despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

pe șine vechi

În dreptul Talciocului de pe Valea Cascadelor încă se mai văd șinele de tramvai dezafectate ce deserveau liniile 47 și 48 spre CET Vest; o curiozitate e că acestea au fost amplasate nu pe mijlocul străzii, ci pe margini, lîngă trotuar.

Cine știe de ce s-a ales soluția asta? Poate a fost mai simplu, atunci cînd s-a decis să se tragă tramvai pe-aici, ca pentru acesta să nu se mai strice strada existentă, ci doar să se lărgească?

Soluția asta te duce cu gîndul la vechea șosea a Chitilei, care avea șinele puse nici pe mijloc nici pe margine… ci undeva – ca să ne facem o idee – cam pe banda a doua, banda a treia rămînînd liberă (poate fiindcă șoseaua să fi fost gîndită, la origine, cu scuar pe mijloc?)

Cine să știe?

  

Dacă tot n-avem ce face zilele astea, ne gîndirăm la cum merg tramvaiele noastre.

Regula bucureșteană e dintotdeauna că merg pe mijlocul străzii, nu?

Doar cînd ieșea din oraș tramvaiul avea calea lui separată, undeva la marginea șoselei. Așa mergeau fostul 29 spre Jilava; tramvaiul ce ajungea la I.M.G.B. precum și fostul 28 spre Gara Cățelu (aici, optimizarea era și mai mare, căci între stații era o montată o singură linie și tramvaiele se așteptau în stații, unde erau două linii).

Toate aceste linii au dispărut în zilele noastre…

Și tramvaiul 16 ocolea lacurile, mergînd spre Pipera, pe o cale separată. I-a permis dintotdeauna să aibă șinele montate precum cele ale trenului, ceea ce le conferea trăinicie și viteză; aici, de altfel, se testau și tramvaiele cele noi.

Aceeași soluție a fost aleasă și pe Trafic Greu, în anii ’80 – și dacă ne aducem aminte cît de prost mergeau tramvaiele pe bulevardele unde se folosiseră șinele încastrate în dalele prefabricate din beton (longrine), așezate pe pat șubred de pietriș, chiar nu credem că era o soluție rea.

Mai bine rezistaseră la trafic liniile cele vechi, montate în piatră cubică…

După cum știm, odinioară ne gîndeam de două ori cînd făceam un lucru; de aceea, în preajma unor bucle de întoarcere se construiau și linii separate, de staționare.

Aceeași bună idee a fost aplicată pe bulevardul Muncii (azi, Basarabia) unde a fost prevăzută o a treia linie suplimentară – avea rostul de a permite cît mai multor tramvaie să șadă acolo, pentru a duce acasă spectatorii care veneau la Stadionul 23 August!

Uneori, tramvaiele au o ditai calea, numai a lor – să ne uităm la strada Piatra Morii din Dămăroaia, unde linia e separată de restul străzii de ditai scuarurile, late, generoase!

Pe străzile cu sens unic șinele nu se puneau pe mijloc, ci oarecum spre prima bandă a străzii.

Porțiuni totalmente părăsite de tramvai, dar unde șinele au rămas încă, găsim pe strada Paleologu (vestigiu al ideii ceaușiste de-a duce tramvaiul spre zona Centrului Civic, spre Mircea Vodă); pe Ferdinand, spre Gara Obor; pe Dristorului, între Baba Novac și Camil Ressu; n-au fost scoase nici toate cele ale fostului tramvai 20 de pe Bucureștii-Noi.

Amintim și că pe Tunari-Barbu Văcărescu-Aviației tramvaiul 5 e oprit pentru încă multă vreme – cine știe cît o rămîne așa. Și din nou nu este folosită linia tramvaiului între Sfînta Vineri și Sfîntu Gheorghe!

A rămas, deși nefuncțională, bucla de întoarcere din Lacul Tei-Doamna Ghica. Există și azi capătul de linie uriaș folosit de 41 pe bulevardul Expoziției în perioada lucrărilor de modernizare ale terminalului actual de la Piața Scînteii. A fost păstrată și bucla largă de la Piața Titan, din intersecția bulevardelor Ressu, Pallady și Grigorescu. Îmi pare rău că asemenea bucle „de rezervă” nu sînt și-n alte locuri din oraș; s-ar dovedi utile în cazuri nedorite de blocaje și avarii.

