despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

oameni buni, primitori, d-ai noștri

Îs oameni printre noi – cunoaștem măcar un specimen – care nu dorm noaptea de grija vecinului, care umplu carnețele cu cine-vine-cine-pleacă, care de-abia așteaptă să se ducă alții la serviciu ca să dea fuguța să le ia locurile de parcare.

Ne-am obișnuit!

Îi greșit să credem că astfel de dobitoace ființează doar aici, în București; doar aici, în România: lumea cealaltă, despre care ne-nchipuim că-i „civilizată”, îi are și ea pe-ai ei, căci natura umană-i cam aceeași peste tot.

Voluptatea cu care concetățeanul spurcă spațiul public din jurul său este uriașă și se manifestă în atîtea feluri!

Mînjește cu ulei de motor uzat garduri, trepte, borduri – ca să nu se-așeze și să se strîngă acolo nimenea…

Stăpînește curtea cu fermitate și înțelepciune…

Iar cînd e blagoslovit cu cea mai mare demnitate posibilă între vecini – aceea de administrator – se desfășoară-n voia lui, cu afișe și bilețele amenințătoare.

7 comments to oameni buni, primitori, d-ai noștri

  • hm

    ale noastre-s mai așa, de gherilă.

  • Buna aia cu chiriasii 🙂 Ca locatar de bloc si chirias mi s-a spus de mai multe ori de catre vecinul de palier proprietar: “dar tu esti doar chirias aici, nu te intereseaza soarta blocului la fel de mult cum ne intereseaza pe noi, proprietarii”. Nu stiu daca vreodata voi putea depasi statutul de locatar de bloc de rangul doi doar pt ca sunt chirias 🙂

    • hm

      Niciodată.
      Plus că nu vei putea trece nici peste ăla care stă-n bloc de cînd s-a construit.
      … care e depășit doar de ăla care stătea pe stradă acolo, a fost demolat și s-a mutat în bloc primul.

  • Ando

    Nu zic să faci “spionaj” dar, câteodată, e bine să-ţi cunoşti mai îndeaproape vecinii. Acum doi ani, în octombrie 2017, în urma unei furtuni, unul din copacii de pe aleea de lîngă blocul meu s-a rupt, iar altul risca şi el să se prăbuşească. In acea zonă, era (şi este) amenajată o parcare.Primul copac a făcut deja pagube, căzând peste două maşini, iar celălalt urma să se prăbuşească exact peste maşina care, ştiam din vedere că este a unui vecin de scară.Având ferestrele spre alee, am văzut pericolul şi am dat fuga la vecin (apartamentul acestuia neavând vedere spre alee )anunţându-l să-şi mute maşina.Copacul a mai rezistat puţin, apoi s-a rupt, dar vecinul a apucat să-şi mute maşina. Sunt situaţii şi…situaţii.

  • Dan

    În SUA există așa-numitele HOA (Home Owner Association), entități cu statut legal, stabilite prin contractele individuale de proprietate. Aceste HOA se susțin din taxele plătite de proprietari și pot bloca inițiative individuale (gen pus cotețul câinelui pe stânga și nu pe dreapta), ba chiar pot impune amenzi. Am aflat despre ele pe reddit; sunt acolo povești cu amenzi date pentru iarbă netunsă, gard nevopsit, mașină murdară în fața casei sau pentru rufe puse la uscat pe uscătoare de formă neaprobată, dar bine, astea ar fi de înțeles, rolul HOA este de a menține valoarea proprietăților din cartier. Sunt mai interesante poveștile cu zonele comune, gen spații verzi, fiindcă și acolo e loc de corupție.

Leave a Reply to Dan Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>