despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Pavajul Norris și… nepăsarea

pregătit de Ando cu HM

Strada Coloniei, de fapt, o „străduliţă”, pentru că nu ştiu dacă are mai mult de 50 de metri, face legătura între străzile Viitorului şi Toamnei. 

Ei bine, pe această stradă au fost descoperite, în jurul anului 2000, resturi ale modelului de pavaj tip Norris – structură formată din cilindri de lemn, impregnaţi cu gudron şi petrol, aşezaţi vertical pe un pat de nisip, consolidaţi între ei cu bitum. Fusese – aflăm din Istoricul pavajelor bucureștene – una din variantele de pavare a drumurilor publice din oraşe; nu însă o alegere preferată.

Primăriile bucureștene au încercat pavaje mai trainice, odată ce materialele moderne au devenit mai accesibile și străzile, în anii de după primul Război, se civilizau în campanii susținute…

… cînd s-au făcut „cu rezultate bune” experimente cu pavaj de lemn pe actuala stradă Erou Ion Călin (Elena Pherechyde/Ferechide), aflată nu departe de strada noastră, a Coloniei; în toată zona s-a lucrat în anii 1933-37.

Știind dintr-o Dare de seamă a Primăriei de Galben că în 1937 pe strada Coloniei „s’au executat lucrări din nou”, se prea poate, deci, ca pavajul de lemn să fi fost pus chiar atunci.

Descoperirea pavajului, importantă pentru cunoaşterea evoluţiei capitalei, este menţionată în seria „Bucureşti – Materiale de istorie şi muzeografie”, volumul XIV din anul 2000, serie realizată şi editată de Muzeul Municipiului Bucureşti.

… în 2004, primăria sectorului 2, de care aparţine strada Coloniei, execută aici o mare „lucrare” și după reabilitarea străzii expune două mostre refăcute „experimental” din acest vechi tip de pavaj…

 

După cum se vede, eşantioanele sunt amplasate pe cele două trotuare ale străzii respective, la capătul dinspre Viitorului, fără niciun element de protecţie. De fapt, spun prostii! Cum dracului să le protejezi, acolo, aruncate pe trotuarele unei străzi ca vai de ea! Iar placa explicativă, montată undeva sus pe zidul clădirii vecine, ne arată clar genul de acţiune bifată pentru imaginea lui Onţanu.

Mi-am zis, totuşi, fiind vorba de un element „arheologic şi edilitar” a cărui soartă este vizibil neglijată, să apelez atât la primăria de sector, cât şi la Muzeul Municipiului Bucureşti cu propunerea de a reloca cele două mostre fie la Muzeu, fie la Centrul Socio-Cultural „Calderon” (care aparţine de primăria sectorului).

Eşec pe linie, oameni buni!

Cele două e-mail-uri trimise în octombrie şi noiembrie anul trecut, pe adresa de relaţii publice a muzeului au rămas fără răspuns. Ca fapt divers: a doua oară, am adăugat în c.c. şi adresa doamnei Lelioara Zamani, şefa Biroului „Istorie Bucureşteană”, adresă publică, afişată pe site-ul instituţiei. Dânsa mi-a răspuns imediat, întrebându-mă, în primă fază… de unde am adresa ei de mail?! După ce i-am precizat sursa, m-a asigurat că mesajul meu va ajunge negreşit la directorul general. Şi cu asta, gata! Tăcere!

De la primăria sectorului 2 am primit chiar şi număr de înregistrare la mesaj dar, până acum, nu am primit măcar un răspuns formal, aşa cum e „obiceiul” (nu zic, cum prevede legea).

Ce scria autorul, în finalul materialului amintit de noi? „Măsurile (de conservare n.n.) trebuie gândite imediat şi cu profesionalism…”

Deocamdată, anii trec şi peste cele două eşantioane de pavaj, odată cu ploile, zăpezile sau roţile maşinilor parcate, se aşterne praful – la fel de păgubos – al nepăsării!

A – anul ăsta, strada Coloniei e programată să intre-n reparații.

1 comment to Pavajul Norris și… nepăsarea

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>