Civilizație publică XLIX – remorci și rulote

Ne-am obișnuit, de ceva vreme, cu imaginea rulotelor prin oraș. Că-s de recreere, că-s potrivite pentru muncitorii de pe șantiere ori că merg de minune pentru cei ce s-au apucat de ceea ce numim „street food”, le vedem tot mai des.

Descoperim, însă, că n-au fost vreo raritate nici în vremurile trecute. Așa că privim cîteva feluri de remorci închise – carosate – și rulote utilitare și istorisim despre ele.

Cu ce-ncepem? Cu un model de rulotă cu o singură osie foarte întîlnit în Capitală.

Astfel de mici rulote erau puse prin preajma piețelor, pe margini de bulevarde și-n ele se desfășura importanta acțiune de colectare a materialelor refolosibile, îndeobște maculatura. Înăuntru ședea cîte-un nene sau o tanti cu un cîntar – dacă te-mprieteneai cu ei poate mai puneai mâna și peste niscaiva reviste interesante. Programul era destul de lejer și nu rar le găseai cu lacăt pe ele.

Au funcționat pînă după Revoluție, cînd unele au făcut pași și-au ajuns prin piețe, pretîndu-se la comerțul cel nou; printre ultimele astfel de rulote în care chiar s-a făcut reciclare au fost cele de la Virgiliu, de pe colțul Berzei cu Dinicu Golescu; se ghicesc în spatele tramvaiului din poza de mai jos.

Nu știu cînd au apărut; în anii ’70 erau deja. Cu siguranță c-a fost o industrie care s-a ocupat sistematic de producerea lor; ca și de producerea altor modele de remorci mai mari – cu două osii -, cum ar fi cele de transport de persoane.

Le întîlneam pe șantiere, în agricultură: se legau de tractoare și mai rar de camioane. Erau tare incomode pentru pasageri, suspensiile fiind ca pentru cartofi.

Dată fiind existența din abundență a… lipsurilor socialiste, o bună parte au ajuns pe butuci, cauciucurile și alte piese fiind folosite pentru alte utilaje. În fapt, în astfel de remorci se țineau lucruri ori se mai încartiruiau niscai muncitori care n-aveau unde să doarmă.

Dar au existat și remorci destinate din fabricație locuirii!

… folosite la șantiere mai îndepărtate, prin țară. Pe cea de mai sus nu m-am învrednicit s-o pozez la vremea cuvenită și-așa că am mai găsit-o doar pe „street view”…

Bine-nțeles, întîlneam prin oraș remorci cu diferite aparate ori scule trebuincioase lucrărilor edilitare…

… plus cele de pe șantiere. Nu-s prea multe imagini oficiale cu ele, că nu poți zice că erau prea arătoase.

Au dispărut odată cu marile șantiere bucureștene, ajungînd la fier vechi, la țară, la stîne, ori transformate în magazii ori alte dependințe.

E momentul să coborîm mai mult în timp, și să menționăm că la vremea cînd s-au ridicat primele mari cartiere de locuit – precum Balta Albă – vînzarea alimentelor se făcea și din autobuze ori remorci transformate în magazine; asta fiindcă deși oamenii se mutaseră în blocuri, complexurile comerciale nu fuseseră încă terminate…

Să revenim la ale noastre. Niște chestii mai mititele – cu o singură osie – se găseau pe străzi pe oriunde apărea cîte-un șantier de reparații ale „utilităților publice”.

În imaginile astea color mai apucăm să vedem și alte detalii interesante. Ca de pildă un camion de transport persoane – tot pentru muncitorii duși dintr-un loc într-altul – căruia-i lipsea confortul minim oferit de un autobuz și un „Buceag” carosat de I.T.B. și folosit pe post de depanare; ca el au fost multe.

Cine are chef să bată marginile bucureștiului o mai găsi, ruginite prin cine știe ce foste incinte de „coloane auto” ori de întreprinderi, droaște ruginite. Și poate s-or mai afla și printre blocuri, pe unde încă nu s-au apucat primăriile de desțelenit.

Uite, deci, că am mai reușit să descoperim o seamă de lucruri din trecut – din timpuri în care, surprinzător, coexistau atît penuria care ne silea să experimentăm troleibuze de marfă pentru aprovizionarea piețelor, dar și înțelepciunea de-a ține în funcțiune bibliobuze, care serveau drept biblioteci publice mobile.

surse foto: Tramclub • Norihiro Haruta • Cartierul Evreiesc • Iliaș Duțescu • Cristian Malide • Aparu Ștefan-Daniel

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici