despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

prin fundături XXXV

de Ando și HM

Intrarea Galaţi se face din Vasile Lascăr (fostă Galați), la doi paşi de intersecţia acesteia cu şoseaua Ştefan cel Mare. Impropriu numită intrare, în fapt, este o alee gen „potcoavă” care face înconjurul a două blocuri, având acces din Vasile Lascăr la ambele capete.

Una din laturile acestei intrări, cea cu restaurantul chinezesc „Templul Soarelui”, se continuă cu strada Sergent Năstase Pamfil, stradă care se intersectează, apoi, pe rând, cu străzile Ghiocei şi Tunari.

Pe Sergent Năstase Pamfil, tronsonul cuprins între intrarea Galaţi-Ghiocei, dăm de două intrări. Prima – Docherilor – deşi marcată clar pe hartă, pe teren e… inaccesibilă. Materializată doar de plăcuţele rămase pe ziduri, ea este, practic, o curte închisă cu o masivă poartă metalică!

La doi paşi mai încolo, găsim şi cealaltă intrare: Bicaz, semnalizată din belşug, dar nu mai mare decât o intrare de bloc!

Afundîndu-ne olecuță mai mult în cartier, găsim – din strada Erou Ion Călin – și intrarea cu-același nume:

… chiar frumușică!

Încheiem cu intrarea Țibana (fostă Păun Popescu), care se face din Toamnei, cam vizavi de strada Coloniei; o intrare simplă, cu rondoul cuvenit în capăt.

19 comments to prin fundături XXXV

  • Vlad

    Templul Soarelui e un restaurant vechi. Era acolo si in 2002.

  • Vlad

    Templul Soarelui e un restaurant vechi. L-am descoperit intamplator in 2002. Oare cand s-a deschis?

  • hm

    Nu-i bai de duplicat, da’ habar n-am de cînd e acolo. N-a fost, însă, primul cel de mai sus (Toamnei cu Eminescu)?
    Și-i o întrebare bună… și un subiect bun.
    Care restaurante-s de peste 15 ani (să zicem) și încă-n picioare?

  • Alex

    @All
    Cam prin 1998/1999 mergeam cu colegii “corporatisti” la restaurantul respectiv, in fiecare vineri “la salariu”..Mi-a lasat o impresie placuta pe atunci..Cel din Toamnei este adaugat ulterior, am intrat acolo in 2004..inainte de a pleca din RO; daca a ramas tot asa, nu ezitati…ocoloti-l…

  • Alex

    @All
    Odata, candva..existau mai sus, catre SCM, restaurantul si cofetaria ghiocelul..inainte de demolarea portiunii respective.ce amintiri !

  • Vlad

    Deci acum stim, multumita lui Alex, ca restaurantul exista de cel putin 20 de ani. Aproape cu siguranta nu exista inainte de 90, deci a fost deschis candva intre 90 si 98. Sa vedem daca alti cititori stiu mai multe.

    Referitor la ce restaurante sunt in picioare de cel putin 15 ani, imi place intr-adevar subiectul. Cred ca sunt destul de multe. Nu mai locuiesc in tara din 2006 deci, desi mai vizitez Bucurestiul o data la cativa ani, nu stiu care mai rezista si care nu.

    Originalul “La Mama” din spatele magazinului Eva s-a deschis in jur de anul 2000 si cred ca mai e si azi.
    Daca putem sa le consideram la categoria restaurante, multe fast-food-uri rezista de mult, poate Spring Time-ul din Victorie fiind cel mai bun exemplu – cred ca e de prin 94? De asemenea McDonalds la Unirea si la Buzesti sunt de vreo 20 de ani. Sheriffs pe Balcescu mai exista?

  • hm

    Trebuie să mă gândesc, într-adevăr, bine.
    „La mama“ rezistă foarte, foarte bine.
    „Spring Time“ nu se clintește.
    Laud cum se menține „Il Cantuccio“, fost și „Pergola“ sus, la Filaret. Sau „Dineș“ din Parcul Carol.
    Dar trebuie să mă gândesc mai bine.
    „Sheriff’s“, însă, nu mai e de ani mulți.

