Nițică istorie – Primăverii – precizări (I)

scris de C. D. Mocanu

Historia est lux veritatis.

Recurgem la istorie ori de câte ori simțim nevoia să ne înnobilăm cunoștințele despre locuri și oameni care le-au sfințit cu faptele lor sau atunci când știind câte ceva despre toate acestea, constatăm că nu sunt puse în lumina adevărului.

De ceva vreme am apucat pe firul amintirilor. Timid și stângaci mă străduiesc să le aștern pe hârtie. Așa am ajuns la perioada în care primii pași dintr-o lungă călătorie profesională m-au purtat prin Cartierul Primăverii.

Printre cei alături de care îmi desfășuram activitatea erau încă mulți lucrători, de la electricieni la ingineri, ai fostei Societăți Generale de Gaz și de Electricitate din București sau urmași ai angajaților acesteia. Ei știau la prima mână povestea caselor din Parcul Jianu. Atunci am aflat și eu cine, când, dar mai ales cum construise casele alea frumoase trecute cu japca în proprietatea Gospodăriei de partid.

În timp am adunat și alte informații pe care, alături de experiențele proprii, le-am verificat cu documente. Căutând prin hârțoage sau în sursele ultamoderne am găsit și un film dedicat Cartierului Primăverii (Parcul Jianu) și arhitectului Octav Doicescu, cel care l-a conceput și care i-a proiectat casele.

Filmul intitulat „arh. Octav Doicescu. Casele din Parcul Jianu 1937 – 1940  (Cartierul Primăverii București)” a fost realizat de doamna arhitectă Liliana Chiaburu. Este nu numai frumos dar și foarte util celor care vor să cunoască locul așa cum arată el azi prin imagini alese de ochiul meseriașului.

Scurta prezentare din preambul precizează:

„În anul 1935 Uzinele Comunale București (UCB) prevăd parcelarea Bordei pentru funcționarii societății sale Gaz – Electra în apropierea lacului și parcului Herăstrău, recent înființat”.

Enunțul conține câteva erori pe care le-am regăsit și în alte părți. Sunt neesențiale pentru fondul chestiunii dar denaturează originea unui colț de București. Preluate cu valoare de adevăr de către cei neavizați smintesc realitatea.

Revenirea la istorie ne poate scote din impas. O voi face apelînd în principal la volumul „Cum este organizată și cum funcționează Societatea Generală de Gaz și de Electricitate din București” apărut în anul 1938 sub coordonarea lui Nicolae G. Caranfil, directorul societății, dar și la alte documente:

„La 26 martie 1868 Primăria Orașului București a acordat o concesiune întreprinzătorului Gottreau din Paris pentru iluminarea mai occidentală cu gaz aerian a străzilor orașului. Acesta negăsind însă la vreme capitalul necesar, a vândut concesiunea în 1870 grupului Negropontes, Mehedințeanu și Zarafi, care sub denumirea de „Societatea Generală de Luminat și Încălzire prin Gaz în România” au construit Uzina de Gaz Filaret (dată în funcțiune în iulie 1871) și începuturile rețelei de distribuție pentru gaz din București.

În 1873, toate instalațiile au fost vândute societății engleze „The British and Foreign Water and Gaz Works Company Limited” din Londra care a avut exploatarea gazului în București timp de 7 ani (1873 – 1880).

În 1880, societatea constituită la Paris sub numele de „Compagnie du Gaz de Bucarest” (cu capital francez) a preluat această exploatare. Societatea a trecut în intervalul dela 1881 la 1906 prin diferite modificări cari s’au terminat definitiv în anul 1906. În acest an s’a reînoit concesiunea pentru o nouă perioadă de 40 de ani, dându-se și concesiune pentru electricitate, iar întreprinderea se transformă în societate anonimă (pe acțiuni) română (cu capital francez) cu numele de Societatea Generală de Gaz și de Electricitate din București (S.G.G.E.).”

