dar mi ar parea rau sa stiu ca acele butoaie vechi, fabricate probabil in perioada interbelica, au ars. De la incendiul respectiv cladirea a inceput sa se degradeze din ce in ce mai tare… si probabil vom admira vreun bloc de sticla in viitorul apropiat.
Fostele glorii, astazi umbre.
se duc toate!
mi-e tare milă de făbricuţele astea mici de dinainte de război, ajunse în comunism secţii de producţie sau depozite – şi acum lăsate-n paragină.
da.este intr-adevar foarte trist ce se intampla cu ele.
Mama mea a lucrat in aceasta fabrica 20 de ani. Pot spune ca am copilarit prin acea curte…plina de navete si lazi vechi cu sticle. Tin minte si acum hala cu butoaiele imense in care fermenta vinul. Tin minte si chioscul de dulciuri al fabricii….., pe langa sectia de obtinere si imbuteliere a vinului, mai erau si cateva sectii mici ce produceau dulciuri: nuga (halvita si nuca la inceput, mai tarziu cu alune), saratele, diferite sortimente de bomboane (mi am pierdut cativa dinti ca rezultat direct al faptului ca mama lucra in acea fabrica). Prin ani 90 fabrica inca mai producea……dar la capacitate redusa si doar otet……din ce in ce mai redusa pana a fost condusa in faliment. Sectiile de dulciuri au fost inchise iar cladirile inchiriate unor arabi ce au desfasurat diferite activitati de productie (unii au continuat productia abandonata de stat, folosind utilajele vechi). Din pacate in jurul anului 2000 fabrica s-a inchis. Mama mea plecase din fabrica inca din 1998, stiind ca viitorul fabricii este compromis. Prin 2005-2006 a avut loc un incendiu puternic in fabrica.Nu stiu daca butoaiele de lemn si utilajele au fost mutate inainte de inchiderea fabrici. Dar mi ar parea rau sa stiu ca acele butoaie vechi, fabricate probabil in perioada interbelica, au ars. De la incendiul respectiv cladirea a inceput sa se degradeze din ce in ce mai tare…..si probabil vom admira vreun bloc de sticla in viitorul apropiat.
Mulţumesc mult, Marian!
Dacă-ţi mai aduci aminte şi alte lucruri, dacă ai şi poze cumva – te aşteptăm oricînd!
Imi pare bine ca ti am fost de ajutor…….sincer sunt un abonat al site-ului tau. Despre fabrica sunt multe de spus…..dar nu am si dovezi care sa mi sustina amintirile. Mama are poze cu interiorul fabricii si cu linia de imbuteliere a otetului dar din pacate ai mei s-au mutat in provincie si pozele sunt la ei. Fabrica din cate imi amintesc are o forma dreptunghiulara, cu cladirea principala in partea stanga a curtii interioare( cum stai in fata portii) si doua randuri de cladiri mai mici si dreptunghiulare in partea dreapta (o cladire aproximativ in centrul curtii dar mai scurta si o alta cladire in partea dreapta si lunga cat toata latura alipita de gardul scolii vecine). In prima poza realizata de tine se observa cladirea principala a fabricii. Incaperile de la strada (surprinse in poza…….ceea ce a mai ramas) erau birourile fabricii, laboratorul de analize si vestiarele muncitorilor. In continuarea birourilor se afla hala mare cu aparatele (butoaiele imense….asa cum mi se pareau mie) in care fermenta vinul pana cand se transforma in otet. Aparatele aratau ca niste butoaie uriase, din lemn de stejar parca, inalte cam de 8-10 metri. Tin minte ca o ajutam pe mama sa fabrice un fel de site din rogojini prin care se filtra otetul cand era transferat dintr-un aparat in altul…..in functie de etapa de fermentare. Chioscul era un punct de desfacere a produselor obtinute in fabrica, atat otet cat si dulciuri (dar otetul era cel care lipsea cel mai mult din rafturile acestuia). Imi aduc aminte cozile lungi care se formau la fabrica in sezonul muraturilor. Directorul fabricii a fost un om cumsecade din cate mi a povestit mama, ea fiind printre ultimi angajati ai fabrici. Din cele 12 sau 14 aparate de productie cate avea fabrica….s au inchis treptat o parte din ele pana cand mai ramasesera 2-3 aparate de obtinere a otetului. In consecinta productia a scazut,si tot mai multi angajati au fost disponibilizati. In ultimi 6-7 ani de activitate a fabricii, linia de imbuteliere a otetului a fost inchisa, iar acesta era transportat in alta unitate pentru ambalare. Cred ca fabrica era printre putinele din Romania care mai fabricau otet dupa metodele vechi. Tin minte ca imi spunea mama ca cei din mediul privat care fabricau otet il falsificau, obtinand otetul prin dilutia acidului acetic absolut pana la concentratia de 9% ( nu stiu cat de adevarata este povestea). Cladirile anexe din partea dreapta, cum am mai spus reprezentau sectiile de productie pentru dulciuri: nuga, bomboane, saratele. Mai erau si diferite linii de ambalare pentru condimente ale unor arabi: boia de ardei, scortisoara, condimente de origine araba etc. Imi pare rau ca nu am nici o poza momentan cu vremurile de glorie ale fabricii, si sunt curios cum va sfarsi fabrica de otet dintr-o zona atat de vanata a Capitalei.
