În ziua de azi, se pare, dacă nu faci un lucru ca să fii cel mai bun făcîndu-l, îl faci degeaba.
Așa s-a zis cu plăcerea de-a face ceva simplu, de dragul de-a face, de dragul de-a te simți bine.
Nu „face” s-alergi prin parc, trăgîndu-ți pe tine niște budigăi hărtăniți și punîndu-ți în picioare tenișii ăia scîlciați care se-mput în fundul debaralei.
Ai putea fi luat de sărac!
… sau de ciudat; oricum e foarte, foarte rău!
Nu „face” să te dai cu bicla – să te plimbi! – căutînd să te-abați pe-o stradă mai umbroasă, mai liberă, mai lăturalnică, uite-așa: că-i, poate, mai frumos. Nu: dacă nu dovedești șoferului că faci cu trei minute mai puțin decît el pîn-la serviciu, degeaba te numești biciclist.
Ca orice lucru care ne reprezintă, și astea de mai sus încep din cea mai fragedă parte a vieții noastre.
Copiii ni-s la fel; fiindcă-i creștem aidoma noastră.
Îi „dăm la sport” nu de dragul de-a se simți bine, de-a asuda sănătos, de-a-ncepe să facă lucruri depînzînd de cel de lîngă ei.
Ci ca să „facă performanță”; să-și piardă sîmbete și dumineci treziți în crucea nopții, tîrîți la meciuri și concursuri de unde vin cu cîte-o tinichea legată c-o panglică tricoloră.
De dragul feluritor samsari de cluburi, copiii noștri – în loc să facă ceva de plăcere – se chinuie…
Deoarece samsarii ăștia au nevoie de sute de figuranți – de umplutură! – ca să facă echipele în care să se-afirme mîna aia de copii talentați din care se va alege – poate – unul care chiar va face performanță…
Cam așa-i treaba; și cam așa ne vindem noi copiii.
De dragul de-a ne lăuda cu ei: de-a ști „că fac” și aia, și aia, și ailaltă.
… și mai ales, de lenea de-a ne mișca curu’ pentru a face noi lucruri împreună cu copiii noștri.
Pe vremea mea la “sporturi” se ducea doar plebea, ‘telectualii aveau probleme mult mai elevate, gen olimpiadele și premiile școlare. Sigur, nu exista atunci vreo viziune pe termen mai lung decât următoarea admitere (liceu, treaptă sau facultate), iar eventualele “eșecuri” – gen o notă mai mică decât a copilului colegului de birou – erau pedepsite drastic.
Olimpiade? Cursuri și concursuri?
… alte sîmbete și dumineci distruse și azi.
Să iasă bine dăscălimea, că se adună la dosare, la grade…
Nu pot zice ca sunt de acord intru totul. Orice sport de echipa are nevoie de un sistem de organizare, fie ca e prin sportul scolar fie ca e prin cluburi. In copilarie am incercat si rugby, am practicat oina. M-am bucurat teribil sa fiu campion cu echipa scolii (https://pozedecat.wordpress.com/2015/02/20/daciada/), sa merg la concursuri, in tabere (http://a-craciunescu.blogspot.ro/2014/03/oina-stramoseasca-2-sau-cum-arata.html). Asa cum imi placea la casa pionierilor la clubul de desen, cu care iar am fost si-n tabere. O fi si placerea alergarii de unul singur, nu zic nu. Insa pentru celelalte sporturi nu vad alta cale atat timp cat in mod natural concursurile le anima de cand de alerga in putza goala pe stadioanele grecilor. Si, pana la urma, orice “performanta” presupune si un chin, pe care il poti duce de drag (https://pozedecat.wordpress.com/2018/04/05/tintind-vreo-bursa/)
Ehheee dragi parinti si Nas Floreo..:)
Trebuie sa ma “de(s)conspirez” eu sunt un frustrat care n-a avut activitati inca de mic – poate in afara de una constanta care (deh.) m-a facut ca la 16 ani sa nu mai pot scrie cu mana dreapta !? Noroc mare ca ai mei (RIP)..n-au vrut nimic de la mine..oricum nu puteam sa-i intretin eu 🙂
In rest, chiar si pe vremea “ailalta” erau parinti care-si indesau copii cu “activitati” extra-curiculare..ca sa faca fatza mai bine la CAP,IAS,INM si mai ales la intreprinderea de “flaxurat tzurumbele” vorba regretatului Mihailescu-Braila..Sa vedem deci IN REZUMAT, cam in ce gauri fara fund se scurgeau “pitzulele” apartinatorilor – ante 1989 versus 2018:
ante ’89 era noastra:
– meditatii la “limbi rare”: daneza, norbegiana,japoneza, etc…ca sa ajunga draga plodul ghid ONT (!?)…de parca nu toata lumea stia ce tre’sa faci (TRESA)..sa te bage cineva-n seama ! Important era insa, ca la coada la Avicola (stia toata lumea care-i cea mai scurta coada la oo) sa se poata lauda cu “elevatia” progeniturilor si a viitorului lor luminos – pana nu apuca sa se stinga lumina 🙂
anno domini 2018:
– azi invatam la “after-school” musai..ca de semi-internatul era naspa..
