despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Din zbor – Limba română (XXIII) – VI

scris de C. D. Mocanu

„Dacă aș fi grădinar 
mi-aș sădi cuvintele în pământ:
iar din ele ar încolți cândva,
limba română.”

Diverse, dar… la chestiune

1. Președintele țării mele dă un exemplu păgubos celor mai din jos de el. Păi dacă domnia sa își permite să vorbească limba română cum se nimerește, atunci de ce n-ar face-o și purtătoarea dumisale de cuvânt? Dacă purtătoarea de cuvânt de la Cotroceni calcă în picioare regulile elementare ale gramaticii, de ce să n-o facă și miniștrii. Și tot așa. Ce-mi e baba Rada, ce-mi e Rada baba! Toți o apă și-un pământ!

Apropo de miniștri! Domnul Liviu Pop, ministrul educației mi-a turtit pălăria. Mă așteptam ca după prima „chiflă” să demisioneze. Ce exemplu dă elevilor de instruirea și educarea cărora se ocupă? Sindicalistul agramat intrat în politica mare, degrabă proțăpit în funcția de ministru este „la bază” profesor de matematică. Asta nu-l scutește de cunoașterea limbii române.

În anii ’70, un alt fel de profesor de matematică, Gheorghe Pericle, făcea performanță cu elevii unui liceu industrial și în plus era cel mai bun la… gramatică. O învățase temeinic în școli prestigioase din Moldova și se folosea de o logică impecabilă, de matematician. Își scotea cu plăcere elevii din capcanele limbii române dar, avea și frecvente controverse colegiale, pe chestiuni gramaticale încurcate, cu profesoara de specialitate care recunoștea cu admirație că e redutabil. Ce vremuri! Ce oameni!

2. Am vizitat Basarabia – lacrima de pe obrazul neamului meu – în primăvara anului 1991. Interesele m-au purtat în multe zone situate pe ambele maluri ale Nistrului. Chiar de la frontieră am remarcat, cu surprindere dar și cu bucurie în suflet, limba vorbită de oamenii locului. O limbă română corectă, frumoasă, expresivă, presărată cu regionalisme curioase încadrate cu farmec în armonia cuvintelor.

Unii dintre cei cu care am colaborat atunci nu erau basarabeni. Erau ruși sau ucrainieni. Până și aceștia vorbeau corect limba română deși accentul specific mă cam deranja.

3. Nu-mi sunt dragi liderii minorității maghiare. Trebuie să recunosc însă că unii dintre ei vorbesc corect românește deși, în școlile comunității limba oficială a României, limba română, este considerată limbă străină. Un bun exemplu este domnul Kelemen Hunor, președintele UDMR. La mai mulți!

4. Poetul sârb Adam Puslojić, membru de onoare al Academiei Române, a învățat la maturitate limba română pentru a fi mai aproape de Eminescu și de prietenul său Nichita Stănescu a cărui operă a tradus-o în sârbă. Puslojić vorbește frumos și corect românește. Folosește o limbă inspirată, presărată cu subtilități stilistice și lexicale de care mai marii noștri nu sunt în stare. Și va spune vreun cârcotaș: Pentru că e poet! Adevărat! Dar demnitarii României sunt mai mult decât poeți. Sunt români!

5. Iată ce spune Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române despre limba neamului nostru:

„Este binecunoscut faptul că limba română – componentă fundamentală a ființei și identității poporului român – s-a născut din preocuparea cărturarilor de a traduce textele sfinte în limba maternă, folosind cuvintele cele mai expresive și mai curent întrebuințate în toate provinciile locuite de români. După ce limba română orală a luat forma scrisului, ea a fost folosită pentru a traduce textul Sfintei Scripturi din limba greacă în limba vie a poporului român. Când a devenit limbă de cult sau liturgică, limba română a dobândit statutul de limbă de cultură și civilizație creștină. Liturghia săvârșită în limba română în toate provinciile locuite de români a devenit, astfel, un factor de unificare spirituală etnică, de promovare a conștiinței identității și unității naționale, dar și a culturii românești.”

Frumos, nu? Doar că aleșii și numiții noștri nu sunt sensibili la valori ca cele mărturisite de Părintele Patriarh. Ei nu citesc. Ei nu au acest exercițiu. Nu l-au avut nici la timpul cuvenit. Ei au numai certitudini. Aproape toți se închipuie intelectuali folositori nației. Ce amăgire!

6. Prințul Albert de York, fiul Regelui George al V-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, avea un defect de vorbire. Era bâlbâit.

Din această pricină se temea să vorbească în public deși îi revenea această obligație în calitatea sa de membru al familiei regale.

După discursul rostit în 1925 la închiderea unei expoziții, Albert de York a început să colaboreze cu un logoped. Cu răbdare și stăruință rezultatele nu au întârziat să se arate.

În decembrie 1936 devine rege sub numele de George al VI-lea. Trei ani mai târziu (3 septembrie 1939), de la Palatul Buckingham, a rostit fără probleme declarația de intrare a țării în război. Discursul a fost transmis în direct de BBC.

Comentând efortul de voință al suveranului britanic, criticul literar Dan C. Mihăilescu consemnează:

„Așa ceva se poate petrece numai când cel în cauză e realmente însuflețit de cultul slujirii. Când are adânc înrădăcinată în minte și în suflet conștiința rolului său pentru comunitate. Nu poți trece peste o piedică lăuntrică personală decât în numele unui ideal colectiv.”

Eu nu am identificat „cultul slujirii” la președintele țării mele. După felul în care chinuiește limba română nu cred să aibă vreun „ideal colectiv”. Altfel ar fi urmat exemplul Regelui George al VI-lea și s-ar fi apucat să o învețe. Dacă mai adaug faptul că la Sibiu primarul Klaus Werner Johanis nu a participat niciodată la festivitățile organizate cu ocazia Zilei Naționale a României, atunci sunt îndreptățit să cred că domnia sa este ținut de „o piedică lăuntrică”, nu are „înrădăcinată în minte și în suflet conștiința rolului său pentru comunitate”.

* * *

Nu îi cer președintelui țării mele să fie „poliglot de limba română” și să utilizeze cu meșteșug  „limba poezească”. Această performanță unică, irepetabilă îi aparține lui Nichita Stănescu.

Am doar pretenția să cunoască, să ocrotească, să respecte, să cinstească și să vorbească foarte bine limba neamului românesc. Dacă eu (un oarecare, Gică de la Sculărie!) pot, atunci e musai să poată și președintele țării mele. Măcar atât!

Est modus in rebus, sunt certi denique fines. Nu-i așa, Domnule Președinte?

2 comments to Din zbor – Limba română (XXIII) – VI

  • Ella

    ”de ce să n-o facă și miniștrii” ar fi fost corect.

    Altfel la subiect nu am ce adăuga, în spațiul public românesc cam pe oriunde te întorci dai de expresii chinuite și de fraze fără logică.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>