Marian, mulţumesc încă o dată! Am transformat acest comentariu în articol de sine stătător, fiindcă povestea fabricii merită spusă!
Frumos articol, dulci amintiri !
Ca un “absolvent” (la inceputul anilor ’80)al scolii aflate “gard in gard” cu Fabrica de Otet..am amintiri interesante, prin prisma unui “intrus”:
– intre scoala, terenul de fotbal mai exact si fabrica, era un gard despartitor ce depasea patru metri in inaltime, din plasa de sarma..probabil tocmai ca sa nu ajunga “lumanarile noastre”..peste otetul lor (!)
– evident ca Legile lui Murphy “functionau” si atunci…cu cat ne straduiam noi sa nu dam mingea peste gard, cu atat afurisita sarea cu o mare veselie..la otet !
– recuperarea mingiei presupunea o adevarata “escapada & escalada”..se tragaea la sorti cine sare dincolo…mai ceva peste ca Zidul Berlinului !
– cum a “picat magareata” si pe mine de cateva ori, nu pot sa uit “matematica” cu care imi faceam franjuri pantalonii sarind gardul, aterizarea “cu harmalaie” exact peste navetele de lemn, pline cu sticle de otet, cainii numerosi ce ma pandeau “ca pe o friptura”, precum si (odata) militianul cu cainele ce patrula pe interior, avand in grija probabil lotul de export, de care face vorbire Marian !
Ulterior pana prin anii 2000 acolo a functionat (culmea) Asociatia Municipala de Fotbal ??
Mică-i lumea, domnule!
@hm
Da, e mica !
Ati absolvit cumva aceiasi scoala ?
Suntem doar generatii diferite ?
Cu simpatie,
A.G
PS. Ati mai “apucat” Profesorii..din “vechea garda” ?
nu la asta ma refeream, din pacate!
Ci la felul in care un articol pe care l-am scris acum patru ani in primul rand a avut sansa sa fie citit de Marian, iar acum sa fie citit de tine!
Iar eu ma aflasem pe acolo doar in trecere, uitasem ca fusese o fabrica de otet…
@hm
Un exemplu foarte bun de “nemurire” !
O samanta aruncata care a rodit frumos !
Felicitari !
Ma gandesc ca as fi fost pescar bun, la cata rabdare am!
Sa astept sa se apara roadele. Si doamna Venera, de pilda, a ajuns la noi in urma unui articol mai vechi de cinci ani.
Merita, deci… sa iti faci treaba!
“aprob pozitiv” I.L Caragiale, O scrisoare pierduta..
