Sînt mulți concetățeni care nu pot pricepe ce fac oamenii aceia care lucrează în nenumăratele clădiri de sticlă care se îndesesc de la o zi la alta.
În orice caz – își spune cetățeanul nostru de bună credință – sigur au multă, multă treabă, cîtu-i ziua de lungă.
Natura omenească, fir-ar ea să fie însă, ne-a lăsat pe toți cam pe-același calapod.
Așadar, cînd treceți pe lîngă aceste clădiri frumoase din sticlă, aruncați o privire mai atentă…
… S-or plictisi oamenii, or simți nevoia să-și arate cine știe ce implicare socială, le-o veni cheful s-arate că există, da-mi place maxim cînd găsesc lipite pe geamuri fel de fel de mesaje, de muțunachi din hîrtie ori din bilețele.
Cineva a stat și le-a printat, le-a lipit cu scoci, cineva a plătit teancurile de „post-it”-uri pe care acuma se pune praful – toate acestea-s în realitate „costuri” care se regăsesc, cumva, într-o factură.
Că, altminterea, mult mai plimbăm „eficiența”… altora prin gură.
Mi se pare mie sau chiar este putina manie proletara in acest mesaj?
Nu lucrez intr-o cladire d-asta dar cunosc cativa care o fac. Ocazional am fost (cu sau fara treaba) in asemenea locuri. Uneori ii invidiez eu pe ei, alteori (mai rar) ei pe mine. Pe de alta parte cred eu ca frecatul mentei este sport national (sau poate chiar global). In afara de cei care lucreaza in banda, nu stiu vreun caz in care sa te astepti ca omul sa munceasca continuu cu atentia 100% spre activitate, 8h pe zi. De fapt nici in banda nu sunt sigur, imi povestea tata cum atipea cate 5-10 secunde pana venea urmatorul aparat, asta prin anii ’60. Aoleu, Modern Times! In plus, nu putem sa stim daca nu cumva oamenii aia presteaza si ore suplimentare.
Avantajul pe care il corportaistii aduc noua, “‘cestorlalti” este totusi o crestere si a nivelului de trai si a stilului de lucru. Adica eu care lucrez la patron intr-o firma mai mica am mai putut sa ma duc sa spun “Uite domnule sef cum fac corporatistii, inteleg ca noi nu suntem la nivelul lor dar nu putem totusi sa luam exemplu pe ici pe colo?” In unele ocazii s-a putut, ba mai mult uneori schimbarile au fost benefice si pentru mine si pentru firma.
In sfarsit, revenind la mutunachi si alte chestii lipite pe te miri unde, cred ca sunt putine birouri de unde lipsesc, indiferent de natura cladirii sau forma de organizare. Dar costul (niste scoci, niste hartie, niste minute din ziua de lucru) este infim, chiar raportat la salariul oricarui lucrator de acolo. Chiar si raportat la salariul minim, tot nu mi se pare semnificativ. In schimb beneficiul este ca ii e omului putin mai bine in cutia aia unde totusi isi petrece o treime din timpul de trezie. Si asta, in opinia mea, nu-i putin lucru.
Disclaimer: Am si eu chestii lipite pe pereti, cu acordul comenduirii. Dar mi le-am tiparit acasa ca aici n-aveam ce-mi trebuie. 🙂
A, si am scris acest mesaj in timpul programului de lucru, cred ca deja a costat mai mult decat lipirea unei hartii pe perete, va trebui sa muncesc mai eficient in continuare 🙂
Nu cred că e mare fericire să lucrezi zilnic într-un astfel de “acvariu”. Dacă mai ai şi vederea spre un alt “acvariu”,situat vizavi, chiar ai pus-o…Aşa că încearcă şi ei să-şi umanizeze un pic locul de munca.E de înţeles. Iar în ce priveşte “treaba”, nu-mi fac probleme. Au grijă “unii” să tragă de ei.
Mie mi se par mesaje promoționale, nu cine știe ce nebunii personale.
@Ando,
Poate ca nu este!
