despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

la loterie în presa vremii (III)

de Ando și HM

Intrăm în anii ’60, ani ai unui veritabil belșug de premii la loterie. De la un an la altul, cîștigul e tot mai variat și mai bogat.

Pe lîngă obișnuitele premii „în bani și în obiecte” – scutere, motorete, motociclete, frigidere, televizoare și aragaze – încep să se dea mașini! În 1961 se puteau cîștiga Moskviciuri 402 și Wartburguri 311.

Drept, nu multe la număr, cîte unul – cel mult două – la vreo extragere prilejuită de vreo ocazie specială; se vor consacra, în timp, tragerile Pronoexpres, cele ale mărțișorului (că nu țineam Paștele) și cele de revelion (că nu țineam nici Crăciunul). Biletele la tragerile speciale nu erau chiar ieftine; aflăm că cel mai scump se vindea cu 40 de lei! Putem să ne raportăm la prețul lozului în plic, care era doar trei lei. Și la acest sistem de joc încep să se cîștige mașini.

… la mijlocul anilor ’60 crește numărul autoturismelor, crește și varietatea lor – „diferite mărci și capacități”. Putem să înfățișăm destul de fidel tabloul importurilor de mașini din anii 65-66: Moskvici 402/403, Moskvici 408, Fiat 600, Fiat 850, Fiat 1100, Fiat 1300, Fiat 1800, Trabant 601, Skoda Octavia, Renault 10.

 

… dar începe și moda cîștigurilor în excursii în străinătate: în R. P. Ungară, R. S. Cehoslovacă, la Istanbul, pe Coasta Dalmației (16 zile cu autocarul), 20 de zile în sudul U. S. S. R…

Parcul auto se-nnoiește cu alte modele în anii 67-68: Renault 16, Fiat 850 Spider, Skoda 1000 MB, Volga M21, Volvo 120, Renault Dauphine. N-am găsit pe nicăieri vreo referire la vreo Broască VW; cu toate că într-adevăr s-a importat în Țară (Miliția a avut cîteva).

 

Pentru a completa imaginea efervescentă a cîștigurilor din acești ani, trebuie să aminitim că și C. E. C. – Casa de Economii și Consemnațiuni – efectua trageri la sorți trimestriale ale libretelor de economii, cu premii la fel de tentante!

Mai adăugăm, deci, listei parcului auto alte modele: Mercedes 190 (Ponton), Fiat 124, Fiat 125 (fără radio!), dar și Trabant cu… parasolar! Parasolarul era un „cozoroc” de plexiglas colorat montat deasupra parbrizului – se purta șmecheria asta pe-atunci:

În primăvara lui 1969 apare un cîștig nou:

Cît de curînd aflăm detalii: apartamente „confort gradul 1”, de două și trei camere. Se ridicau cartiere-ntregi și siluetele zvelte ale noilor blocuri turn, emblematice, sînt desenate în reclame. Nu știm unde erau aceste apartamente și nici dacă „Loto-Pronosport” contractase special scări de bloc ori chiar blocuri. După Revoluție cunoaștem „blocurile Loteriei” de pe Șincai și de la Nerva Traian – (blocuri rămase nefinalizate la căderea comunismului) unde s-au dat apartamentele noilor cîștigători.

Încep să se ofere ca premii și noile Dacii 1100 produse la noi; Fiaturile 600 și 1300 sînt înlocuite cu pandanturile lor produse în R. S. F. Iugoslavia sub numele Zastava; mai dăm și peste-un Moskvici 408 „cu 4 faruri și radio și remorcă «Camping Minor»”. Norocoșii cîștigători pozau pentru gazetă lîngă mașina cea nouă; înțelegem că nu erau deloc premii mici.

Excursiile devin tot mai atractive: 10 zile la Viena; la Paris și pe Valea Loirei. Cu ocazia noului an, în ’70 găsim o ofertă de zile mari: excursii la Campionatul mondial de fotbal din Mexic, la Expoziția mondială de la Osaka, tururi ale Europei pînă în Italia, plus circuituri în Austria, Ungaria, Bulgaria!

Aceștia au fost anii cei mai fascinanți ai cîștigurilor; cît de curînd se va strînge șurubul, cum se zice – se vor cîștiga doar Dacii 1300 și cîte-un Moskvici. La-nceput de ani ’70 excursiile încă rămîn într-adevăr interesante (Istanbul, Italia, Franța) dar încep să abunde destinațiile din țările prietene.

E grăitoare distanța uriașă dintre aceste vesele reclame și chenarele sobre pitulate-n ziarele centrale ale anului 1989:

Primul episod  • Al doilea episod

listă de articole selecționate din presa vremii – aici

11 comments to la loterie în presa vremii (III)

  • Cristian Ioan

    Pe deplin adevarat:

    “E grăitoare distanța uriașă dintre aceste vesele reclame și chenarele sobre pitulate-n ziarele centrale ale anului 1989”

    Iar spre sfarsitul anilor ’60, masinile precum Fiat 1800, R16 sau Volvo erau ceva deosebit, multe peste amaratii cu trabant sau Fiat 650.