@Alex: acum m-am prins de ce a ramas scris pe poarta de metal “Observatori si arbitri”
Daca stau prin apropiere, trec destul de des pe langa fosta fabrica, asa ca am scris tot aici,in completare, despre situatia “la zi”
https://www.simplybucharest.ro/?p=22878
Nu stiu cine dintre voi mai viziteaza aceasta pagina, dar ma gandeam sa insailez si eu cateva amintiri legate de aceasta fabrica. Am lucrat acolo timp de 8 luni (1987-1988), timp in care eram si elev la seral. Era primul meu serviciu, asa incat am fost cam emotionat in primele zile. Dar am fost foarte bine primit. Ma ocupam de pregatirea halvitei (anexa din dreapta intarii). Din cate imi amintesc, prima incapere era dedicata butoaielor de glucoza si cantarului industrial, urma un mic spatiu unde sefii puneau tara la cale, apoi intrai intr-o sala mare, cu mese lungi si banci asezate pe multe randuri. Acolo, aproape 100 de doamne se ocupau cu spargerea nucilor. Urma sala cuptoarelor si alte cateva spatii cu functie de magazie. Prima observatie pe care am facut-o a fost legata de vacarmul produs de ciocanele ce loveau in ritm de mitraliera nucile. Cand cineva avea ceva de spus, respectivul ridica mana si toate fetele se opreau 1-2 minute, pentru ca sa se poata desfasura dialogul. Ajuns la disperare din pricina zgomotului, m-am dus la sefa sectiei si i-am propus metoda bunicii mele de spargere a nucilor: mai multe nuci, invelite intr-un prosop gros ce amortiza eficient sunetul loviturii. A acceptat ideea, asa ca de a doua zi atmosfera s-a schimbat radical in bine. Drept rasplata, am fost lasat cam de capul meu sa invat, intr-un colt, pentru scoala. Povestea Marian despre incendiul ce a devastat fabrica in 2005. Eu am prins acolo un alt incendiu (1988) ce a amenintat sa arunce in aer nu doar fabrica, ci si imprjurimile.Era intr-o sambata si se lucra cu efective reduse. Sectia de Otet era in revizie, doar 2 sudori efectuau lucrari de sudura la tancul cu alcool. Deodata s-a auzit o bubuitura sinistra, geamurile sectiei de otet au fost pulverizate, corpul de cladire s-a cutremurat si am auzit strigate de ajutor. Intr-un minut – doua, pe poarta fabricii au zbughit-o afara directorii… Ramasesem singurul barbat in mijlocul unei multimi de femei disperate, dar totusi, foarte curajoase. Sefa noastra a organizat rapid “frontul”: una a dat telefon la pompieri, am intins furtunul de la hidrant si fetele au orientat jetul spre ferestrele lipsite de geamuri iar eu am mers la scoala din vecinatate pentru a anunta pericolul. Nu va spun cat am tras, pe urma, pentru alarmarea facuta… Pericolul era real, dar partidul nu permitea “dezordinea” creata de evacuarea scolii, asa ca am fost mustruluit bine si sanctionat salarial de tovarasii directori despre al caror curaj v-am povestit. Din pacate, unul dintre muncitori a murit, carbonizat, in fata noastra, celalalt fiint ranit grav. Nici pompierii nu au avut o soarta mai buna, unul dintre soldatii in termen ce a fost bagat in canalizare sa verifice daca sunt scurgeri de alcool a fost scos inconstient de acolo. Nu stiu care a fost soarta lui. In alta ordine de idei, acolo, la “Fabrica de otet si produse zaharoase” ce tinea de centrala COMPRODCOOP, am asista la prima si unica sedinta de partid din viata mea. Daca cineva este interesat, ca pocestesc si acest episod. Gandurile mele cele bune toturor celor de fata.
Mulțumim mult, mult de tot!
Așteptăm și alte amintiri, asta e sigur!
Salutare, H.M.
Hai sa va povestesc cum a decurs sedinta de partid despre care faceam vorbire in mesajul anterior. Mai intai cateva precizari de ordin personal. Datorita optiunilor mele religioase si studiilor pe care le efectuasem, partidul comunist avusese grija sa ma excluda din randurile tineretului comunist. Pe atunci erai inregimentat in UTC obligatoriu, la 15-15 ani (pentru cine nu stie). Cum cei de la fabrica nu stiau nimic despre viata mea, mi-au facut propunerea sa particip la o sedinta PCR, asa, ca sa vad si eu cum e “viata de partid”. Era periculos sa refuz si – in plus – mi s-a parut o idee amuzanta. Asa ca iata-ma intr-o sala de festivitati, impreuna cu cateva zeci de persoane cu o morga foarte serioasa, ce vorbeau in soapta. Incepe sedinta cu o dare de seama referitoare la