Peripețiile închipuite ale unui tânăr medic (9)

Tălmăcite de: doftor Johan Klingersporn von Orlea

Orice asemănare cu oameni, fapte, locuri, situații din viața reală este întâmplătoare.

A batut la ușă și au intrat. Cu un gest galant a invitat-o să treacă înaintea lui. Era sigur că a fost surprinsă. În Germania, personalul medical nu intră sau iese oricum dintr-o încăpere. Există o ordine clară. Întâi profesorul, apoi medicii în ordinea rangului și apoi studenții sau asistentele. Lui, venit dintr-o zonă a Europei în care, din respect, femeile au întâietate, ba li se mai ține și ușa deschisă, regula asta îi crea încurcături. A  observat că după câteva luni petrecute în clinică s-a molipsit și el fiind tentat să se bulucească la ieșire înaintea colegelor lui doar pentru că ele erau asistente sau studente. A tras atunci concluzia că orice modificare comportamentală generată de traiul germanic trebuie să aibă o limită.

Refuză cu încăpățânare să împingă femeile din drum ca să treacă primul, așa cum refuză  ca acestea să-i țină ușa. Are multe de spus despre profesorii pe care i-a avut în România dar comportamentul lor elegant și politicos față de femei nu-l poate nega. A observat deseori gesturi de cavalerism și chiar de tandrete atunci când  un profesor universitar ținea ușa deschisă pentru doamne și accepta să iasă ultimul din încăpere.

Asta  este diferența dintre o societate colegială, în care totul se bazează pe competență și una a individualităților care își are rădăcinile în galanteria latină și ulterior în cea franceză.

O pacientă vârstnică aștepta pe scaun. A salutat scurt și a lăsat-o pe studentă să vorbească. Nu avea nici un rost să influențeze conversația cu germana lui îngrădită și plină de accente est–europene. Era hotărât să intervină doar dacă, din lipsă de experiență sau de informații, viitoarea doctoriță s-ar fi poticnit. Bătrâna era tipică pentru fosta DDR. Purta blugi și o geacă demodată care făcuse senzație la începutul anilor 90. Fusese poate chiar una dintre acele geci lucioase cu nuanțe de mov și de ciclam cățărate pe zid pentru a împinge energia brațelor sătule de comunism în coada târnăcopului. Adidașii albi, cu arici, erau și ei demodați. Se plângea, ca orice pensionar din fostul bloc comunist, de starea precară în care se află, de nesiguranța pe care nu o prevăzuse nicodată atunci când făcea parte din uriașul mecanism al producției de stat și din organizațiile  tineretului comunist. Se vedea că îi este foarte greu. După ce si-a plănuit cu migală bătrânețea, s-a trezit că nimic din cele pregătite nu mai există. A câștigat în schimb o libertate pe care nu o apreciază și care nu-i este de folos.

– Știți, eu am fost pacientă aici și acum 20 de ani, m-am operat de cancer, apoi am făcut și radioterapie. Pe vremea aceea toată clădirea asta era doar oncologie. Profesorul ….. era șef. Veneai, te internai, totul era aranjat.

Probabil că în DDR așa era. Nici pe vremea comunștilor bacșișul, șpaga nu existau. Nu aveau turci. Între timp i-au adus. E doar o chestiune de timp până ce vor dobândi noi obiceiuri, turco–balcanice.

– Acum totul e pe bani. Unde te uiți în fostele pavilioane doar cabinete private. Și peste tot străini. Am fost operată și la Schwerin și la Rostock. Plin de ruși, ruși peste tot, și polonezi. Nu mă înțelegeți greșit, nu sunt xenofobă, n-am nimic cu ei, dar parcă prea mulți.

Studenta s-a uitat lung la el. Citea în ochiii ei întrebarea: Să te prezint ca să nu continue gafa? Cu un gest scurt din cap, i-a răspuns: Nu! Din scurtul bună ziua pe care îl spusese, bătrâna nu putea realiza că e străin și totul ar fi fost penibil. Nu avea nici un sens. A asistat la discuție  aprobând din cap și zâmbind. Nu știe nici azi  dacă bătrâna a înțeles că el nu e neamț. În definitiv avea dreptate! El nu trebuia să fie acolo. Ei nu-i vor pe străini și îi tratează cu dispreț. Nici el nu dorea cu adevărat să se afle acolo pentru că nu le înțelege viața și nu rezonează cu ei.  A fost alungat din țara lui de o conducere trădătoare care pune buzunarul propriu înaintea intereselor neamului. Totul e un cerc vicios, nemții pleacă în America, românii se duc în Germania iar pakistanezii vor veni în România.  Mișcarea asta se numește schimb controlat de populații sau amestecarea raselor. Este o mare alunecare spre globalizare, acest creuzet monstruos în care nimeni nu mai are identitate, toți sunt spălăciți, fără culoare și fără trecut. Avea dreptate nemțoaica. Într-o lume normală el nu ar avea ce căuta prin străini. Ar trebui să fie în țara lui, cu prietenii lui, practicând medicina în limba lui.

Va urma!

Citiți episodul 1 • episodul 2 • episodul 3 • episodul 4 • episodul 5 • episodul 6 • episodul 7 • episodul 8