Conform Statutului apobat prin Sentința Tribunalului Ilfov, Secția Comercială Nr. 594/1906, obiectul de activitate al societății era:

1. „Exploatarea concesiunii pentru iluminatul cu gaz și electricitate al orașului București acordată de primăria orașului prin actul de concesiune și caietul de sarcini aprobate prin legea votată de Corpurile legiuitoare Române, promulgată și publicată în Monitorul Oficial al României nr. 261 din 25 februarie – 10 martie 1906, și constatată prin actul autentificat de tribunalul Ilfov, Secția Notariat, cu nr. 2560 din 10 martie 1906.
2. Exploatarea oricărei alte concesiuni ce s-ar obține, fie în București, fie în orice alte orașe din România, pentru iluminatul cu gaz, cu electricitate și prin alte mijloace și pentru orice alte întrebuințări.
3. Exploatarea tuturor uzinelor de gaz și electrice, accesorii ale acestor concesiuni.
4. Vânzarea cărbunelui, cocsului și tuturor subproduselor gazului, chiar și fabricarea produselor chimice derivate, precum și vânzarea curentului electric pentru forța motrice și alte întrebuințări.”

„În anul 1906 noua societate constituită a început construcția Uzinei Electrice Filaret (pusă în funcțiune în toamna anului 1908, odată cu deschiderea stagiunii Teatrului  Național), situată pe vechiul teren al Uzinei de Gaz și a rețelei electrice de distribuție, precum și extinderea rețelei de gaz. Lucrările au durat 3 ani.

Societatea Generală de Gaz și de Electricitare din București a făcut atunci instalațiile electrice cele mai înaintate și mai moderne de pe vremea aceea.”

„Primăria Orașului București a început în anul 1910 construirea Uzinei Electrice Grozăvești, menită să alimenteze tramvaele cari încă de pe atunci erau pe cale de a se electrifica, bulevardele, dependințele comunale și un sector de pe lângă abator rezervat exclusiv primăriei și numit „sector rezervat”. Uzina Grozăvești a fost terminată în anul 1912 și era înzestrată cu 2 turbo – generatoare de câte 1.000 kW.” (Cea mai mare centrală electrică din țară la acea vreme.)

***

Apar astfel în București (1912) două entități (S.G.G.E. și Primăria) care au în proprietate și exploatează instalații pentru producerea și distribuirea energiei electrice dar care alimentează categorii diferite de consumatori aflați în administrarea unică a primăriei.

***

„După declararea răsboiului mondial, prevăzându-se imposibilitatea de a se mai aduce din străinătate materiale și mașini noui, s’a făcut, în interesul general, o înțelegere între Primăria Capitalei și Societate (S.G.G.E.) pentru realizarea unei legături între uzina comunală Grozăvești și rețeaua electrică a orașului, deservită până atunci numai de uzina Filaret. Uzina comunală Grozăvești care deservea atunci tramvaele, stațiile de pompare a apei potabile necesară Capitalei, sectorul rezervat și câteva bulevarde, însuma o putere emisă de 400 kW. Cum dispunea de o putere instalată de 4.000 kW putea să conlucreze cu succes la alimentarea rețelei orașului. În 1922, în urma unui incendiu la uzina Filaret, s-a hotărât ca uzina Grozăvești să fie pusă permanent la dispoziția alimentării orașului.”

 ***

Cele două centrale electrice din București (Filaret – proprietatea S.G.G.E. și Grozăvești – proprietatea Primăriei) încep să funcționeze în paralel alimentând împreună întregul oraș.

***

Pornind de la „trebuința de a putea reda fiecărui cetățean în mod relativ eftin și comod apa, lumina și canalul necesare vieții zilnice, vieții industriale și apărării în caz de incendiu”, primăria decide în 1923 gruparea uzinelor și instalațiilor din proprietatea sa într-o întreprindere comunală.

Această măsură organizatorică a fost promovată și transpusă în Legea pentru administrarea și exploatarea Uzinelor Comunale București, adoptată de Corpurile legiuitoare, „sancționată” de Regele Ferdinand I și publicată în Monitorul Oficial Nr. 87, Sâmbătă, 21 iulie 1923.

Prin lege „ pentru a asigura alimentarea cu apă, canalizarea și iluminatul electric sau cu gaz aerian, comuna București este autorizată să grupeze uzinele și instalațiunile sale într’o întreprindere comunală denumită Uzinele Comunale București.”  Noua întreprindere „va fi administrată de Consiliul comunal cu ajutorul unui Consiliu de administrație și a unui Comitet director. Consiliul comunal are privegherea asupra întregei gestiuni a administrațiunii și exploatării întreprinderii.”

