despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Portrete și întâmplări (IV) – Morcov de Uzunu (I)

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Povestea ce va să vină este mărturia mea despre oameni pe care i-am cunoscut și fapte pe care le-am trăit.

Doamne, ce toamnă câinoasă! În cap de septembrie 1980 m-am prezentat la Întreprinderea de Rețele Electrice București (I.R.E.B.) – Secția de Distribuție a Energiei Electrice Ilfov (S.D.E.E. – Ilfov), acolo unde, prin repartiție, obținusem un post de inginer.

Primirea prietenoasă pe care mi-au făcut-o unii a fost nimic pe lângă testul de rezistență pus la cale de natură. Din primele zile ale lui octombrie au început ploile, frigul, bruma, înghețul. Și noi tot pe afară! Colegii mei, mai „căliți”, erau la rândul lor surprinși de asprimea unui anotimp altfel mai blând, mai îngăduitor. Dar, cum slujba-i slujbă iar capriciile vremii fac parte din „privațiunile” asumate ale meseriei de rețelist, înduram cu stoicism.

Plângând, râzând, blestemând (uneori) am trecut de jumătatea lunii noiembrie. După o noapte cu ploaie rece care spre dimineață începuse să înghețe, în drum spre serviciu, mă gândeam că, măcar în acea zi, nu voi mai tărbăci noroaiele și mă voi ocupa de probele premergătoare punerii în funcțiune a grupului electrogen cu pornire automată de la Palatul Snagov.

Cele aflate la ședința operativă mi-au spulberat speranțele. Altcineva îmi stabilise programul zilei. Dacă aș fi fost singurul, nu era nicio pagubă. Unii dintre cei care răspundeau direct de activitatea întreprinderii au fost și ei deturnați de la rosturile lor firești. Ni s-a comunicat sec, fără explicații sau comentarii, că toți  bărbații, șefi de secție, de serviciu, de birou și adjuncții lor, inclusiv inginerii stagiari se vor aduna la ora 8.00 pe platoul dinspre strada Hatmanul Arbore de unde un autocar îi va duce undeva în județul Ilfov. Decizia, aprobată de directorul Nicolae Tetelea, venea de la comitetul de partid, era semnată de secretarul acestuia, tovarășul inginer Horia Constantinescu, șeful Serviciului Personal – Învățământ și avea în anexă lista celor care participau la „acțiune” (patruzeci și opt de tovarăși).

 ***

Categoria „stagiari” era reprezentată de Lucian Milovan (stagiar anul II) și de mine (stagiar anul I). Alții nu existau. Colega mea de facultate și de promoție R.C. angajată la Secția de Înaltă Tensiune (S.I.T.) deși, obținuse repartiție într-o localitate prin care trecea trenul, nu se califica, evident, pentru categoria „bărbați”.

***

La ora stabilită, cei mai buni specialiști ai IREB-ului, ingineri, economiști, juriști, toți șefi (mai puțin eu și Lucian!) cu atribuții și răspunderi incompatibile cu întreruperea intempestivă a activității lor profesionale, s-au prezentat la autocar. Nimeni nu știa încotro vom merge și mai ales de ce. După apelul nominal, am pornit la drum. Ne-am prins repede că ne îndreptăm spre Giurgiu.

Îndată ce-am ieșit din Jilava, dincolo de podul peste Sabar, pe la Popasul „Trei măgari”, tovarășul Constantinescu ne-a înștiințat că mergem la Uzunu unde… vom aduna morcovi!!! S-a făcut liniște. Nu-mi venea să cred ce aud. Speram, în naivitatea mea, că tovarășul secretar glumește deși domnia sa era lipsit de umor. Îl credeam însă capabil de glume proaste. Spre uimirea tuturor, a repetat apăsat destinația și scopul deplasării noastre. Nu glumea!

