Urme ale trecutului (II) Calendare de buzunar

 scris de C. D. Mocanu

Bucățelele alea de carton care pe o parte purtau un mesaj reușit sau nu, transmis printr-o imagine (deseori colorată) reușită sau nu, iar pe cealaltă atât de utilul calendar, ne ajutau să măsurăm scurgerea zilelor.

Astăzi nu mai sunt de folos. Tehnica și progresul ei uluitor le-au trimis în istorie.

Nu știu nici cine a invevtat calendarul de buzunar și nici când. Tot umblând prin hârțoage uitate de oameni și de vremuri, am găsit o mențiune din anul 1903. În numărul 12–13, 21–28 decembrie, Albina-Revistă enciclopedică populară publică anunțul Institutului de Arte Grafice Carol Göbl S-r Ion St. Rasidescu, Bucuresci, strada Dómnei 16 prin care își informează onorata clientelă că au ieșit de sub tipar calendarele, între care și cel de buzunar.

Acesta, ca și cele apărute până târziu în perioada interbelică, era de fapt o broșurică de dimensiuni potrivite pentru a fi purtată în buzunar, conținutul fiind, în general, cel al calendarului bisericesc. Cartonașul magic a apărut în viața noastră, probabil, în anii ’40 ai veacului trecut.

Printre copiii mahalalei mele erau la mare preț. La noi ajungeau greu și totdeauna din întâmplare. Atunci când căpătam câte unul eu îl păstram în penar. Acasă aveam două calendare de perete. Arătau ca niște afișe. Unul, cel creștin–ortodox , era nelipsit din casele Vitanului. Mama îl cumpăra numai de la biserica Târcă și îl punea în bucătărie, la loc mai ferit, în ziua Nașterii Domnului. Celălalt, de care se ocupa tata, era Calendarul vânătorului și pescarului sportiv. Tipărit pe hârtie bună, albă și lucioasă, mă fascina cu fotografiile, desenele și chenarele ornamentale colorate. Petreceam mult timp buchisindu-i conținutul și admirându-l. Nimic nu se compara însă cu peticul de carton pe care îl consultam zilnic.

Depășind copilăria, calendarele de buzunar nu au mai constituit o preocupare pentru mine. Nu le-am mai acordat nicio importanță deși îmi erau la îndemână.

Trecut-au anii. Mulți! Cu ceva timp în urmă am ajutat o nepoată să se mute în casa cumpărată de la o graficiană. Sătulă de viața trepidantă din România, cu vechi și trainice contacte în occident, a plecat definitiv din țară și s-a stabilit în liniștita și veșnic neutra Țară a Cantoanelor. Foarte multe din lucrurile dumisale au rămas pe loc. Drept plată pentru efortul meu, am primit un corp de bibliotecă și cărțile pe care le adăpostea. Între ele am remarcat imediat un album fotografic masiv, de modă veche – început de secol XX, foarte frumos și cam degradat. Presat de treabă, nu l-am deschis. Am amânat pentru mai târziu această bucurie gândindu-mă că ce altceva, decât fotografii, ar putea conține un album fotografic.

M-am înșelat! Conținea… calendare de buzunar. Multe, o întreagă colecție care acoperă perioada 1962 – 1974. A fost o surpriză plăcută. Cu pasiunea iubitorului de urme ale trecutului, am căutat să văd cam ce conțin colecțiile celor care adună de mulți ani astfel de calendare. Majoritatea covârșitoare încep din anii ’70.

Astfel, efortul de a le pune în circulație pe cele aflate în posesia mea se justifică. Și a încolțit ideea unui nou serial care va debuta în curând. Doar așa, de gust, iată despre ce este vorba:

Am găsit în arhivă și două calendare de buzunar mai recente. Unul, din 1999, aparține revistei Avantaje iar celălalt a fost comandat de PSD Ilfov într-un tiraj de 70.000 de exemplare și utilizat ca material de propagandă pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016. Eu l-am găsit în cutia poștală!

Și în încheiere, citiți și vă… cruciți!

Va urma!