– chineza, rusa, cosmetica, instrument(e) – aici sunt diferente clare intre baietei si fetitze – maniere (!?) , pictura, “motivationale” s.a balarii..de acelasi soi cu cele din urma !
1989 -2018 punct comun – o tona de teme pentru acasa ori de rezolvat in/dupa clasa, teme pe care nu le intzelege nici dreaq ..dara-mite sa le mai si rezolve !? Nici macar nu li se explica “beneficiarilor” la ce folosesc unele materii ori capitole din ceea ce (nu) invata ! Cineva imi spunea acum cativa ani ca “micul jeniu” al fameliei facea pe la opt anisori: elemente de statistica, multimi si introducere in calculul integral(a) cu cartofi (Sic !)..la after-school ??
Ca sa inchei intr-o nota optimista, nimic nu mi-a provocat “crize de epilepsie” (Doamne fereste) mai mari decat casele populate cu fetitze, fete, domnisoare (mai mult ori mai putin, depinde pe cine intrebai) – in care tronau PIANUL/PIANINA si obligatoriu BIBLIOTECA PRAFUITA dar plina de carti legate in piele…de closca ! Am imbatranit (poate acru si prost) dar n-am auzit/vazut pana la varsta mea venerabila, vreo fosta colega,prietena, vecina, fosta si actuala posesoare de “clape”, care sa stie macar sa “tasteze” o gama (globulina) ori macar sa stie sa deseneze (!?) cheia sol, ca de partituri nici nu cred ca poate fi vorba !! Poate sunt eu ghinionist, cine stie ?
Am lasat la urma baletul, vorba lui Tomitza Caragiu “o arta calcata in picioare” 🙂 Nimic nu m-a “incantat” mai tare, decat sa vad si inainte si dupa ’89 taratul plodului/ploadei intre zbierete si promisiuni, la orele (obligatorii de sado-masochism al orgoliului matern/patern) exersat pe bietii copilasi in drum spre clasa de..spanac ! Ce daca “micul elefantzel” ori “micutza hipopotam” sar precum chiftelele in tigaie, “zduhaie” podelele de se ridica praful ca la Fukushima, au gratia unei mese de calcat si chef de muzica clasica..cam cum am eu pofta de “verde de paris” – important este ca FAC BALET !!
Lasati-va oameni buni copiii frumosi sa creasca liberi, nespalati pe bila, pe dinauntru, inca de la varsta, la care nu s-au format bine nici macar anatomic- dati-le afectiune, atentie, dragoste parinteasca, indrumari ! Nu-i mai trimiteti prin balarii doar ca sa scapati de ei ! Va veni o vreme cand va vor reprosa copilaria stearpa, enervanta si chinuitoare si nu va vor ierta..chiar daca (macar de..) vor ajunge niste clone corporatiste cu 2000 de marafeti pe luna..ori pe Pamant, de la caz la caz ! Anii aceia sunt unici, nu-i mai poti “reformula”..bani case si masini poti face de mai multe ori in viata – frustrarile dobandite in copilarie NU LE MAI POTI VINDECA NICIODATA ! Si eu care tocmai ma miram de ce s-au scumpit ingrozitor consultatiile la psihiatru !? Daca unii dintre parinti se mai si recunosc printre randuri, sa stiti ca am casuta postala speciala, unde primesc injuraturile ! Va rog sa nu ezitati 🙂