Că noi nu eram pregătiți cu îmbrăcămintea și încălțămintea potrivite nici nu mai conta. Ceea ce se întâmpla era un abuz grosolan care nesocotea prevederile legale în vigoare. Producerea, transportul și distribuția energiei electrice erau nominalizate ca sectoare economice cu foc continuu iar lucrătorii acestora nu participau la activități extraprofesionale (mitinguri oficiale, demonstrații ale oamenilor muncii, întâmpinarea unor oaspeți străini de nivel înalt, muncă voluntar – patriotică, etc.). O știau toți cei prezenți (inclusiv secretarul comitetului de partid), oameni cu pregătire superioară de excepție, plătiți pe măsura calificării și a obligațiilor de serviciu pentru care unii răspundeau cu libertatea. Puși în fața faptului împlinit, urmau să presteze muncă de culegători pe câmpurile patriei.

Așa se explica secretul în care fusese învăluită tărășenia. Altfel, unii ar fi refuzat temeinic motivat să lucreze pentru Ferma Uzunu a C.A.P. Călugăreni iar tovarășul Horia Constantinescu ar fi trebuit să accepte că a înghițit ca un gâscan pus la îndopat aberanta solicitare clocită în birourile Comitetului Județean P.C.R. – Ilfov de vreun activist obscur, responsabil cu agricultura și care risca să dea socoteală pentru recolta aflată, în prag de iarnă,  pe câmp.

Pentru unul ca mine, venit de câteva luni din școală, acolo unde mari profesori, repere ale energeticii românești, m-au învățat să cântăresc atent cheltuiala și beneficiul, ceea ce trăiam era ca un vis urât.

Timpul a trecut repede. Autocarul a oprit vizavi de Stația electrică de transformare 110/20 kV Uzunu, lângă o stivă de lăzi tip P, din lemn, utilizate la transportul și depozitarea legumelor și fructelor (ca cea din fotografie). Acolo ne așteptau două tăntici îmbrăcate gros, cu pieptare din blană de oaie peste jersee de lână împletite manual, îmbrobodite bine ca să nu le piște frigul și încălțate cu cizme de cauciuc. Una era ingineră, șefă de fermă, iar cealaltă șefă de echipă. Acestea ne-au prezentat locul de muncă dar, mai ales ce aveam de făcut.

În dreapta șoselei naționale se întindea până hăt-departe o tarla cultivată cu morcovi care fuseseră dislocați cu mijloace mecanice. Noi, utilizând mânuța strângătoare, trebuia să-i luăm din brazdă, să-i curățăm de pământ, să le rupem frunzele, să-i punem în lăzi și tot așa până ce îi adunam pe toți. Tovarășa ingineră vorbea serios, cu autoritate, de parcă am fi fost „subtalternii” dumisale din C.A.P. Călugăreni. Ascultând-o m-am rotit pe călcâie și am măturat câmpia cu privirea de jur-împrejur, curios să văd dacă oamenii locului sunt la muncă pe celelalte tarlale. Nimeni, pustiu! Așa a fost toată ziua. Se adăposteau la căldurică, la loc uscat încurajându-se probabil între ei: „Dă-i dracu de morcovi! Las’ că-i adună inginerii!”

La indicațiile șefei de echipă ne-am așezat în „linie de trăgători” pe latura dinspre DN5 a tarlalei, ne-am  grupat câte doi la un „peu”și cocârjați ca secera am pornit la treabă. Pământul începuse să se dezmorțească. Se lipea trainic de mâini, de haine, dar mai ales de încălțăminte. Când lada se umplea, cei doi coechipieri o cărau spre unul dintre drumurile laterale care mărgineau tarlaua, lepădau tălpicile de glod, luau una goală și „repetir”.

Gazdele noastre s-au retras apoi la drum, într-o zonă mai uscată, de unde puteau supraveghea totul. Se făcuse ora 10.00 și după atâta muncă le-a ajuns foamea. S-au organizat rapid, eficient, dovadă că o făcuseră de mai multe ori înainte. Au întors trei lăzi (două pe post de scaune, una pe post de masă), dintr-o paporniță autentică au dat la iveală o bucată de slănină, una de brânză, două-trei cepe, pâine și… o sticlă de un litru cu vin negru, specific zonei, astupată cu o bucată de cocean. Apoi,  fetele s-au pus gospodărește pe băgat la întuneric plimbând, din când în când, sticla de la una la alta până ce au secat-o. Au jertfit-o pe altarul muncii!