    “10 zile la Viena; la Paris și pe Valea Loirei. Cu ocazia noului an, în ’70 găsim o ofertă de zile mari: excursii la Campionatul mondial de fotbal din Mexic, la Expoziția mondială de la Osaka”

    astea mi se pare absolut SF! Si ca preturi (in tarile socialiste vecine si prietene Bulgaria sau Ungaria isi permitea usor sa se duca “omul muncii”, dar nu mai departe), dar mai ales ca oportunitate, fara LOTO, cine iti dadea pasaport pentu Franta, Austria sau Japonia?!

    “C. E. C. – efectua trageri la sorți trimestriale ale libretelor de economii”

    Am avut si carnet CEC “cu dobanda si castiguri”, dar nu am castigat niciodat ceva, pe cind la Loz in plic s-a intamplat, 25 lei si mai mult …

    Apropo, lozurile nu era doar de 3 lei, daca vroiai sa ai sanse la masina, trebuia sa iei din cel de 6 lei …

  • Alex

    Cred ca VW s-au importat in numar de cca. 400 buc. in 1971 odata cu vizita lui NC la fabrica respectiva si stabilire oficiala a relatiilor diplomatice la nivel de ambasada cu RFG ! Este posibil sa ma insel asupra datelor si astept corecturi..dar in afara de Militie multe au ajuns pe la functionarii PCR, cumparate la “astronomicul” pre de 47.000 Lei !? Desemenea Militia RSR a dispus si de sase automobile Jaguar model 1968, folosite pentru escorta, vandute apoi la licitatie…!?

  • Ando

    Apăruse legea “ilicitului” :

    http://www.simplybucharest.ro/?p=52681

    şi se practica intens cumpărarea cu cash a biletelor/lozurilor câştigătoare de maşini ca să existe o justificare pentru… “banii negri”.

  • Alex

    @Hm
    Multumesc 🙂

  • Foarte interesant. De remarcat ca unele modele erau usor invechite (Fiat 850 nu se importa de cativa ani buni, Mercedes 190 nu mai era in productie din 1965). E prima oara cand audi de Zastava 600 in Romania (si Zastava 1300 e foarte, foarte rar). Fiat 850 Spider si Volvo ar fi rupt gura targului in acei ani!

  • hm

    Cred că 850, la fel ca 600, a fost importat într-un număr destul de mare – dovadă numărul de “bombițe” aflat încă în circulație în anii 80.
    Nici eu n-am dat de Zastave în copilărie și m-am mirat aflînd de ele.
    Treptat, întregim tabloul vremii:
    http://www.simplybucharest.ro/?p=18673

  • 2200 600-uri, oficial, plus 8405 850-uri. Mai multe au venit neoficial in anii 60 si 70. 850 a fost o prezenta destul de comuna pe strazi pana prin 2005, 600 avand o viata mai scurta…

    • hm

      de altfel, și din anunțurile astea se simte că 850-ul a cam fost cea mai oferită mașină în acei ani.

      Tu știi mult mai bine – cam care au fost, oficial, cifrele importurilor auto din anii ’60?

  • Perioada 1963-69, importuri oficiale pentru vanzari catre populatie. Multe alte masini erau importate neoficial, sau exclusiv pentru uzul statului / institutiilor. Date oficiale sunt destul de greu de gasit.

    Masina Numere Ponderi (%)
    Dacia 1100 13600 17.6
    Fiat 1100 D 1630 2.1
    Fiat 124 250 0.3
    Fiat 125 250 0.3
    Fiat 1100 Familial 100 0.1
    Fiat 1300 2567 3.3
    Fiat 1500 113 0.1
    Fiat 1800 792 1
    Fiat 2300 2 0
    Fiat 600 2200 2.8
    Fiat 850 8405 10.9
    Moskvich 403 1084 1.4
    Moskvich 407 1442 1.9
    Moskvich 408 8674 11.2
    Renault 10 5500 7.1
    Renault 16 2600 3.4
    Renault Gordini 3000 3.9
    Skoda 1000MB 9401 12.1
    Skoda Felicia 10 0
    Skoda Octavia 300 0.4
    Skoda Octavia Super 63 0.1
    Trabi 600 Lim. 808 1
    Trabi 601 Lim. 5750 7.4
    Trabi Kombi 857 1.1
    Volga 977 1.3
    Warszawa 129 0.2
    Wartburg Lux 312/1 3200 4.1
    Wartburg Lux 2500 3
    Wartburg Std. 312/1 800 1
    Wartburg Standard 500 0.7

    Total 77504 100

    • hm

      Mulțumim mult!
      Deci Skoda 1000 MB, Moskvici 408 și Fiat 850 sunt în Top 3, și nici Wartburg nu ședea rău.

      Urmează la ceva distanță Trabant, Renaulturile 10, Dauphine și 16, și Fiaturile 1300 și 600…

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>