despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

1968 – legea ilicitului în presa vremii

de Ando și HM

Acum 50 de ani și-o săptămînă Marea Adunare Națională vota celebra lege 18 – cea care-a transformat „ilicitul” într-o vorbă pe buzele tuturor.

Era, deci, legea privind controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice, care nu au fost dobîndite în mod licit – iat-o mai jos.

Era nevoie? Statul zicea că da – același stat care de-abia ce lăsase mînă liberă comerțului își dădea seama că unii se-mbuibau prea tare.

A urmat fireasca vînătoare de vrăjitoare; sutele de gestionari puși la răcoare; ecouri hazlii, sigur, găsim cu nemiluita-n presă.

    

Zece ani mai tîrziu, în decembrie ’78, legea era un pic înăsprită:

Nouă ne rămîn poantele din ziare la care rîdem și-acum: fiindcă lăcomia omului n-a ținut seama, niciodată, de regim politic.

                                        

Listă de articole selecționate din presa vremii – aici.

4 comments to 1968 – legea ilicitului în presa vremii

  • Alex

    Superb subiectul !
    Ehhh, cate ar fi de povestit aici 🙂

  • Dan

    În ’90 au ieșit la lumină mulți bani ascunși în tocul ușii, dar nu numai: a existat un curent atunci, fiecare încerca să facă mici învârteli, în special cu “micul export în țările vecine” – zic de la piese luate de la fabrică până la alcool contrafăcut. Legătura cu acest articol e că, dacă amatorii și-au făcut praf economiile pentru câștiguri absolut ridicole – gen un dublu-radio-casetofon sau în cazuri norocoase vreo rablă pe care măcar nu scria “dacia” – pentru “profesioniștii” cu experiențe multiple pe piața neagră sau în comerțul socialist asta a fost rampa de lansare către primul milion pe care să îl poată cheltui în liniște.

  • Principiul sanatos al societatii comuniste, anume sa dovedesti ca esti in regula. Adica nu era nevoie sa dovedeasca procurorul ca ai lucurri nejustificate ci doar sa-ti arunce pisica … “suspiciuni rezonabile” cum ar veni. Pe urma vedeau ei cum e si, culmea, exista si o posibiitate pe care nu o inteleg:
    “daca in legatura cu bunurile a caror provenienta este nejustificata rezulta savarsirea unei infractiuni […}” Pai daca nu savarseai vreo infractiune atunci de ce ar fi fost bunurile considerate cu provenienta nejustificata !? Faptul ca nu era definita clar notiunea de “nejustificat” face din asta un fel de precursoare a “abuzului in serviciu” care poate fi orice pana la urma, dupa cum i se nazare vreunui denuntator sau vreunui procuror. Adica “vadita discrepanta” e ca la “suspiciunile rezonabile”. Mi se pare mie ca ai prea multe haine in 1968, ia fa-ti matale timp si cauta toate chitantele pana in 1962 ca SA DOVEDESTI TU ca le-ai obtinut “justificat” nu ca “vadita discrepanta” am probat-o noi prin x, y, z.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>