Civilizație publică LI – căsuțe de portari

Domnul Povondra se gîndea: „Căpitanul ăsta, cum naiba l-o chema, Vantoch, nu părea să fie ce era. Ia, acolo, un moșneag! Alt portar i-ar fi spus: «Ce doriți, domnule? Domnul nu-i acasă!» și gata; dar mie mi-a venit așa, ca o presimțire, sau dracu cine știe ce! Eu îl anunț, mi-am zis; poate să mă certe domnul Bondy, dar eu îl anunț. Totdeauna am spus că un portar trebuie să aibă miros. Sună la poartă un om, te uiți la e, arată ca un baron, și cînd colo e comis-voiajor de frigorifere. Sau îți vine un bătrînel grăsun și uite ce zace în el! Trebuie să cunoști oamenii, da, da!” (Čapek – Război cu salamandrele)

de Ando și HM

… orișice castel trebuie apărat de cei ce-l asaltează!

Vedeți voi, mai mult decît avem nevoie să ne păzim, ne place să-ngrădim; de-aia ne-ascundem îndărătul gardurilor oarbe și urîte. Ne place să ținem oamenii pe-afară, să-i punem să intre pe după colț; așa a apărut pe lume tagma portarilor.

Fiindcă-s, totuși, oameni, portarii trebuie să șadă undeva atunci cînd păzesc. În ziua de azi s-au împînzit pretutindeni mici containere modulare care oferă confort cît cuprinde; dar mai găsim, uitate de trecerea vremii, adevărate căsuțe de unde paznicii-și făceau treaba cu strășnicie.

Unde s-a putut, acestea s-au construit odată cu obiectivul pe care-l servesc, oferind o imagine armonioasă și plăcută; știința asta s-a pierdut în timp, firește – apărînd coșmelii simple și urîte, trîntite la poartă. În urma dezafectării ori demolării clădirilor principale, mai rămîn doar ele, păzind pîrloaga. Pe ici-colo, în cîte-o căsuță s-a mai pripășit și cîte-o mică afacere…

Hălăduind prin orașul nostru, detem de multe exemple de căsuțe de portari ce ne oferă chiar plăcere vizuală, reușind să pună-n valoare intrarea și să te facă să caști gura cu interes prin detaliile utilitare ale ferestruicilor ca niște ambrazuri…

Cît de frumoase sînt – în simplitatea lor – căsuțele de la Institutul Cantacuzino!

Găsim, bunînțeles, și cutii banale. Pe alocuri, dăm de anexe adăugate ulterior, sluțind clădirile principale. Să nu uităm că pe lîngă aceste căsuțe s-au întins și alte atenanse – magazii, remize P.S.I., garaje: locuri unde zac troace, îndeobște.

Majoritatea căsuțelor de portari sînt, însă, zidite urît, blocînd o intrare pietonală gîndită s-arate plăcut; trecînd pe lîngă ele te umpli de silă, văzînd cît de mult sluțesc strada.

În rest, ce să zici? Încă dibuim o sumedenie de căsuțe cît de cît interesante, pe unele ghicindu-le în spatele unor porți care-au păstrat ceva din eleganța trecutului.

Ba chiar o parte din intrările construite-n vremea comunismului dau dovadă de un stil peste care nu putem trece cu vederea.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici