despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

e nevoie să se vadă?

Dacă treci prin Piața Victoriei, nu se poate să nu-ți sară-n ochi cele zece utilaje grele ce așteaptă zăpada.

Că ninge, că nu ninge, ele acolo stau zi de zi, zi după zi: ditai camioanele, buldozerele.

Să se vadă; să stăm liniștiți că Primăria intră-n acțiune numaidecît ce cade primul fulg.

Și, ca să nu-nghețe șoferii care stau degeaba în ele, firește că jumate din dihăniile astea stau cu motorul pornit…

… vrum-vrum-vrum-vrum-vrum-vrum!

Ce risipă cumplită de combustibil, ce scîrbă față de calitatea aerului.

De ce dracu’ nu stau la locul lor, în garaje, parcări, autobaze, nu știu!

6 comments to e nevoie să se vadă?

  • Dan

    În prim plan e parcată mașina de transmisiuni în direct a unui anumit post de televiziune, așteptând probabil tot zăpada pentru un reportaj de efect.

  • hm

    Păi trebuie să vadă cît mai multă lume.

  • George

    Ce sa mai spui ? Si masinile de transport de bani ale G4S, de exemplu, stau ca proastele cu motorul pornit permanent cand stationeaza, indiferent ca-i vara sau iarna – asa e “standardul” firmei. Macar acolo sunt bani privati, dar tot nu-i o scuza pentru putoarea emanata.

    Locomotivele Diesel, indiferent ca-s ale CFR-ului sau ale operatorilor privati, stationeaza si ele cu motorul pornit cate jumatate de ora, chiar si cand nu e nevoie de aer conditionat sau caldura. Si polueaza de rup. Masinile ADP-ului sau ale RADET-ului, de-un leat cu bunicul, zau daca inteleg cum primesc ITP-ul; iese un fum gri-albastru si inecacios pe teava de te face sa-ti tii respiratia…

    Sa nu uitam autobuzele care transporta locuri libere, si pe scaune si in picioare. Vad zilnic cate un 781 sau 196 si imi dau seama ca este doar varful aisbergului ce reprezinta bataia de joc la adresa banului public. Imi vine sa fug mancand pamantul din orasul asta, sper sa-mi treaca, dar vad ca ma tine de ceva vreme starea asta de scepticism…Speranta moare ultima!

    • Cred că maşinile de transport valori sunt obligate să stea cu motorul pornit când lucrează, chiar dacă maşina nu poate ajunge unde trebuie şi se duc paznicii înarmaţi un km pe jos cu sacul de bani or au de alimentat vreun bancomat pe la etajul 10 din vreo instituţie.

      La polul opus, la locomotive pornirea motorului nu se face în juma’ de secundă ca la autoturism. Un motor rece poate să fie gata de drum şi în jumătate de oră, poate chiar mai mult. Dacă l-ai oprit ca să stai juma’ de oră la un semnal, s-ar putea să îţi ia încă o dată pe atât să îl porneşti, timp în care operatorul RC se enervează şi-ţi ia parcursul făcut. În plus, nu se admite remorcarea locomotivelor diesel cu motorul oprit decât în condiţii speciale.

  • hm

    cotă lunară de carburant uriașă, inel în rezervor.
    Carburantul alocat și neutilizat nu se reportează, deci… trebuie ars.

    Pe vremea cînd se putea fura motorina mai ușor, eram mai ecologiști, că nu consumam 🙂

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>