despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Nițică istorie – Primăverii – precizări (II)

scris de C. D. Mocanu

Historia est lux veritatis.

Să ne întoarcem la istorie!

Toamna anului 1933 (13 noiembrie) a marcat începerea lucrărilor de asanare a bălților de pe cursul Colentinei și transformarea acestora în lacuri cu o folosință complexă. Visul îndrăzneț al directorului Uzinelor Comunale București (U.C.B.) Nicolae Caranfil, transformat în realitate de o mână de excepționali ingineri (Dorin Pavel, D.R. Corbu, Gh. Vladimirescu, A.G. Vuzitas, Theodora Curelea, Al. Aricescu), a îmbogățit zestrea Bucureștiului cu lacurile Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Fundeni, Pantelimon, Cernica așa cum le știm azi. Pe malurile acestora au apărut zone verzi destinate publicului (parcuri, grădini, ștranduri, terase, baze sportive).

În 1935 lucrările din zona Herăstrău – Floreasca intrau în faza finală. Lacul Herăstrău a fost umplut în septembrie, simultan cu amenajarea parcului dimprejurul acestuia. Nicolae Caranfil vizita cu regularitate șantierul. Atunci, se pare, că i-a venit ideea de a construi în vecinătate un cartier, probabil, pentru funcționarii U.C.B. Momentul era favorabil și energicul director nu a ezitat.

Efectele Crizei economice, pornite de departe în 1929, s-au răspândit ca ciuma și au ajuns și pe meleaguri bucureștene. Banca Marmorosch – Blank, una dintre cele mai mari, a început să nu se mai simtă bine  îndată după prăbușirea marilor bănci germane și austriece. Administrarea incorectă a fondurilor acumulate, încălcarea regulilor de conduită bancară și a moralității, microbi locali foarte rezistenți, i-au pecetluit soarta.

„Ziua neagră” a băncii a fost miercuri, 21 octombrie 1931 când strada Doamnei s-a umplut cu o mare de oameni care încercau să ajungă la ghișee. Aflată în incapacitate de plată nu a mai putut face față cererilor de restituire a depozitelor și la sfârșitul lunii octombrie banca Marmorosch – Blank a solicitat acordarea „concordatului preventiv”. Practic, a intrat în lichidare.

În așteptarea unor „minuni” salvatoare, administratorii au decis să vândă o parte din active. Între acestea se găsea și un teren, cu suprafața de circa 13 ha, parte din vechea Grădină Bordei, delimitat la nord și la est de Lacul Floreasca, la sud de Calea Dorobanților – Șos. La Fabrica Popovici, și la vest de șos. Jianu care a fost cumpărat de Primărie în 1932. Tranzacția, discutabilă chiar scandaloasă, a fost „influențată” de Carol al II-lea. Primarul Dem I. Dobrescu cedează și plătește un preț cu mult peste valoarea reală a terenului.

Pentru a-și recupera măcar suma investită, Primăria încearcă să-i găsească utilitatea. În aval de ecluza Herăstrău, pe malul Lacului Floreasca, amenajează Parcul Bordei (3,3 ha) inaugurat în 1938. Este cel care, mai de curând, a făcut obiectul unui scandal public, încă nefinalizat. Diferența (circa 10 ha) a fost rezervată parcelării și apoi vânzării pentru construirea de locuințe. Este Parcelarea Bordei.

Nicolae Caranfil, director al S.G.G.E. dar și al U.C.B., pune la punct un aranjament financiar cu Primăria (primar Alexandru Gh. Donescu) și în 1935 obține, inițial pentru U.C.B., un teren în partea de nord a parcelării.

Zona adiacentă şoselei Jianu(bulevardul Aviatorilor), delimitată de străzile R. (Herăstrău), S. (Armindenului), N. (Jean Monnet), A. (Mircea Eliade) ajunge astfel cunoscută ca Parcelarea U.C.B. sau Parcelarea (Parcul) Jianu care include şi străzile Q. (Heleşteului) şi P. (Crângului).

Proiectarea ansamblului a fost încredinţată arhitectului Octav Doicescu care a avut ca beneficiar… Societatea Generală de Gaz şi de Electricitate, al cărei angajat era din 1932, şi nu Uzinele Comunale aşa cum s-ar putea crede.

Arhivele păstrează, cu siguranţă, motivul schimbării.  Putem doar bănui că este vorba de capacitatea financiară şi organizatorică redusă a U.C.B.

În plus, la Gaz şi Electricitate Nicolae Caranfil se simţea acasă. Să nu uităm că era „electrician” şi că de compania din bulevardul Tache Ionescu nr. 33 se leagă cele mai importante realizări tehnice, organizatorice şi administrative ale acestuia.

Este mai cunoscut ca director al U.C.B. deoarece rezultatul lucrărilor de asanare a bălţilor de pe cursul Colentinei, spectaculos dealtfel, a fost vizibil pentru toată lumea. Extinderea reţelei electrice şi parţial a celei de gaz, în tot oraşul, în comunele suburbane şi în localităţile din preajma Bucureştiului a presupus eforturi financiare şi tehnice foarte mari. Soluţiile de finanţare imaginate şi negociate cu mână sigură de Caranfil, soluţiile tehnice moderne, îndrăzneţe, ingenioase care ne situau în lumea bună a electroenergeticii europene, nu erau cunoscute de cei care beneficiau de progresul adus de electricitate.