activitatea din ultima luna, succesele in munca de partid si in productie, promisiuni, angajamente – balarii de genul asta. Toti aplauda. In scena isi face aparitia tovarasul Zmeu (sau Smeu), secretarul de partid pe Centrala COMPRODCOOP. Toata lumea face sluj, in picioare. Asta, cu o moaca de cerber suparat pe viata si pe toata lumea, ne face semn gratios sa ne asezam fundurile pe scaun. Si incepe… Nu ati facut aia, aialalta nu e bine, cine e boul care a luat decizia cutare, etc. Nimeni nu a scapat. Zbiera ca un apucat, cu partidul si doctrina in coltul gurii. In fine, ca sa detensioneze situatia, unul dintre directori strecoara un banc despre capitalistii descompusi si liderii lor incapabili. Rade Zmeu, rade apoi si sala. Se apropia finalul. Ultima intrebare, mai mult de complezenta: “are cineva vreo propunere de imbunatatire a activitatii?” Spre surprinderea si disperarea tuturor (poporul astepta sa rupa usile cat inca se mai putea), se ridica un tanar inginer. Nu-l stiam. Omul vine cu ideea dezvoltarii unei linii de productie autohtone pentru praful de ou utilizat in compozitia halvitei si altor produse. Spranceana dreapta a tovarasului Zmeu se ridica amenintator… “De unde luam, acum, praful asta?” Din Olanda, tovarasu’ si costa o galagie de bani. Daca am avea propria linie de productie, in 16 luni costurile cu utilajele s-ar amortiza si am intra pe profit”. “Si cine produce, in Romania, un asemenea utilaj si cat costa?” “Pai nimeni nu face, la noi asa ceva. Trebuie importat. Costa cam 100000$. Dar se amortizeaza repede, costurile cu importul de praf de ou sunt de 5 ori mai mari, vom face economii substan… Ultimele argumente nu s-au mai auzit. Zmeu era in picioare, cu spume la gura, ochii bulbucati, rosu ca un rac fiert si urland ca un descreierat: “Imbecilule, cretinule, pe ce lume traiesti? 100000 de dolari??? Valuta? Pai tara trebuie sa plateasca datoria externa si tu vrei sa arunci pe apa sambetei banii poporului? Te dau afara din partid, element dusmanos ce esti! Cine ti-a dat tie carnetul rosu, magarule? Te bag in […] pentru subminarea economiei nationale, c… cu ochi ce esti!” “Dar, tovarasul, asa facem, de fapt, economie…”Sa taci! Iesi afara, milogule si sa nu mai calci pe aici” Tovarasul Zmeu a trantit de vreo 3 ori mapele cu foile de sedinta, apoi, teatral, a aruncat in perete, cu dosul palmei, sticla de apa minerala din fata lui. S-a ridicat, noi, dupa el, tot in picioare. A iesit bolborosind cine mai stie ce texte de prin Marx si Lenin, dupa care s-a lasat linistea. O voce pitigaiata a anuntat: “Declar inchisa sedinta de partid”. Buimac, odata ajuns afara, am tras adanc aer in piept. Bifasem prima si ultima mea sedinta de partid. Mi-a fost invatatura de minte. Nicicand in viata nu am acceptat sa ma inscriu intr-un partid. Nici macar la sedintele de bloc nu am participat, ca niciodata nu se stie…
Ha! Doamne, și cît de puțin ne-am schimbat de atunci: ăsta e adevărul. Zmeii ăștia o duc bine-mersi și-n corporații, purtîndu-se la fel.
Mama ei de treabă!
@Stefan:Foarte interesante şi pline de pitoresc amintirile tale! Mulţumiri! La ora actuală, după cinci ani de la articolul nostru:
https://www.simplybucharest.ro/?p=50171
situaţia e neschimbată! Trec des pe acolo. O groapă imensă, năpădită de vegetaţie zace în aşteptare pe locul fostei fabrici de oţet.
Apropo de praful de ou: prin 1994 sau 95, lucram la o firmă privată care a exportat, în Spania, un TIR cu praf de ou de la CENTROCOOP. TIR-ul spaniol venise la Bucureşti cu altă marf şi, dupa ce a descărcat-o, a încărcat praful de ou de undeva de prin Drumul Taberei, de pe Bd. Timisoara. Eu m-am ocupat de formalităţile vamale şi ţin minte că am luat nişte semnături şi de la sediul din Titu Maiorescu. Deci, prin acei ani se producea (încă) şi praf de ou.
Şi pentru că venii vorba:
Prin 1981 sau 1982, la intrarea în Buftea dinspre Mogoşoaia, la Buciumeni, a fost pusă în funcţiune prima fabrică de praf de ouă din România. Era o bijuterie care utiliza tehnologie şi utilaje olandeze. Valorau cu mult peste 100.000 USD. Materia primă provenea de la Avicola Buftea care avea o mulţime de ferme în zonă. Vreo 5-6 ani a funcţionat foarte bine. Apoi s-a întâmplat ceva, nu ştiu ce şi a intrat în declin.