Detalii despre blocul roşu de pe bd. Ferdinand 44

scris de Ando

Dacă te afli prin preajma Foişorului de Foc, nu prea ai cum să nu-l vezi. Te „ia de ochi” fiind ca un biscuit pe dungă, o „lamelă” cu 8 etaje ce se înalţă cu tupeu peste toate clădirile din jur.

E adevărat că vizavi, pe colţul cu Iancu Căpitanu, există, de asemenea, un bloc înalt, dar fiind o clădire de colţ, parcă are un chichirez.

Revenind la „cestiune” şi lăsând la o parte consideraţiile mele estetice (evident, discutabile), iată peste ce detalii interesante despre blocul roşu am dat:

„Era un bloc cu o înfățișare ciudată, cu 8 etaje și foarte îngust. Înconjurat de case scunde, avea – şi are – ceva de «bloc-turn». Elementul frapant era fațada. După o modă occidentală, aceasta era din cărămidă aparentă.  Blocul era unul din cele câteva «blocuri-roșii» din București, din care aș aminti cel de pe strada Brezoianu, vizavi de blocul care găzduia redacția ziarului Curentul (celebru bloc ridicat prin metoda, «șantajul și etajul») și cel de pe strada Câmpineanu, în apropierea actualei Cinemateci. Toate acestea erau blocuri construite de inginerul Emil Calmanovici.”

Aici, mi-am permis să completez textul cu fotografiile celor două blocuri amintite de autor:

„Acesta era o figură mitologică în familia mea și în cercul lor de prieteni. Pentru cei mai mulți a fost mentor profesional. Pe lângă el și-au făcut ucenicia mulți ingineri constructori. Dar tot prin ei s-au întâlnit, în mod tragic, cu Istoria.  Foarte bogat, Calmanovici face studii tehnice, în domeniul construcțiilor civile, la Munchen. Sionist în tinerețe (a fost în conducerea clubului Macabi), Calmanovici va îmbrățișa ideologia comunistă. Avea să devină principalul donator al partidului, activând de altfel în ilegalitate, ca membru al comisiei financiare a PCR, structura care strângea fonduri pentru partid. O anumită libertate de gândire îl va pune în conflict cu vîrfurile Partidului. Este arestat în 1951, implicat în «lotul» Lucrețiu Pătrășcanu și condamnat la închisoare pe viață. Va muri în 1956, în închisoare, după ce este torturat. Blocul construit de Calmanovici era destinat de a fi locuit – prin  vânzare în condiții bune – de o serie de ingineri, colaboratori ai săi. De altfel, mulți ani a rezistat la intrarea în bloc o firmă modestă, cu inscripția „Căminul inginerilor».

Aș aminti câteva nume de ingineri din bloc: inginerul Herman Hascal, specialist în construcții industriale; printre altele a construit laminorul de la Roman, având funcții importante în Ministerul Construcțiilor de Mașini), inginerul Vasile Nicolau (fost ministru-adjunct al costrucțiilor, apoi rector al Institutului de Construcții. A fost printre primii demnitari care au «defectat». A fugit și s-a stabilit la Viena, în a doua jumătate a anilor ‘50. Era un bun specialist în teoria betonului-armat). Unchiul meu, David Rotman, a fost redactor la Edtura Tehnică. L-am lăsat la sfârșit pe tatăl meu, Marcu Rotman, apropiat colaborator al lui Calmanovici. Tata a condus șantiere importante ca sanatoriul Dobrița (Gorj) și Timișul de Sus, Casa Scânteii, ca și obiective industriale (Fabrica de ciment Megidia).

În bloc a locuit o personalitate de excepție: inginerul energetician Remus Răduleț, posesor al  unui doctorat la Politehnica din Zurich, profesor universitar, rector mulți ani al Universității Populare, membru (din 1963) și vicepreședinte al Academiei Române (1963-1974). Și Răduleț era un «nou venit» în București, fiind originar din Timișoara.  Cred că apartamentul de pe Dimitrov a fost primul său domiciliu în București.

Sigur, în bloc stăteau și alți locatari: două dactilografe, una evreică, doi ziariști, Donca și Gheorghe Ciobanu. Lucrau amândoi la Agerpres. Ea unguroaică, fata unui general de securitate, Istoc, iar el, dintr-o familie de bulgari, romanizați. Și alții…”

Descrierea aparţine domnului Liviu Rotman, care a locuit în acel bloc 25 de ani, şi pe care am extras-o dintr-un recent şi deosebit de interesant articol al său, despre întreaga zonă: Cartierul Foișorul de Foc – un spaţiu multicultural.

Pe mine unul însă, m-a cutremurat soarta lui Emil Calmanovici (numele mi-era cunoscut din  din diversele căutări pe blogul lui armyuser) cel a cărui viaţă fost frântă cumplit de comunişti, adică tocmai de cei pe care i-a ajutat şi i-a sprijinit financiar, probabil ca niciunul altul.