despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Domnul Papuzek – o specie pe cale de apariție

Papuzek cel adevărat ne-a intrat pe fereastră acum vreo 14 ani. În câteva zile a devenit de-al casei. El a trecut peste spaima noului decor, noi peste cea a gripei aviare cu care începeau la vremea aceea toate jurnalele de știri. A fost botezat aproximativ după eticheta de la cutia de boabe. A învățat să fie parte din familie, a căpătat tabieturi, ba chiar dădea impresia că stă cu grija noastră. Îi plăcea să se sfătuiască în oglindă și avea o pasiune incontrolabilă pentru pătrunjel.

Domnul Papuzek cel din carte e la fel de meticulos și grijuliu, prezentabil și optimist. El lucrează în casa unor oameni, are familie, prieteni mai mult sau mai puțin simpatici dar întotdeauna săritori și ceva necazuri din cauza unui motan complice cu o bandă de hoți. Păsările și animalele își împart responsabilitățile într-o societate ce se împletește cu cea umană după reguli pe care oamenii nici nu le bănuiesc. Domnul Papuzek și prietenii săi au multe de rezolvat pentru a păstra tihna acestei lumi și pentru a fi împreună.

Cu fiecare pagină, ne dorim ca planurile lor să reușească, așa cum ne dorim în fiecare dimineață să avem o zi frumoasă.

„Domnul Papuzek” a fost scrisă în anul 2006. Timp de zece ani a rămas în stadiu de manuscris. În anul 2016 a fost trimisă editurii Arthur, ca propunere pentru concursul anual de literatură pentru copii, unde a câștigat premiul la categoria 8-14 ani.

Lansăm cartea sîmbătă, la „Bookfest” – Editura Arthur, ora 11:30.

2 comments to Domnul Papuzek – o specie pe cale de apariție

  • Am fost pe acolo ieri dar pe la ora 17.00 o tanti din standul Arthur nu stia ca editura pentru care se vantura acolo are acea carte pe care n-o vedeam nicaieri. A trebuit sa-i arat poza ca sa se uite pe un tabel. Apoi mi-a zis ca trebuie sa apara, ca asteapta marfa. Intr-adevar, cateva minute mai tarziu despachetau niste baieti mai multe titluri pe un palet. N-am mai avut rabdare sa stau ca dura prea mult …

  • hm

    Așa-i mereu.
    Vin cărți direct din tipar uneori, încă neuscate.

    Cartea, nene, e și ea o marfă – supusă regulilor de comerț: adică bune și rele, cum le știm.

    Știu o editură care oferă reducere de 50% la comenzile online de pe site-ul ei (de care n-a auzit nimeni), dar la tîrguri nu face decît 10-15% rabat….

Leave a Reply to adrian Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>