Ceasurile stradale au fost mult timp un soi de cenuşăreasă a civilizaţiei publice. Pe vremea lui Ceauşescu nimănui nu i-a mai păsat de ele; mîncau degeaba electricitate, probabil. Însă în anii 90 Bucureştiul a-nceput să aibă din nou ceasuri; hai să vedem cîteva, a căror glorie a şi apus între timp…
Cel mai de seamă ceas public se află în Piaţa Unirii; este pus de Coca-Cola pe reclama de sus, de pe blocul cu Irish Pub. Este acolo de prin 92-93 şi funcţionează şi acum:
… şi pe ceaţă, şi pe soare…
Ceasul de la Universitate a rămas un punct de reper şi azi, deşi nu mai există de multăăă vreme. Vorbim de ceasul care se găsea la ieşirea din pasaj dinspre Universitate, demult dispărut. După Revoluţie a fost un ceas-reclamă care se învîrtea; fireşte că după o vreme nu s-a mai învîrtit, şi apoi s-a stricat de tot – şi nu mai e nici ăla. Mai încoace a fost pus un ceas fix în mijlocul rondului; arăta şi cîte zile şi ore mai sînt pînă la integrarea noastră europeană; după ce chestia s-a consumat, ceasul a fost luat de suflet de Piedone şi dus în intersecţia de la Budapesta.
Chestia e că la Universitate, acolo unde oamenii încă-şi mai aduc aminte de ceas, nu mai e nici un ceas. Este doar un panou cu starea poluării din Capitală, care n-a mai funcţionat de ani buni:
…. alt V.V.C., deci!
Tot în zonă – lîngă Inter – găsim un alt ceas public care a mers după Revoluţie. Mi-aduc aminte că prin 93 arăta temperatura în grade Fahrenheit:
… nici ăsta nu mai merge.
Anii 90 au fost anii în care Bucureştiul s-a umplut de panouri publicitare; colţuri de stradă, staţii de autobuz, peste tot. Prin 98/99 au început să apară nişte panouri luminoase mai mici, care aveau dedesubt şi ceasuri; era un fel de subterfugiu al firmei de publicitate, care primea aprobări pentru ceas şi panou, ca să zic aşa. Au fost multe astfel de panouri cu ceas – însă prin 2000 s-a descoperit că aprobările acelea nu erau tocmai în regulă – aşa că panourile astea au dispărut unul cîte unul; cu toate astea, la Izvor a rămas unul, de sămînţă:
… şade aşa, de mai bine de 10 ani. V.V.C.
De curînd am văzut un lucru care m-a bucurat. Ştiţi ceasurile astea puse peste tot în Bucureşti în anii 60-70?
…. iată că au fost reactivate – puţinele care-au rămas în picioare! Le-am văzut la Hala Traian şi la Foişor:
Un ceas reactivat cu trei feţe se află şi în intersecţia din faţa intrării în Grădina Botanică – Şos. Cotroceni cu str. Prof.Dr. Gh. Marinescu – pe insula dintre sensurile de pe cea de-a doua stradă.
Dap. l-am vazut si eu 🙂
Nu credeam sa mai existe un astfel de ceas in Bucuresti. Se vede ca pe vremea aia inca mai aveam o scoala de arhitectura – evident formata in perioada interbelica, astazi s-a umplut orasul de kitsch-uri.
să faci lucrul simplu şi frumos – e o ştiinţă uitată.
Sincer sa fiu, intotdeauna am iubit acele ceasuri ! Mi se parea ca dau “asa un aer de Occident” ??!!
foarte adevărat, așa-mi venea și mie să mă gîndesc privindu-le!
…”great minds think alike”..!!
Glumesc dulce !
…asta ca sa nu mentionez, ca ma amuzam teribil, cand plecam de la Foisor cu 133 la 15.20 de ex. iar la Hala Traian ceasul indica 15.00 ??!! Doamne, ce as mai calatori in timp !
Un amanunt picant: ceasul public aflat in scuarul dintre Magazinul Bucur Obor si Parcul Sahistilor, in anii lui de glorie (cred ca a fost instalat in 1981/1982, produs de Intreprinderea de Mecanica Fina, ce se ambitionase sa faca si ceasuri electromecanice)canta la “fix” intai “internationala”..apoi “Hora Unirii”…ma rog chestie de gust ! A amutit prin 1984/1985..cand nu mai erau piese de schimb !
‘nenea, cat aveti ceasul’ – de cand n-am mai auzit intrebarea asta…
…si mie imi era draga ! Impreuna cu celebra “aveti cumva un foc” ? Raspunsurile “mistocaresti” (imi aduc aminte) ca…faceau toti banii !!
Nah ca mi-am adus aminte !
In 1985 Intreprinderea de Mecanica Fina a pus in functiune o linie de productie, a ceasurilor electromecanice, numite OREX..primele de acest gen din RO ! Desigur ca “patentul” era “luat cu fulgi cu tot” de undeva…insa era luat BINE !! Imi aduc aminte ca am avut un astfel de ceas, a carui baterie a rezistat intre 1985-1992 (!), a costat cca. 300 Lei iar cand l-a desfacut ceasornicarul sa-i schimbe bateria…ce sa vezi: doar piese Matshuita si Citizen ! Daca ar fi avut si un design decent…nu cred ca “bisnitarii” de pe Covaci..ar fi avut mult spor ! Evident ca totul s-a dus in PM..rapid…(?!)..La ce naiba ne-om fi chinuit atat…chiar ramane o intrebare, pentru generatiiile viitoare ?!
Eu am,de la taica-meu ramas,un OREX-, atentie: mecanic, 19 rubine,merge perfect!
De fapt, prin linia de fabricatie de orologerie de la IMF, s-a urmarit,in primul rand,importul de tehnologie si de utilaje specifice pentru mecanica de precizie.S-a lucrat mult,in acea perioada, cu chinezii.
@Ando
Eu le-am apucat doar pe cele cu “quartz”…au fost doua serii: 1985-1986 si 1987-1988, din pacate prima serie, a fost mai buna decat cea de-a-doua ! In paralel la Arad incepusera sa se faca “ceasuri de sah”, dupa un “patent atent saltat” semnand izbitor cu o marca din UK, ce produce si azi ! Din pacate erau foarte proaste..mult sub cele facute in URSS si RDG !!