despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

un loc de joacă cu prea multă joacă

De ceva vreme s-a deschis în uriașul parc „Lumea copiilor” un loc de joacă nou.

Trebuie să fim cinstiți: sînt foarte multe astfel de locuri de joacă aici, așa încît fiecare copil, indiferent de vîrstă, chef și curaj, are unde să se joace după pofta inimii lui.

Nu-i rău deloc. Doar că locul ăsta s-a construit în locul unei „insulițe” ce făcea din platoul central al parcului un locșor liniștit și cuminte – chiar dacă nu taman de bun-gust; dar așa-l „văzuse” Piedone. În fine; lucrurile se schimbă; lumea vrea distracție-n parc.

Cînd te uiți la locul ăsta de joacă, sincer, zău că te-apucă năcazul că nu ești țînc: are atîtea atracții și posibilități pe care tu nu le-aveai…

Și atunci, ce-i deranjant aici, de ce trebuie să fie vorba de un „doar că…”?

Fiindcă acest loc de joacă e prea – mult prea! – înghesuit, prea fără aer, prea fără atît de necesarele zone de retragere, de fugă, de socializare și chiar de protecție pînă la urmă.

Da: prea-s siliți și copiii, și părinții, să se calce-n picioare… bucurîndu-se. Ți se pare că te afli la „pet shop” și te uiți la hamsteri cum aleargă in roți.

Pentru că nu e chiar așa, un lucru simplu, construirea unui loc de joacă: și atunci cînd încerci să îngrămădești atracțiile pe-un spațiu strîmt, nu mai reușești să creezi nici bucurie, nici veselie – toată lumea țipă la toată lumea, cei mari încearcă să-i țină pe cei mici în raza vizuală alergînd printr-o pădure de stîlpi și din toate părțile te copleșește zgomotul inutil de mare făcut de noile fîntîni arteziene ce-nconjoară locul de joacă.

Da: prea vrea să fie „pentru toți” – și pentru cei mici-mici, și pentru cei mari; dar cei mici-mici trebuie să se mulțumească cu niște leagăne și tobogane pe măsura lor și tare greu înțeleg că nu-i pentru ei urcatul sus, în turnulețe și punți… și țin-te bocete și hărmălaie!

Adăugăm muzica bubuitoare ce cade de sus, de pe deal, de la complexul „Daimon” și plecăm de-aici mai sîcîiți și mai osteniți decît ar fi cazul.

Și-i păcat.

5 comments to un loc de joacă cu prea multă joacă

  • Dan

    Știi care e problema – că românii au rămas în zodia lui “să se facă, maică!”, un fel de paradigmă cantitativă, cu foarte puțină reflecție pe partea de calitate Primarii execută, că așa primesc voturi – asta pe de o parte, că încărcarea locului de joacă înseamnă achiziții mai multe și evident parandărături proporționale.

  • hm

    Da, noi care ne punem „cu de toate“, care vrem numai „full cu piele“ și nu ieșim din Carrefour până căruciorul nu e plin, mereu cerem cumpătare din partea celorlalți.

  • Dan

    Prin alte țări, nu spun care, problema lui “full cu piele” și a căruciorului plin se rezolvă prin taxare. Când mașina “cheală” costă de nouă mai mult decât vrei să plătești din cauza taxelor, nu îți vine să mai adaugi opționale. Iar când ridicarea gunoiului se taxează la kilogram (ca la telefonia mobilă, cu “minute” incluse în “abonament” și plată suplimentară pentru tot ce e în plus), parcă nu e fără regrete să pui chiar orice în cărucior la supermarket. Zic de mâncare prea multă sau de chinezării de plastic de unică folosință.

    • hm

      Oamenilor le plac regulile, și chiar dacă nu recunosc, au nevoie de ele!
      Cu cât sunt mai simplu de înțeles, cu atât mai bine – și chiar dacă taxa din spatele regulii e mare, chiar dacă regula e dură, principiul „greșești – plătești“ funcționează oriunde; da, și la noi.
      E foarte interesant – suntem un popor destul de supus, deci în teorie ni se pot pune grămezi de reguli și interdicții. Practic, e altă discuție.

      • Ni se pot impune o droaie de reguli, dar nu ni se poate impune şi respectarea lor. Şmecherii vor găsi mereu motive să le ocolească, iar fraierii îşi vor ţine pliscul şi vor înghiţi. Cel mai la îndemână exemplu e transportul în comun – cum vine controlul şi prinde pe cineva fără bilet, ceilalţi din autobuz fac gură, urlă, înjură, ba chiar sar la bătaie că ,,cu ce a greşit, domne’?”. Ei nu înţeleg că perpetuează un sistem care funcţionează doar cu şmecheri şi fraieri şi ei sunt fraierii, deşi nu vor să o recunoască. În alte ţări dacă îţi bipăie validatorul că ai cardul expirat, se uită tot tramvaiul la tine ca la ultimul infractor, ceea ce te face să te simţi de cacao chiar dacă abonamentul tău e bun şi validatorul nu l-a citit din prima.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>