Parcelele au fost puse la dispoziția lucrătorilor/funcționarilor de nivel mediu și înalt sprijiniți financiar, în condiții foarte avantajoase, să-și construiască locuințe printr-un sistem propriu al Societății Generale de Gaz și de Electricitate.

Octav Doicescu a proiectat mai multe tipuri de case unifamiliale, inclusiv pe a sa (str. A. (Mircea Eliade) nr. 2 colț cu str. R. (Herăstrău)) sau pentru cel mult două familii, parter şi etaj, cuplate sau independente, amplasate pe parcele de circa 400 m² şi înconjurate de mici grădini. Clădirile albe, tencuite cu praf de piatră, erau acoperite cu ţiglă roşie. Elemente de arhitectură tradițională, stilizate și modernizate (balcoane sau logii din lemn, ornamente discrete, coloane sculptate) le înfrumuseţau. Gardurile joase, construite din plasă metalică, permiteau trecătorilor să le admire. Străzile, pavate decorativ cu piatră cubică, nu aveau trotuare şi erau iluminate cu lămpi „Zürich” susţinute de stâlpi Mannesmann tip lampadar.

Coeficientul scăzut de ocupare a terenului, vegetația bogată, unitatea, coerența urbanistică și arhitecturală au dat cartierului un confort deosebit.

Willy Pragher a surprins în 1941 un colţ al Parcului Jianu. Este strada R. (Herăstrău) şi intersecţia acesteia cu strada S. (Armindenului). Comentariul original precizează: „Bucureşti: Cartierul Societăţii (Întreprinderii) de Gaz şi Electricitate, Jianu”.

Reprezentativă pentru nivelul de locuire al clasei de mijloc, expresie a progresului și modernizării societății, zona păstrează încă elemente de civilizație rurală. Vacile scoase la păscut pe terenurile libere, căruța trasă de cai, negustorul desculț care aducea la ușa clientului legume, fructe, zarzavaturi, verdețuri în coșuri transportate cu cobilița erau prezențe pitorești dispărute împreună cu proprietarii caselor îndată ce un nou regim politic și social s-a instalat în România.

Locul le-a fost luat de niște „săraci”, reprezentanți ai clasei muncitoare, ajunși doar pentru atât în fruntea celor mai importante dregătorii. Și pentru că numele de Parcelarea (Parcul) Jianu nu le plăcea, ba le mai și amintea de istoria recentă a zonei, au rebotezat acel colț de oraș Primăverii. Ce s-a întâmplat după aceea este îndeobște cunoscut.

Autori dornici de notorietate, de senzațional, l-au numit „Cartierul Interzis” și au scris „un fel de ghid prin faimosul și încă enigmaticul cartier al „Epocii de Aur” cunoscut drept Cartierul Primăverii”. În realitate, acesta nu a fost niciodată al „Epocii de Aur”, ci al S.G.G.E. și al lucrătorilor ei iar lucrarea nu este un ghid al cartierului, ci al unora „dintre cei mai cunoscuți locatari care au făcut parte din nomenclatura de partid din România de la venirea la putere a Partidului Comunist” .

Primăverii nu a fost un cartier interzis în înțelesul cuvântului. Era o zonă specială, cu un regim special determinat de faptul că acolo locuiau cei mai importanți conducători de partid și de stat. Într-o anumită parte, accesul era restricționat temporar în anumite momente ale zilei sau atunci când importanții locatari desfășurau diverse activități în aer liber. Restul cartierului era atent supravegheat dar niciodată accesul nu a fost interzis. Am trecut nestingherit, de zeci de ori, pe străzile din preajmă, atunci când mă îndreptam spre Restaurantul Bordei sau spre Pescăruș. S-a întâmplat, mai ales seara, să fiu legitimat de mililțienii care patrulau în zonă și întrebat ce interese mă poartă pe acolo. Totdeauna mi-am continuat drumul fără incidente.

După decembrie 1989, în Parcul Jianu s-au înstăpânit „bogații” capitalismului românesc sau cei veniți de aiurea, mânați de mirosul prăzii lăsate fără apărare și s-au apucat să modifice după gustul lor, de cele mai multe ori îndoielnic, mândrețea de case desenate de Octav Doicescu. Au ignorat, la adăpostul impunității garantate chiar de reprezentanți ai autorităților, restricțiile specifice unei zone protejate, regulile și reglementările legale. Ca-n junglă! Un număr mic de imobile mai păstrează încă stilul și aspectul originale.

Mai vârstnicul meu coleg, inginerul Lucian C., a revendicat la momentul potrivit casa pe care tatăl lui, directorul C. de la Gaz și Electricitate, a construit-o pentru familia sa pe strada Heleșteului. Nea Lucică și-a petrecut acolo primii ani ai copilăriei. I-am pierdut urma și n-am reușit să-l găsesc. Sunt curios să aflu dacă nenumăratele demersuri pe care a fost obligat să le parcurgă s-au finalizat cu bine. Eu cred că NU!

A osteninţei mele răsădire şi odrăslire.

Un păcat de povestariu, 

C. D. Mocanu

3 comments to Nițică istorie – Primăverii – precizări (II)

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>