Frumoase zile, în București, în mica vacanță care-a unit Paștele de-Ntîi Mai!
Cît de bine e pe aici atunci cînd toată lumea pleacă.
Se face o cumințenie și-o pace neînchipuită.
Sigur că da – e și bucata aceea din Săptămîna mare-n care pe de-o parte le faci pe toate – cumpărături, curat, mîncare, pregătiri – dar, pe partea cealaltă, cauți să te liniștești, seara, prin preajma bisericii: așa cum e ea – tot mai hrăpăreață – încă-ți place s-o cauți.
Dai de-o parte și mașinile televiziunilor, și jăndarii care-ntind garduri, și regăsești un pic din bucuria de-a te rupe de iureșul orașului…
Și vin zilele goale, pustii, în care-ți dai seama că-ntreg Centrul e numai, numai al tău: și-l împarți, ca un boier, doar cu turiștii ajunși pe-aici.
Cît de bine poate fi! Soarele te-ncălzește, umbra pomilor crește, și toată lumea e altundeva.
comentarii