Calitate germană

Nu spun nimica nou – calitatea germană vinde. Îi de-ajuns să pui o etichetă cu negru-roşu-şi-galben şi orice ştift se vinde. Pun şi pariu că dacă-mi schimb numele site-ului în Simpel Bukarest o să mă pomenesc cu niscaiva vizitatori în plus. Nemţii sînt serioşi, nemţii sînt corecţi, nemţii sînt punctuali – aşa că tot ce fac nemţii tre’ să fie, neapărat, de calitate.

… şi calitatea germană a devenit o afacere.

Magazinele TCM

TCM e o franciză de succes şi reţeta ei e simplă: culorile nemţeşti şi produsele aduse din Germania. Aduse nu înseamnă şi fabricate, dar odată intrat în magazin nu stai să te uiţi chiar la toate etichetele, nu? Dar TCM e un magazin bun, mai ales în perioada promoţiilor şi a reducerilor de preţuri, cînd TCM vinde produsele de îmbrăcaminte (Bjornson şi alte mărci) foarte convenabil – chiar treceţi zilele astea şi uitaţi-vă. Nici nu ştiu cîte magazine TCM sînt – dar sigur e vreunul prin drumul vostru.

DM

DM vine de la Drogerie Markt; sînt vreo 7 magazine în Bucureşti. DM vinde cosmetice, plafar, produse de îngrijirea casei; e un magazin civilizat şi destul de scump. Dar DM îşi scoate pîrleala cu produsele own-brand; cele mai cunoscute se vînd sub marca Balea. Cam tot ce se găseşte la DM sub numele Balea e mult mai ieftin decît echivalentul produsului de marcă vîndut în supermarket. Partea bună este că produsele Balea chiar sînt reuşite – şi cam doar pentru ele trebuie să mergi la DM.

Billa, Penny, Kaufland, Plus…

Toate magazinele astea universale au game de produse alimentare, de curăţenie şi îngrijire own-brand. Dar aici treaba e niţel altfel; multe sînt game low-cost, fabricate mai ales prin Polonia – şi cu toată simpatia mea pentru ţara polonă prietenă, nu-mi aduc aminte să-mi fi plăcut vreodată un lucru făcut acolo. Zău aşa – de pildă chiar şi cele mai proaste dulciuri româneşti dau clasă dulciurilor poloneze.

Trebuie să cumperi, să verifici, să experimentezi – dar cu siguranţă o să găseşti şi ceva de calitate acolo. Eu aş zice că cele mai reuşite produse own-brand se găseau la Plus (Plus e pe cale să devină Lidl), dar mă puteţi contrazice.

Praktiker, Hornbach!

Cînd vine vorba de meşteri, cine-s cei mai serioşi? Nemţii, fireşte. Aşa că la Hornbach sau la Praktiker sînt lucruri nemţeşti făcute să ţie o viaţă.

E adevărat – sînt şi lucruri dintr-astea; dar grosul materialelor de construcţii şi al chestiilor de bricolat sînt produse în România, Turcia şi China. Calitatea execrabilă a prizelor şi cablurilor turceşti e legendară şi feroneria chinezească e vai de ea.

Pe mine mă distrează mai ales numele vopselurilor: Innenweiss, Kober, Zertifikat, Deutek, Oskar – toate sînt făcute la noi; mărcile astea nu există în Germania.

O explicaţie

S-o spun elegant sau nu? S-o spun aşa: am pus botul şi o să-l mai punem la eticheta ‘Made in Germany’. E, fireşte, greu să crezi în condiţiile actuale chiar se fabrică atîtea lucruri în Germania; în China se fabrică; dar şi China asta face şi lucruri bune!

Doar că din China aducem doar ce e mai ieftin, aşa cum făceam şi cu Turcia, acum 15 ani. La naiba! – în anii 90 jumate din îmbrăcămintea de calitate pe care o vedeam în vestul Europei se fabrica în Turcia. Am trăit atîta vreme cu ideea că ţoalele turceşti sînt urîte şi de neam-prost pentru că doar astea se aduceau din Turcia. De ce nu se aduceau şi ţoale bune? Simplu – pentru că nu se cîştiga îndeajuns de mult la ele; din Turcia trebuia să cumperi foarte ieftin ca să poţi vinde foarte scump.

… la fel e şi acum treaba cu China. Credeţi că nu se fac lucruri de calitate în China? Ba bine că nu! Dar încă n-am văzut comerciant român care să aducă produse mai pentru clasa de mijloc, ca să zic aşa. Fireşte, toţi dau vina – de douăzeci de ani – pe sărăcie, pe şpăgile cerute, pe chiriile mari; dar faptul rămîne: importăm doar ce e mai ieftin, pentru că de aici putem să scoatem cei mai mulţi bani.