despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Case căzute 284 – Str. Roma 7

Ne-am ocupat, acum vreo doi ani, de vechile localuri ale percepțiilor fiscale bucureștene.

Cele mai multe seamănă între ele; motivul e simplu: arhitectul Statie Ciortan – președinte și a asociației arhitecților români – le-a proiectat cam în același timp, pentru același client, cum s-ar zice.

 

Soarta lor ni-i cunoscută; și astăzi se desfășoară aceeași nesuferită activitate a Statului în marea lor majoritate!

Mai puțin aici, pe strada Roma. Cît a decăzut clădirea, de un an și-un pic de cînd a fost închisă! Ce s-o alege de ea? – nu știm.

Dîndu-i ocol, pe străzile Oslo și Tokio, vedem cît s-a-ntins paragina.

Clădirea-soră ce dă în strada Londra este, în schimb, îngrijită și funcțională.

Au fost construite două clădiri – aici, pe Roma, era administrația financiară și dincolo, pe Londra, percepția fiscală; abordarea asta s-a mai practicat și cred că o putem întîlni și-n cazul clădirii de pe Moșilor care, în spate, are o clădire ce ține de Mîntuleasa – lîngă benzinărie.

Revenind la clădirile noastre, avem, în 13 Septembrie, o una închisă și „în reparații” de vreo 15 ani!

Alta a fost demolată odată cu întregul Uranus…

… a rămas una care ne sîcîie – cea de pe strada Barbu Văcărescu.

Este dispărută; am putea-o localiza acolo unde-ncep blocurile cele noi construite în pe sfîrșit de ani ’80, imediat ce treci de spitalul de pneumofiziologie aflat la intersecția șoselei Ștefan cel mare cu Barbu Văcărescu.

Cînd a dispărut – nu știm. Cum arăta – e un mister.

Dar ne-ntrebăm dacă în această imagine nu cumva e tocmai această clădire dispărută? Linia de tramvai din față corespunde; la vremea aceea circula pe Barbu Văcărescu – spre Tei – tramvaiul 9.

Legenda imaginii, din păcate, nu ne e disponibilă. A apărut în revista „Arhitectura” din octombrie 1935. Colecția revistei se găsește în biblioteca virtuală a Universității de Arhitectură.

mai multe despre Case căzute

10 comments to Case căzute 284 – Str. Roma 7

  • Ando

    @Adrian: Eu unul nu ştiu nimic despre ea, dar arată foarte bine. Nu exclud să fie din aceeaşi “categorie” cu cea de pe colţul dintre bd. Ferdinand cu Mătăsari.
    https://www.google.com/maps/@44.4430898,26.1277761,3a,57.8y,205.15h,98.3t/data=!3m6!1e1!3m4!1svfDOS1i2LhI4eswVehl-4g!2e0!7i13312!8i6656

  • C.D. Mocanu

    @Adrian & Ando
    Administrația Financiară de Constatare
    Sectorul IV Verde
    Contribuții indirecte, Gl. Vlădoianu nr. 3

  • @C.D.Mocanu, @Ando multumesc! Uit mereu sa ma uit la numele strazilor … Asta m-a facut sa verific planurile vechi si sa vad ca in 1930 aia era fundatura Vladeanu in timp ce actuala strada Ion Neculce era tot o strada neincheiata, care se chema Niculcea … Se schimbau literele si atunci – Vladeanu=Vladoianu, Niculcea – Ion Neculce. In 1934 se schimbase deja si numele strazii Teodosie Rudeanu din Elefterescu, cum era in 1930, iar strada de care vorbim se chema B.Vladescu, nu Vladeanu sau Vladoianu. In ghidul din 1939 e facuta deja corectia, Gl. B. Vladoianu. Strada Ion Neculce se chema Niculcea in continuare si pe planul din ghidul 1943.

  • Alex

    @Ando
    Cladirea cu pricina, cum intri pe Matasari, are un gard inalt cu o poarta cu vizeta, unde pe vremuri (vechi & noi !?) statea la intrare un domn/tovaras imbracat cu ornamente albastre ! Inca se mai vede ghereta de paza, imediat langa poarta, pe stanga in interior !? A fost/este o cladire ce a apartinut/apartine (!?) unora care erau ceva mai buni economisti…decat subsemnatul ! Cand eu ma jucam in imobiliare…ei se jucau cu contracte de alt gen..Deh’acu’ce sa fac daca din toata Str.Matasari nu mi-au placut decat “bordelurile cinstite” …dar ilegale 🙂

  • Alex Ghiocel

    @All
    Sincer sa fiu nu am inteles rostul demolarii cladirii identificate cu extrema acuratete de de Dl. CD. Mocanu !?
    In plus, ma intreb ce era bloculetul ce apare in imagine imediat pe partea cu cladirea ? “Bantui” zona de prin 1976, avand o perioada chiar domiciliul pe C-dor E.Botez, dar nu pot sa-mi aduc aminte de blocul respective !? Sa fi fost un camin muncitoresc, demolat pentru a face loc..asa-ziselor blocuri ale Militiei ?

    • hm

      Nu știm, habar n-avem. Dacă ne luăm după cărțile de telefon pe Barbu Văcărescu găsim mai mulți abonați la numerele 22/22A deci existența unui bloculeț acolo este plauzibilă.

  • Alex

    @hm
    Desigur…dar al cui era bloculetul ? Voi incera sa intreb “batranii” din zona…As avea totusi o banuiala – odata cu stabilizarea garajului “Glucoza” si a muncitorilor din zona Tei, inclin sa cred ca era un camin muncitoresc !? Sa nu uitam ca mai sus pe BV era la un moment dat un stadion de fotbal, al unei intreprinderi, cam in dreptul actualei statii Rossini, pe BV; in plus, in momentul in care s-a ras partea dreapta a arterei respective, pana la sina de tren…se mai ridicasera cateva camine, cam pe actualul loc al supermarketurilor ! O amintire frumoasa de pe veremea cand frecventam strandul “studentesc” avand intrarea cu plata si legitimatie (3 Lei)…la vremea respectiva, o constituia..agatatul de ultimul vagon al trenurilor de marfa…ce inca circulau, la vremea lor ..facand dreapta catre actualul Bd. Tei, apoi luand-o pe stradute pentru a iesi la Lizeanu si ulterior la Obor !
    Ca si copil era o adevarata distractie schimbatul macazului, folosind o simpla teava de fier…insa cafteala luata de la mecanicii trenurilor…nu poate fi egalata 🙂 Mai sus, ceva mai departe de strand era un pod CFR, o buna bucata de timp cred ca tramvaiul 5 a circulat pana si peste pod, pana cand s-a creat linia continua catre Av. Serbanescu, etc. De tramvaiul 9 sincer vorbind nu-mi aduc aminte, decat de faptul ca avea capul de linie undeva in TEi ?? Nu am recolectia momentelor atat de exacta, asa ca astept cu drag lamuriri si corecturi ! Multumiri anticipate 🙂

  • hm

    Eu cu atît mai puțin – am început să dau pe aici de-abia prin ’89. Da, am prins 5-ul care trecea pe podul vechi.
    I-om da noi de capăt 🙂

  • Alex

    @hm
    Cu drag 🙂

Leave a Reply to Adrian Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>