despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

nu, nu e loc, dar ceva trebuie să facem

Conviețuirea în cartier are destule neajunsuri: în Capitală, desigur, ne confruntăm cu lipsa mare a locurilor unde oamenii se pot strînge!

Îndesirea blocurilor din anii ’70-80, urmată de creșterea înspăimîntătoare a numărului de mașini din zilele noastre, a făcut ca orice spațiu aparent liber dintre blocuri să dispară.

Iar în noile cartiere rezidențiale ivite în ultimii ani la marginile Bucureștiului lipsurile acestea-s chiar și mai mari: blocurile sînt și mai îngrămădite, aleile-s și mai strîmte iar locurile verzi și de joacă sînt minuscule.

Cu străduință se mențin – între blocurile din cartierele de locuit mai vechi – o seamă de locuri de joacă unde părinții-și pot duce copiii.

Din cauza aglomerației, aceste locuri de joacă sînt folosite în exces și primăriile de-abia prididesc să le-ntrețină și să le păstreze cît de cît curat.

După cum știm însă, odată ce se lasă seara și cei mici pleacă acasă, aceste locuri de joacă sînt preluate de adolescenți, care trebuie și ei să se-ntîlnească pe undeva; să iasă; să se adune; să facă ceva!

Ei n-au absolut nici o șansă reală de a face ceva – altceva decît să stea pe-o bancă și să spargă semințe: nu au unde să joace un fotbal, un baschet, să se-ntreacă-n figuri cu rolele: să socializeze, căci de fapt de asta au nevoie.

Și nu barul ori cîrciuma e punctul social de întîlnire alternativ care atrage tînărul, ci casa de pariuri – instituție prezentă la fiecare colț – prea accesibilă și ademenitoare.

Obtuzitatea administrațiilor noastre locale este uriașă: în tot acest timp curțile școlilor din cartiere șed sub lacăt, căci cel mai lesne lucru pentru un „gospodar” e să-nchidă și să interzică.

E atîta nevoie de flexibilitate-n folosul adolescenților: și asta-nseamă deschiderea oricărui spațiu care se poate valorifica. Uneori nici școlile nu-s amplasate prielnic, dar există în continuare loc în orașul nostru; pe timp frumos se pot găsi absolut oriunde – chiar și-n cel mai îngrămădit cvartal de blocuri de zece etaje – niște metri pătrați de alee ori de parcaj unde se pot improviza, o seară pe săptămînă prin rotație, terenuri sportive.

Nevoia aceasta este, cu siguranță, mai importantă decît cea a riveranului de a-și pune mașina la zece metri de intrarea-n bloc!

Dar e nevoie să privim altfel lucrurile; e nevoie de-o conlucrare și de acea flexibilitate de care ziceam înainte: prin asta, de exemplu, se pot găsi în colțurile terenurilor folosite de supermarketurile venite în cartiere alți metri pătrați pentru adolescenți…

Nevoia asta, în primul rînd, trebuie înțeleasă, trebuie acceptată; și poate-nsemna, de asemenea, și să facem locul accesibil: acolo unde ne dăm seama că la doi-trei kilometri de aglomerarea de blocuri zac spații optime la care nu se poate ajunge din cauza lipsei traseelor de transport public urgența este să se poată lua direct din cartier un autobuz pîn-acolo.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>