de Ando și HM
Din cînd în cînd ne sare cîte-o chestie mititică-n ochi și-ncepe să ne bată gîndul să ne uităm mai îndeaproape după altele aidoma. Doar că nu din orice ne iese un serial, așa cum sîntem obișnuiți… și-atuncea, ce să facem? Le adunăm așa cum sînt.
Uite, bunăoară, o scară exterioară îngustă. Cine-o ști de ce s-a ales să se facă așa? Dar, dacă știm că mereu s-a construit cu zgîrcenie, nu ne mirăm așa tare.
Tot în domeniul cocoțatului istoric rămînem – iată și-un lift de marfă exterior; mă rog, iată ce-a mai rămas din el.
Revenind pe pămînt, dăm peste-o pereche de șine al cărui rost s-a pierdut – dar care a fost, fără îndoială, aducerea lesnicioasă dinspre stradă a lucrurilor care urmau să fie introduse-n pivniță cu liftul de marfă.
Tot cu ochii pe jos, admirăm și pavajul din jurul șinelor – des întîlnit în perioada interbelică și de o trăinicie formidabilă. Și, cînd mai găsim pe sub un trotuar mîncat de intemperii și nepăsare vestigii ale pavajului de odinioară, cu adevărat ne oprim cu admirație.
Cu acest drum, admirăm înc-o dată cîteva din cele mai frumoase modele pe care călcăm; cel din Pasagiul Victoriei…
… cel de la intrarea-n clădirea de pe Ion Cîmpineanu, colţ cu Academiei (la doi pași de primul)…
… și cele din gangurile a două clădiri de vizavi de strada Piața Amzei, de pe Calea Victoriei. (A. R.-ul din model venea, cred, de la „Asigurarea Românească și Țărănească”)
… pîn’ ne-om apuca să colecționăm și alte minunății dintr-astea, mai pomenim și de eleganța cu care se încastrau „fundurile de sticle” – în fapt, luminatoare care ajutau, un pic, subsolurile.
comentarii