În timpul ăsta „inginerii” făceau cărare prin noroi, comentau cu haz, înjurau și adunau morcovi. Starea de spirit nu era dintre cele mai bune. Totuși stivele de lăzi pline creșteau și se înmulțeau văzând cu ochii.  „Meseriașelor” li se lăsase vinul în picioare. Au înțepenit pe scaunele improvizate. Cât am stat noi acolo nu  s-au mai ridicat.

Nu s-au ridicat nici când lângă ele a oprit o Dacie neagră din care au coborât doi bărbați tineri, îmbrăcați la costum și cravată peste care purtau haine de piele. Horia Constantinescu i-a recunoscut imediat. Tovarășii erau activiști la Comitetul Județean P.C.R. Ilfov. După ce au schimbat câteva vorbe cu cele două și-au îndesat mâinile în buzunare și au început să cerceteze din ochi conținutul „peurilor”.

Concluzia a venit imediat. Morcovii nu erau bine curățați de pământ. Obișnuiți ca treaba să fie făcută, așa cum învățaseră ei la școala de partid, au început să ne dea indicații strigate de pe marginea drumului.

Nu doreau să-și murdărească pantofii lustruiți și pantalonii eleganți cu noroiul de la Uzunu. Față de tot ce se întâmpla acolo, pentru mine, atitudinea lor dovedea o obrăznicie nemăsurată.

Tocmai umplusem o ladă. Făceam echipă cu Florin Gologan, dispecerul șef, omul care avea sub comandă operativă instalațiile de 110 kV (stații și linii electrice) din gestiunea celei mai mari întreprinderi de rețele electrice din țară. Am înșfăcat-o amândoi și călcând cu grijă pe terenul alunecos am scos-o la drum. În timp ce ne trăgeam sufletul, de noi s-a apropiat unul dintre cei doi activiști. Fără să se prezinte, fără să schițeze vreo intenție de a ne saluta, a început să ne învețe cum trebuie să dăm față comercială morcovilor.

Am ascultat calm și când a terminat m-am prezentat, i-am explicat care este locul celor prezenți acolo în procesul complicat de transport și distribuție a energiei electrice, i-am povestit tot ce s-a întâmplat până la venirea lor, i-am relatat constatările mele și în final i-am prezentat argumentele pentru care eu cred că acțiunea inițiată și coordonată de ei este nejustificată, abuzivă, ofensatoare, păguboasă, în concluzie o prostie. Când a auzit ce-i spun tovarășului, Florin a agățat din mișcare o ladă goală și a tăiat-o pe arătură lăsându-ne singuri, între patru ochi.

După ce s-a trezit din uluială, activistul m-a întrebat cam bâlbâit dar, cu asprime în glas, dacă sunt membru de partid. Răspunsul afirmativ l-a mai înmuiat. Mi-a reproșat totuși că poziția mea nu este potrivită pentru un membru al partidului comunist. Atât mi-a trebuit! Eram deja cu capsa pusă.

Zâmbind, cu voce joasă cât să mă audă bine, i-am luat la rând tot neamul trecut, prezent și viitor, fără discriminare, într-o ploaie de înjurături birjerești, pline de fantezie. L-am electrocutat! Nu a mai fost capabil de nicio reacție. A rămas ca prostu-n drum! Procedeul îmi era cunoscut de la „băieții” din Vitan care îl aplicau deseori în relațiile lor cu unii milițieni.

Zelosul activist n-ar fi putut dovedi nicicum că l-am înjurat. El ar fi susținut că…, eu aș fi negat vehement, ba l-aș fi acuzat că-mi înscenează totul din cauză că am avut curajul să-mi exprim fără reținere opiniile. Din acest clenci nu putea ieși. Nici n-a încercat!

