despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

un cap de linie periculos

E așa de cînd îl știu – și-l știu de zeci de ani.

E capătul de linie al troleului 73 și-al autobuzului 313 și se cheamă „Platforma Metalurgiei”.

Aici opresc aceste mijloace de transport în comun și-și leapădă călătorii la cap de linie.

După cum se vede și din imagine, troleul trage pe mijlocul bulevardului Alexandru Obregia, ca să poată dup-aceea să-ntoarcă mai ușor.

Deci, acilișa – în mijlocul bulevarului – sînt obligați să coboare călătorii.

Ce contează că pe lîngă ei trec mașinile-n goană pe banda a treia!

Și, ca să fie treaba și mai nemernică, nu există nici măcar o posibilitate legală de a traversa din mijlocul bulevardului, nici în stînga, nici în dreapta!

Fiindcă nu-i trecere de pietoni! Pînă la trecerea de pietoni cea mai apropiată călătorii ar trebui să meargă ori pe spațiul verde, ori… ați ghicit! pe mijlocul bulevardului.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aici

5 comments to un cap de linie periculos

  • Ando

    UAU! Te doare mintea 🙁

  • Nu mai e trecerea de pietoni din poza de pe Streetview? Că, teoretic, staţia de troleu e în mijlocul scuarului: https://www.google.ro/maps/@44.3770902,26.1201473,3a,75y,184.82h,85.91t/data=!3m6!1e1!3m4!1soFG4P8WwQlfzCRJvfGZgiw!2e0!7i13312!8i6656 , iar cea de autobuz e pe trotuar, numai că din aceasta din urmă, autobuzul nu mai are legal posibilitatea de a tăia 3 benzi ca să întoarcă.

  • hm

    Până la trecerea aia tot pe mijlocul șoselei mergi. O fi stația de coborâre acolo, dar mai sunt trei trolee care stau la capăt până la ea.
    313, care cum: face stație pe banda întâi, sau în scuar.

  • Hmm, am copilarit oarecum prin zona; parca “pe vremea mea” (pana prin 1995-6, sa zicem) era trecere de pietoni si acolo, cu alee taiata oficial prin scuar. Sau joaca memoria feste, nu este exclus. Din cate inteleg din imaginile actuale, problema este ca de fapt sunt prea multe troleibuze si ca atare opresc este mult prea in urma, in mijlocul bulevardului. Dar de acord, este stupid si periculos, totusi nu ar fi mai simplu sa nu mai stea atatea troleibuze acolo? (eventual unele sa iasa din rond si sa astepte la bordura pe sensul spre centru). Caz in care coboara si calatorul asa cum trebuie, pe trotuar in scuar, unde vad ca incap cel putin 2 troleibuze.

    • hm

      Da, da, ai dreptate, a fost alee tăiată multă vreme, pînă cînd a refăcut bulevardul alde Băluță.

      Șed multe trolee acolo, din păcate, din moment ce la Unirii nu pot sta să facă cap de linie.

Leave a Reply to hm Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>