Urme ale trecutului (III) – Cartea verde

scris de C. D. Mocanu

Un film documentar foarte bine realizat de Viasat History despre evoluția Chinei de la Al Doilea Război Mondial până în prezent, mi-a adus aminte de Învățăturile lui Mao, veneratul conducător chinez, adunate în vestita și mult comentata Cărticică roșie. În anii ’80 m-am străduit să capăt un exemplar dar se pare că nu m-am străduit suficient. Nu am avut succes iar după ’89 mi-a pierit interesul.

În schimb, am reușit cam tot pe atunci să intru în posesia unei alte cărți faimoase. Este vorba de Cartea verde scrisă de ciudatul, excentricul și controversatul Muammar Al Qadhafi (7 iunie 1942 – 20 octombrie 2011), conducătorul Libiei (Marea Jamahiriye Arabă Libiană Populară și Socialistă) între 1969 și 2011.

Știam că opera colonelului Qadhafi era tradusă în multe limbi și atent analizată de unele universități din Europa dar nu mă așteptam să găsesc o versiune în română.

Pontul mi-a fost vândut de niște băieți informați. Asta le era meseria. Mi-au explicat că circulația cărții în România este tolerată, nefiind oficial editată de Editura Politică. O distribuia, ca material de promovare (!!!!) agenția companiei Libyan Arab Airlines care opera și la București din 1979. Avea sediul pe bulevardul Magheru, între strada Biserica Amzei și Piața Romană. Am fost avertizat că pentru a o primi va trebui să explic  convingător la ce o voi folosi.

***

Autoritățile n-au interzis cărticica, deși în raport cu ideologia oficială ar fi avut motive să o facă. Interesele noastre economice în Libia erau mult prea mari. Prin Întreprinderea de cooperare economică cu străinătatea ROMPETROL, România avea concesiunea mai multor perimetre petrolifere în care desfășura activități de explorare, dezvoltare și exploatare iar prin ROMELECTRO construia linii electrice și stații de transformare.

***

Și s-a întâmplat întocmai. M-a întâmpinat o tânără româncă. Auzind ce mă aduce acolo a chemat o  doamnă care părea a fi șefa agenției. Ceva mai vârstnică, vreo patruzeci de ani, chipeșă, zâmbitoare, îmbrăcată elegant, parfumată cam excesiv, mi s-a adresat într-o română stricată dar plăcută, chiar distractivă. După formulele de politețe a trecut direct la subiect întrebând ce voi face cu Cartea verde. Fusesem prevenit și aveam răspunsul pregătit. I-am spus că sunt cursant la Academia de Studii Sociale și Politice „Ștefan Gheorghiu” și că voi elabora o lucrare privind particularitățile ideologiei socialiste în diferite zone ale lumii. Era evident o minciună însă una care conținea un sâmbure de adevăr. În acea periodă urmam cursurile Centrului de Perfecționare a Cadrelor de Conducere din Economie (CEPECA) de pe lângă „Ștefan Gheorghiu”. Legitimația o dovedea fără putință de tăgadă. În mod obligatoriu petreceam acolo câte o lună pe an pentru a învăța tehnici, metode și mijloace moderne de organizare și conducere a întreprinderilor. Explicația a fost credibilă. Frumoasa doamnă a deschis sertarul biroului, a scos două exemplare cu dimensiuni diferite și m-a întrebat pe care îl prefer. Scurta mea ezitare a determinat-o să mi le întindă pe amândouă. Așa am intrat în posesia cărțuliilor.

Conducătorul libian a fost exponentul „socialismului islamic”, o ideologie originală care aduna într-un amestec nefiresc naționalismul arab, unele concepte capitaliste și „democrația populară”. Cred că idealurile acestei filozofii politice erau cuprinse în Cartea verde. N-am reușit să citesc mai mult de două pagini. Îmi erau suficiente aberațiile autohtone. Cele libiene nu mai încăpeau.

Muammar Al Qadhafi și-a condus țara timp de patruzeci și doi de ani. A avut parte de un sfârșit cumplit. Libia, altădată bogată și prosperă, este în prezent devastată de un îndârjit război civil. Cui o fi folosind? Colecția mea de urme ale trecutului s-a îmbogățit cu o piesă interesantă.