Uzinele Comunale București (U.C.B.) au început să funcționeze la 1 ianuarie 1924 și au primit în gestiune instalațiile de producere și furnizare a energiei electrice pentru tramvaie, stații de pompare a apei potabile, iluminatul bulevardelor, sectorul rezervat și dependințele comunale. Administrarea și exploatarea acestora au fost încredințate Societății Generale de Gaz și de Electricitate (S.G.G.E.).

***

La începutul anului 1924 își desfășurau activitatea în oraș două companii care aveau în proprietate   instalații pentru producerea și distribuirea energiei electrice. Una (S.G.G.E.) era societate anonimă română cu capital (acționariat) francez iar cealaltă (U.C.B.) era proprietatea Primăriei.

Centralele electrice ale celor două companii funcționau în sistem interconectat alimentând toate categoriile de consum din București. Instalațiile erau în întregime administrate și exploatate doar de „Gaz și Electricitate”.

***

Evenimentele „au demonstrat că e necesar ca, pentru a se asigura o desvoltare normală a alimentării cu energie electrică a Bucureștilor, să se concentreze într’o singură conducere ambele uzine și întreaga rețea a orașului pentru luminat, tramvae și forță motrice.” Ca prim pas, „în 1924, Primăria Capitalei a decis răscumpărarea concesiunei (de la S.G.G.E.) în urma înțelegerii cu deținătorii acțiunilor și a emis obligațiuni comunale pentru valoarea de cumpărare.”

 ***

Cu banii obținuți printr-o emisiune de obligațiuni comunale, Primăria Capitalei cumpără în 1924 participațiile acționarilor și astfel Societatea Generală de Gaz și de Electricitate din București trece în proprietatea sa. Toate instalațiile sistemului electroenergetic al orașului au de acum un singur proprietar dar sunt încă partajate între două companii specializate, cu gestiuni economice separate, fiind însă administrate, conduse operativ și exploatate doar de una dintre acestea – S.G.G.E.

***

Al doilea pas pe calea reorganizării activității companiilor din industria energiei electrice a fost facut de Primăria Bucureștiului în anul 1930. A încredințat conducerea celor două întreprinderi comunale (S.G.G.E. și U.C.B.) unei singure persoane, un tânăr de treizeci și șapte de ani care-și obținuse diploma de inginer la École de Genie Civil a Universității din Gand (Belgia), absolvent al cursurilor postuniversitare de la Cambridge (Marea Britanie) și care lucra în tânăra industrie electrotehnică și energetică a României. Era Nicolae G. Caranfil, cel care s-a dovedit a fi, pentru ambele companii, un director înțelept, vizionar, destoinic, priceput și patriot.

***

S.G.G.E. și U.C.B., două companii comunale diferite și separate, aveau totuși ceva în comun: proprietarul – Primăria Bucureștiului și directorul – inginerul Nicolae G. Caranfil. Nimic altceva.

***

La inițiativa directorului Caranfil, apare în august 1936 primul număr al publicației Monitorul Gazelectra având subtitlul „Publicație lunară a personalului Societății Generale de Gaz și de Electricitate pentru îndrumarea și stimularea energiilor și cunoștințelor profesionale”

După numai trei numere, comitetul de conducere hotărăște transformarea Monitorului în Revista Gazelectra, publicație mult mai cuprinzătoare, dedicată instruirii și educării personalului.

„Cheltuirlile mari pe care le are Societatea, necesitate de a se întrebuința fondurile disponibile la alte nevoi urgente, precum și faptul că o parte din personalul colaborator al revistei este chemat la alte îndatoriri cerute de apărarea țării” au făcut ca în ianuarie 1941 Revista Gazelectra să fie redusă la un buletin informativ – Buletinul Gazelectra, „publicație lunară de informațiuni a personalului Societății Generale de Gaz și de Electricitate din București.”

***

Gazelectra este un acronim, o găselniță de tehnoredactare menită să evite denumirea cam lungă a companiei.

***

„Câteva cuvinte trebuie să mai adăogăm despre modificările aduse Societății (S.G.G.E.) noastre de către Legea pentru Organizarea Exploatărilor Comunale publicată în Monitorul Oficial din 7 Mai 1938.

În afară de instalațiile electrice ale Societății (S.G.G.E.), orașul București mai are Uzina Grozăvești și alte instalațiuni, aparținând Uzinelor Comunale București și care fuseseră trecute în administrarea Societății după ce Primăria a răscumpărat în 1924 acțiunile Societății.