***

Prin 1992 – 1993 aveam să repet experiența. Unul dintre „eroii” zaverei din decembrie 1989, un analfabet propulsat spre cele mai înalte dregătorii, a intrat în posesia unei case abandonate aflate pe Strada Prunilor din Comuna 30 Decembrie. Urcat pe cai mari, folosindu-se de relațiile și influența pe care le avea, omul a reparat și a modernizat casa în timp record. Doar că nu avea energie electrică. De la cel mai înalt nivel din RENEL ni s-a solicitat să vedem despre ce este vorba și în măsura posibilităților să curmăm cât mai repede chinul „eroului revoluționar”. Din evidențele noastre rezulta că imobilul fusese debranșat în 1987, urmând a fi demolat. Nu exista nicio solicitare pentru alimentarea locului de consum de la adresa menționată. Se impunea deci o vizită la fața locului și așa am ajuns să mă întâlnesc cu cel care umplea, aproape zilnic, ecranele televizoarelor.

După aproape o oră de așteptare, exact când mă urcam în mașină pentru a pleca, a apărut și domnia sa. Ne-am salutat din politețe, cu răceală și așteptam să se scuze pentru întârziere. M-a înștiințat doar că este foarte ocupat. Eu am înțeles că este un mârlan și am trecut la subiect! Din punct de vedere tehnic, racordarea locuinței la rețeaua electrică nu punea probleme. Trebuiau întocmite documentele aflate în responsabilitatea consumatorului și parcurse toate etapele legale, inclusiv semnarea contractului de furnizare a energiei electrice și montarea contorului. I-am explicat pe îndelete, într-un limbaj accesibil, cu detalii, ce urmează să facă și care sunt costurile. I-am promis că vom rezolva fără întârziere tot ce ține de noi. După expresia feței îmi era clar că efortul meu fusese zadarnic. A urmat un dialog uluitor:

– Vreau curent acum, azi! („Măria Sa” voia iar eu trebuia să-i împlinesc vrerea!)

– Asta nu se poate!

– Ce mare lucru să trageți două fire!

– Energia electrică nu este proprietatea mea, nici a președintelui RENEL și nici a dumitale. Pentru a beneficia de ea este necesar să parcurgem împreună toate etapele tehnice, administrative și comerciale prevăzute de lege. Eu și colaboratorii mei nu am făcut niciodată improvizații. Nu ne putem asuma răspunderea pentru un posibil accident sau incendiu. Nimeni, chiar nimeni, nu ne poate obliga să nesocotim legea!

Instantaneu a luat foc! Nu era prima criză de isterie la care asistam. L-am lăsat să se desfășoare. Când și-a mai revenit, m-a amenințat că voi rămâne fără „servici”. Era prea mult! Trebuia să-i aplic tratamentul și am făcut-o! El și familia lui au devenit subiectul imprecațiilor mele injurioase cu trimiteri anatomice de cea mai curată sorginte golănească. A rămas cu gura căscată iar eu am plecat spre alte locuri către care mă mânau sarcinile zilei.

La sfârșitul programului, întors la sediu, i-am prezentat directorului T.E. situația consumatorului „special” din 30 Decembrie relatându-i în detaliu schimbul de replici avut cu acesta, inclusiv promisiunea că mă va lăsa fără slujbă. Am trecut însă peste „tăvăleala” pe care i-o administrasem!

– Am fost informat până să vii tu. Nu știam că te-a amenințat. E adevărat că l-ai înjurat ca la ușa cortului?

– Va trebui să o dovedească!

A râs și m-a dojenit cu arătătorul mâinii drepte. Prostovanul mă reclamase dar nu l-a crezut nimeni.

După ce câțiva ani a tăiat și a spânzurat, după ce a primit o condamnare cu suspendarea executării pedepsei privative de libertate, după ce partidul care îl luase de suflet l-a lăsat din brațe, revoluționarul inventat și infractor a dispărut din viața publică.

***

(VA URMA!)

1 comment to Portrete și întâmplări (IV) – Morcov de Uzunu (I)

  • Ando

    Am folosit şi eu aceasta metodă “tête-à-tête” exasperat şi obligat fiind de comportamentul represiv al unuia din şefii mei din acea perioadă.L-am prins în lift şi i-am promis ferm că-i crăp capul dacă nu încetează cu teroarea…S-a potolit.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>