În cele din urmă, au dispărut șinele rămase în zona Circului-foamei de la Delfinului.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici.

13 comments to pe șine vechi

  • Soluţia cu CET Vest a fost simplă: s-au utilizat stâlpii şi consolele rămase de la vechea reţea de troleibuz din zonă. De atlfel, poziţionarea firului, în ciuda diverselor improvizaţii pe la consolele alea, uza la greu pantografele tramvaielor (firul de troleu se montează drept, pe când cel de tramvai/tren se montează în zig-zag, pentru ca patinele apntografelor să se uzeze uniform).

    Buclele de la Lacul Tei (modernizată), Piața Titan, Gara Obor și Dristor mai sunt folosite când și când la devieri. Ultimele două doar după ce se pun fluturași în geamul mașinilor parcate cu câteva zile în avans, că altfel nicio șansă să treacă vreun tramvai pe acolo.
    5 nu cred că o să-l mai vedem viața asta, pentru că în proiectul pentru autobuze electrice se regăsește linia 605.

  • Ando

    Bucla Şos.Pantelimon-Baicului bd. Gării Obor-Gara Obor-Ferdinand a fost realizată, nu chiar aşa de demult, când s-a lucrat la şos. Pantelimon.De la Cimitirul Armenesc, tramvaiele 14 si 36 intrau în bucla respectivă ca să revină la traseul iniţial.Aşa cum zicea Dr2005, mai e folosită, când e cazul, la devieri.

  • Bucla de la Gara Obor există acolo de când s-a făcut cartierul ăla, poate și dinainte. Până prin 2002 circula linia 52 Baicului – Gara de Nord. După aia a rămas doar pentru cazuri speciale.

    • hm

      Uite că n-am fost niciodată cu tramvaiul pe segmentul de pe Baicului.

      Istoria liniei ar fi într-adevăr veche, tramvai ajungînd la Gara Obor în perioada interbelică. Doar că întorcea la gară, nu se ducea spre Baicului.
      Nu-mi e clar cînd tramvaiul a încetat să circule aici, dar asta s-a întîmplat odată cu înființarea liniei de troleu 85 și asta ar fi în anii ’60, pe la început.

      Dar timp de mai bine de 20 de ani – până cînd povestea Ando – n-a existat tramvai spre Gara Obor; linia în sine se păstrase oare?

      Și am uitat – în fața Gării Obor e linie dublă, cu posibilitate de staționare.

      • Ando

        Pe harta ITB din 1966 – deja tramvaiul 14 făcea la dreapta din bd Dimitrov (actual Ferdinand), intra pe şos. Pantelimon şi întorcea la fabrica Granitul.

        • hm

          idem în ’63. 85-ul a-nceput să meargă prin ’61.

          Ultima hartă pe care-o am e din ’84, pe ea încă nu apare tramvai pe la Gara Obor, pe linia cea nouă.

  • Alex

    In ghidul strazilor si harta Buc. din 1962 aflate in posesia mea, daca nu ma insel, apare o statie de tramvai marcata in dreptul unitatii de pompieri !? Este posibil sa fi fost un tramvai pe acolo, ori doar sa se fi intentionat introducerea unei linii !? Oricum un traseu exact al tramvaielor il gasim in detaliu, in cartea lui George Potra despre Bucuresti..

  • hm

    În 61 au scos tramvaiul 14 de la Gara Obor și-au băgat troleul 85, se întîmpla în a doua parte a anului, așa că ghidul pe 62 n-o fi apucat să cuprindă schimbarea.

  • Alex

    @hm
    Probabil ca da, ghidul fusese redactat putin inainte 🙂 apoi publicat in 1962..
    Multumesc pentru corectare, nu stiam !

  • hm

    E o cărțulie de prin ’62, scrisă de Alexandru Cebuc, despre istoricul transportului public, pe internet se mai găsesc pe ici-colo bucăți din ea. Acolo-s datele.

  • Alex

    @hm
    Multumesc, am sa ma uit !

  • hm

    E pe Tramclub, dar lipsește, cred, taman partea cu traseele..
    http://carti.tramclub.org/02

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>