Frumoase plaiuri

Fundata, Fundățica, Șirnea… altfel decît în bulibășeala și-ngrămădeala Branului.

Dealuri cuminți, văi largi, case risipite ici-colea, oameni vrednici.

… și aer, și liniște, și o cumințenie care nu se poate explica – doar simți.

Totul e să te-abați de pe șosea, să ieși de pe „Rucăr-Bran”, să uiți și de cel care se chinuie să urce serpentinele, și de cel care te-mpinge din spate să-i dai bice.

Mi-a plăcut mult să las drumul principal de-o parte și pe unde se ițea o panglică asfaltată ce se ducea undeva, pe vreo coastă, să mă duc să văd unde mă poartă.

Cînd zic panglică, așa și e – multe din drumurile astea-s dintr-alea înguste, unde trebuie să caști ochii bine la mașinile care-ți vin din față, fiindcă n-aveți loc amîndoi.

Dar te descurci.

Ba chiar ar fi frumos să iei drumurile astea și la cutreierat fără mașină și m-am bucurat să văd o droaie de turiști pe jos și la fel de mulți pe bicicletă. Atîta doar, că lipsa transportului turistic face ca să nu poată ajunge aici decît conducînd.

Dar eu recunosc că și condusul pe-aici e de tot dragul!

Și turiștii de-aici sînt mai altfel decît cei ce se duc în locurile celelalte. Fiindcă aici n-ai „atracții”, n-ai complexuri turistice uriașe cu toate distracțiile incluse. Ai pensiuni – și pensiuni mișto rău! – și atît.

E un altfel de turism, de fapt e cam adevăratul turism din Țară.

Fiindcă a murit de mult pensiunea aceea puchinoasă, ridicată cu grija cu care construiești un hambar: a fost o vreme cînd se credea că din turism se pot face mari afaceri oriunde și oricum.

Sînt pline drumurile de pensiuni și de restaurante închise, de panouri cu reclame șterse de intemperii – în realitate, cel care străbate Țara găsește cu mare greutate un loc decent unde să mănînce ceva bun.

Și-i trist cînd îți dai seama că lipsesc, în realitate, lucrurile tradiționale, specifice locului – în afara obișnuitelor cașuri, slănini și gemuri dai cu tunul după ceva „de-acolo”…

Dar, apoi, nici nu te miri, căci vezi omul făcînd mofturi cînd îi dai bunătăți dintr-astea: „eu nu mănînc de oaie”… „telemeaua sărată e prea sărată”… „ăsta micu vrea doar pui shanghai”… și-ți dai seama că, în fapt, strici orzul pe gîște – nu merită!!!

Turistul ori se lasă la mîna complexurilor „cu de toate”, unde-i prizonierul programului făcut pentru el, ori vine pregătit cu zece kile de carne-n portbagaj: mă uluiește-n continuare voluptatea noastră de a munci la făcut cumpărături grele, la pus de grătar, la fript sute de mici, la tăiat ligheane de salată, la spălat mii de tacîmuri.

Da, îmi place cînd văd oameni strîngîndu-se laolaltă și veselindu-se-n concedii, dar mie-mi place să mă știu liber: liber să mă bucur.

toate vacanțele noastre – lista episoadelor