“Nu cred că e mare fericire să lucrezi zilnic într-un astfel de “acvariu”. Dacă mai ai şi vederea spre un alt “acvariu …”
Dar se poate si mai rau, la noi cladirea de birouri este cat se poate de clasica, din beton cu geamuri mici, daca ridica privirea din ecran, vad pe colegi sau zidurile din ghips-carton. Terbuie sa urc pina la terasa de la etajul 6 ca sa vad cum este vreme afara, sau sa fac poze cu norii si cu macaralele (de cateva ori pe an se vad si muntii!)
De pe terasa ma uit cu invidie la zgarie-norii “cea mai inalta” si “portavionul” care se vad in Pipera: cladiri mult mai inalte, si intr-adevar stil acvariu …
@Cristian Ioan
Uite din istoria altora: https://www.jwz.org/tent-of-doom/
Poate 24 de ani mai tarziu s-o putea si la noi ceva de genul asta? Cre’ ca daca iti reuseste vor avea si ei motiv de invidie 🙂
….Doamne te rog, nu ma lasa sa scriu un comentariu !!
Tot oameni îs și-n borcane. Despre asta e.
@hm
🙂 Da..:)
Depinde mult şi de cum sunt compartimentate spaţiile din clădire şi, desigur, cum sunt răcite vara şi încălzite iarna spaţiile cu suprafeţe vitrate atât de mari.
Multe clădiri merg pe principiul ,,totul la comun”, cu pereţi interiori de sticlă (să nu poţi să te încui în birou şi să-ţi faci de treabă cu secretara, dar nici să nu poţi avea alte preocupări în afara celor de serviciu ori să te prindă şeful cum ţi-a adus de acasă frigider şi aerotermă), iar lumina naturală e la noroc, doar cei de pe laterale având acces la ea.
Deşi din afară arată modern, îmi plac mai mult clădirile de birouri proiectate şi realizate în perioada interbelică sau chiar în perioada comunistă, măcar acolo toate birourile aveau spaţiu de lucru suficient şi lumină de zi.
Am lucrat 7 ani în clădirea comunistă de birouri din Floreasca de la patinoar și am prins tranziția de la “RPR”-ul gravat pe scări cu o piatră de culoare diferită de cea de fundal până spre zona capitalistă. Clădirea avea piloni groși de beton pe interior și ziduri groase de BCA cu geamuri de apartament comunist pe exterior. Am stat acolo în mai multe configurații – birou mai mic, birou mai mare, spațiu deschis pe jumătate de etaj și în final spațiu deschis dar nu prea, cu separații de tip “termopan”. Dimensiunea pilonilor a limitat mult aspectul practic, din păcate – nu puteai să pui birourile chiar în orice poziție, de exemplu. Sistemul de climatizare era un “upgrade” al termoficării comuniste, prin țevile originale fiind trimisă apă caldă sau apă rece (în funcție de sezon) în niște radiatoare pe model american, cu ventilator controlat de termostat. Problema (dis)confortului termic hai treacă de la mine, dar în fiecare iarnă aveam 1-2 medicale pe fond de infecții respiratorii din cauza modului în care era recirculat aerul. Aveam totuși avantajul luminii naturale peste tot, atât din cauza poziției izolate dar și fiindcă (,) clădirea era relativ îngustă.
Deci nu, hai să nu ridicăm în slăvi arhitectura “comunistă” – a avut utilitatea ei într-o anumită epocă, însă acum sunt alte pretenții, mai ales pe partea de ventilație (climatizare) și spații deschise.
Palatul CFR e relativ decent compartimentat… e drept, şi aici sunt limitări, în sensul că există o dimensiune standard a unui “panel” (că aşa le zice GEIP), aşa că birourile sunt multiplii ai dimensiunii ,,panelului”, fiecare panel având câte un geam şi câte un calorifer (cele mai mari văzute sunt din 3 paneluri, dar majoritatea sunt din 1 sau 2), mai puţin pe colţuri unde sunt birouri din câte 2 paneluluri dar cu un singur geam şi un singur calorifer (cam nasol iarna).
Încălzirea e prin termoficare de la CET Grozăveşti, suplimentată cu aerele condiţionate individuale instalate în fiecare birou.
Clădirea are 4 scări + 12 lifturi pentru muritorii de rând + 2 lifturi pentru demnitari (ministru + directori generali – se accesează doar cu cartelă).