  • Ando

    Primul McDonald’s din Romania, cel de la magazinul Unirea, s-a deschis la 16 iunie 1995 si, in prima zi, au fost 15.000 de clienti ( conform site-ului mcdonalds.ro)

    • hm

      Au urmat, repede-repede, Kogălniceanu, Dristor (drive), Brîncoveanu (drive)… și toate celelalte care-s și azi (mai puțin Bucur Obor)
      Nu mai știu ordinea precisă în care s-au deschis, însă.
      A fost McD și jos, în pasajul Universității.
      Ar mai fi și Pizza Hut, care-i tot vechi.

  • Ando

    Cu siguranţă cel de la Bucur Obor a fost al doilea. Deocamdată nu s-a deschis nimic în loc.

  • hm

    a fost odată ca niciodată 🙂
    Mă mir că stă gol locul ăla!

  • Vlad

    Un restaurant vechi, vechi de tot este Caru cu Bere. Desi e de mult timp al celor de la City Grill, totusi au grija sa respecte istoria localului. Pe site-ul lor scrie ca este pe Stavropoleos din 1897, dar se pare ca a fost inchis foarte mult timp si redeschis in 2006.

  • hm

    Foarte corect ar fi să avem ajutorul cuiva care a și prins mai mult restaurantele vechi, eu nu prea mă pot lăuda cu cine știe ce amintiri.
    Să amintim articolul lui Florin: https://www.simplybucharest.ro/?p=19290
    … și un „review” din 1973: https://www.simplybucharest.ro/?p=12843

    Caru’ cu bere este SIGUR cel mai vechi restaurant! Nu a fost închis chiar așa mulți ani. Funcționa prin 2001 sigur, dar rămăsese doar decorul de el.

    Vechi (de dinainte de ’89) ar mai fi „Izvorul Rece”, „Cina”, poate „Berlin” (da’ ăsta e club-ceva azi) „Doina”, fostul „Bucur”, „Select”, „Casa Albă” de la Pădurea Băneasa…
    Și-or mai fi. Cum e „Codrul Cosminului”, de pe str. Virgiliu.

    Sigur că mai sînt.
    Să ne amintim și de avîntul mandatarilor – https://www.simplybucharest.ro/?p=19621

    • Vlad

      Excelent articolul lui Florin.

      La Izvorul Rece mai mergea tatal meu cand era in liceu, pe la mijlocul anilor 70, deci este intr-adevar un restaurant vechi. Stiu de Cina, Casa Alba, si am auzit de Berlin.

      Mai e si Capsa, care nu stiu exact cand a fost restaurant si cand cofetarie.

      La capitolul restaurante re-amenajate poate fi mentionat si Gambrinus.

      Sunt si eu sigur ca mai sunt inca multe.

      • hm

        Mai adaug… Tot de dinainte de Revoluție.
        Monte Carlo, din Cișmigiu – foarte vechi.
        Restaurantul de la CCA – vechi
        Nan Jing!
        Pescarul.
        Plus cele ale hotelurilor mari. Athenee Palace… Balada, de la Inter, și-a schimbat numele.
        Capșa a fost și braserie, și restaurant, și cofetărie; cofetăria era mereu separat.

        Cofetării așa, pentru ocazii speciale, erau înainte de 89, pe lângă Capșa, cele de la hotel București și Athenee Palace (asta se găsea lângă Sala Dalles). Au dispărut. Și Scala încă era bună. Mai e și azi un ciot din ea, nereprezentativ.

  • Alex

    Resturantul Select – Fratii Chivu..de prin anii ’20 cred !? Mai exista oare astazi ?

  • hm

    Există, rezistă, subzistă.
    E și o „mîncătorie” de prînz cu dever.

  • Alex

    @hm
    Multumesc de “update” 🙂

Leave a Reply to Vlad Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>