Prin legea mai sus menționată s’a definitivat această situație, toate instalațiunile electrice ale U.C.B. devenind proprietatea Societății care în schimb le plătește prin acțiuni și obligațiuni.

Pentru ca să emită acțiunile respective pe de o parte și pentru a se ține seamă de valoarea actuală a uzinei, rețelei, etc., capitalul Societății a fost sporit de la 35 milioane la 500 milioane lei atribuindu-se întregul spor Primăriei și Uzinelor Comunale București.

Tot prin legea mai sus arătată s’a prelungit concesiunea Societății până în anul 1964 și s’a extins la întreaga suprafață a Municipiului București și până la linia forturilor. Totodată s’a acordat Societății dreptul exclusiv de a produce și distribui pe lângă electricitate și gazul de orice fel, pentru luminat, încălzit și forță motrice, precum și energia calorică.”

***

Societatea Generală de Gaz și de Electricitate din București nu a mai apucat să ducă la bun sfârșit concesiunea. Schimbările sociale și politice de după 1947 au împiedicat-o fiind antrenată într-un proces de reorganizare. În ianuarie 1948 „Gazul” a fost separat şi a trecut sub altă coordonare. Ca efect imediat al Legii nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi prin care au fost trecute în proprietatea statului, printre altele, „toate întreprinderile care produc, transportă sau distribuie energia electrică”, în baza Decretului nr. 140/10 iulie 1948 pentru înfiinţarea întreprinderilor industriale de stat, „Electricitatea” a fost transferată (10 august 1948) către Societatea Generală de Electricitate din București. Prin Decizia nr. 7422 din 22 august 1948 a Ministerului Industriei, pe structura acesteia a fost înființată Întreprinderea Regională de Electricitate București din subordinea Centralei Industriale a Energiei Electrice. Atunci a pornit S.G.G.E. pe calea uitării.

 ***

Am parcurs această primă parte a recursului la istorie cu două obiective precise:

Mai întâi pentru a puncta câteva momente din evoluția a două companii românești, azi nedrept de puțin cunoscute: Societatea Generală de Gaz și de Electricitate din București și  Uzinele Comunale București, care au contribuit decisiv la procesul de modernizare a orașului.

Apoi pentru a semnala și pentru a îndrepta două erori legate de acestea, erori care, din necunoaștere, se propagă producând confuzie.

• Societatea Gaz – Electra (am găsit chiar şi Gaz – Electrica!!!) este o nefericită născocire. Nu a existat niciodată. Acronimul Gazelectra a fost inventat ca artificiu de tehnoredactare pentru a simplifica titlul publicațiilor pe care de-a lungul anilor le-a editat Societatea Generală de Gaz și de Electricitate din București (Monitorul Gazelectra, Revista Gazelectra, Buletinul Gazelectra). Lucrătorii companiei nu foloseau această denumire. În documentele oficiale sau în limbajul public, nici atât. Am avut şansa să cunosc ultimii reprezentanţi ai unor dinastii de specialiști de la S.G.G.E. Ei simplificau la rându-le dar vorbeau, ca și alții, despre Gaz și Electricitate.

Este  cunoscută însă societatea Electrogaz S.A.R. care avea ca principal acţionar S.G.G.E. Împreună cu organizaţia Totelectric, aceasta se ocupa de promovarea şi comercializarea în condiţii avantajoase a aparatelor electrocasnice (stimularea consumului de energie electrică) aflate atunci  în faza de „noi aplicaţiuni practice de cari gospodina modernă nu se poate dispensa: ceainicul electric, ventilatorul, fierul electric de călcat, aspiratorul de praf, maşina electrică de gătit, boilerul, cuptorul electric, radiatorul, perna electrică, plita electrică, prăjitorul de pâine, cufundătorul electric!!!! (fierbătorul tip termoplonjor), răcitorul electric (frigiderul)”.

• Cele două societăți comunale interbelice (S.G.G.E. și U.C.B.) au fost totdeauna diferite și separate. Aveau ele câte ceva în comun dar niciodată Gaz și Electricitate nu a fost proprietatea U.C.B.

Iată de ce formularea „În anul ….. Uzinele Comunale București (UCB) …….. pentru funcționarii societății sale Gaz – Electra” este departe de adevăr.

Va urma!