despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Jurnalul realităţii (XXXIII) – Prețul prostiei (II)

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Crâmpeiele de viaţă surprinse în jurnal NU sunt rodul fanteziei autorului.

Prostia nu este un dat al naturii, nu ne naștem proști. Este o boală contagioasă pe care omul o dobândește negreșit, într-o măsură mai mare sau mai mică, dacă nu este vaccinat. Vaccinul conține două elemente esențiale: instruire și educație. Cei instruiți și educați produc civilizație. Civilizația generează la rându-i instruire și educație performante întărind rezistența la prostie. Și tot așa…! În ruralul ilfovean (dar nu numai), acțiunea de vaccinare, aflată în responsabilitatea familiei și a școlii, este sublimă dar, lipsește cu desăvârșire. Chiar dacă doare, e cazul să ne asumăm realitatea ca prim pas pe drumul anevoios și costisitor al imunizării.

Jumătatea lunii martie, 2019

O șosea asfaltată, pe care trec cincizeci de mașini pe zi, între două sate ale unei comune, o tânără de vreo douăzeci de ani care se deplasează pe marginea din dreapta a șoselei, cu căștile pe urechi și cu ochii în telefon, un maxi-taxi care se apropie din urmă și care rulează cu viteză excesivă, un șofer tânăr care conduce cu o mână și vorbește la telefonul mobil sprijinit de ureche cu cealaltă, o lovitură aplicată fetei în cap, din spate, cu oglinda retrovizoare și…

Ce muritor e omul din popor!

De când există aburi şi benzină,

Eu nu cunosc ceva mai muritor

Ca omul, când îl calcă o maşină…”

  • Dacă tânăra s-ar fi deplasat pe partea stângă a șoselei;
  • Dacă s-ar fi concentrat doar la drum nu la muzica din căști și la mesajele din telefon;
  • Dacă mașina s-ar fi deplasat cu viteza legală în localitate;
  • Dacă șoferul ar fi folosit un dispozitiv „hands free” pentru a purta conversații interminabile la telefon și ar fi manevrat volanul cu ambele mâini;
  • Dacă ………..

Dacă cei doi erau instruiți și educați, azi și-ar fi văzut fiecare de ale lui. Dar nu a fost așa. Au plătit prețul maxim al prostiei netratate de familie și de școală la momentul potrivit. Păcat! Mare păcat!

4 comments to Jurnalul realităţii (XXXIII) – Prețul prostiei (II)

  • dragos b

    Pasiunea pentru viteză a mai ucis un tânăr. Un pilot, vicecampion naţional la aşa-numitele liniuţe legale, a murit sâmbătă seară într-un impact de peste 200 de kilometri pe oră, spun martorii. Pe şoseaua de centură a Capitalei ar fi vrut să testeze o maşină cu 700 de cai putere. Era un împătimit al tunningului şi s-a încrezut în puterile sale. Nu a purtat nici cască, nici centură de siguranţă.
    https://observator.tv/eveniment/ciprian-tofan-pilot-mort-accident-bucuresti-centura-292183.html

  • Ando

    Un accident stupid, neverosimil de stupid 🙁

  • dragos b

    În micobuzul cu elevi care mergeau la o faza nationala de olimpiada, doi in coma, unul ramas in stare grava oare cati purtau centura de siguranta?
    În autocarul luat pe sus de tornada oare cati purtau centura de siguranta?

    • Centura de siguranţă la autocare/microbuze e obligatoriu la nivel european a fi instalată doar de câţiva ani. Vehiuclele produse înainte de acel moment nu au centuri de siguranţă la scaune.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>