despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Ce facem cu Pădurea Băneasa?

S-a vorbit, zilele astea, de o dorință a Capitalei de-a prelua o bucată din Pădurea Băneasa în scopuri – să zicem așa – recreaționale ce presupun, firește, amenajări și cu siguranță ceva tăieri de copaci.

Tunete și fulgere! O să dispară pădurea, „plămînul verde”… dar halal plămîn: un plămîn care-i plin azi de gunoaie, căcați, buruiene!

Situația Pădurii Băneasa e un subiect ce cu siguranță trebuie luat de coarne; că administrația de-acum nu e cea care-i în stare să facă asta, e altă discuție!

La ce ne folosește Pădurea Băneasa, dacă noi – bucureștenii – n-avem ce să facem în ea, decît să ne căcăm la lizieră?

Și, mai ales, de ce Pădurea Băneasa nu-i a noastră, a bucureștenilor?

De ce să nu o putem transforma într-o zonă uriașă de agrement, de recreere, de plăcută și sigură petrecere a timpului?

De ce bucureșteanul trebuie să caute și aer curat și ceva amenajat și civilizat doar cu ajutorul mașinii, ducîndu-se la kilometri buni de Capitală și plătind bani frumoși pe bilete de intrare în felurite parcuri particulare?

Fix la marginea orașului nostru – în orice direcție – găsim pîlcuri de pădure în care nimeni nu poate să petreacă o clipă minunată, în afară de șoferii care se ușurează-ntre copaci! Eram mai deștepți acum un secol, cînd noi – bucureștenii – ne-am pus în cap să amenajăm Herăstrăul, Snagovul și… da!… și Pădurea Băneasa însăși, știind că o Capitală are nevoie de locuri accesibile unde oamenii să se poată simți bine.

Precum Bucureștiul ar trebui să fie stăpîn pe Dîmbovița, pe Metrou, pe centralele termice care lucrează numai în beneficiul orășenesc, la fel ar trebui să poată să dispună de pădurile sale.

8 comments to Ce facem cu Pădurea Băneasa?

  • Parcul este un spaţiu amenajat… asta înseamnă alei asfaltate/betonate, bănci, iluminat, servicii de pază şi de curăţenie ş.a.. Practic aia nu mai e pădure, ci un grup de copaci, care nu o să mai aibă altă faună în afară de porumbeii care se aciuează peste tot pe unde sunt oameni mulţi. Acum, de bine, de rău, prin pădurea Băneasa poţi să alergi, poţi să te dai cu bicicleta, poţi să faci picnic sau poţi să faci altceva cu amanta.

    Miza probabil e alta – realizarea unei străzi spre Greenfield.

  • hm

    Dacă-i parc, cu atît mai puțin mașini pe Vadul Moldovei 🙂

  • O padure ar trebui sa foloseasca in principal naturii, ecosistemului, animalelor salbatice, nu sa fie loc de agrement sau accesibila pt. oameni, ca d-aia-i padure si nu un parc din mijlocul orasului.

  • hm

    Natura….
    Frumos, corect și totuși un cuvânt gol și minunat, precum „cultura“

  • Tind sa fiu de acord cu Dr2005 (chiar, se mai poate altceva-ul?). Teama mi-e ca se va intampla cu padurea Baneasa cam ce s-a intamplat cu parcul “Drumul Taberei” – au fost taiati copacii, turnate betoane, “imblanzita” natura (era o placere sa te plimbi pe delusorul ala si parca sa nici nu stii ca esti in oras!).

    Iar paranoia mea zice ca scopul real e mai degraba vreun aranjament imobiliar decat interesul de a crea parc pentru cetatean.

    In alta ordine de idei, fie parc ori padure, e tot intr-un coltz dincolo de oras, adica nu tocmai la indemana. Ca padure mai filtreaza nitel din toate gazele de esapament din zona (ca nu duce zona lipsa de asta!), ca parc..? Va atrage probabil si mai multe autovehicule. Si, cred eu, in afara cazului in care locuiesti fix in zona (yeah…) parcul Herastrau este mult mai la indemana bucuresteanului (metrou, autobuze, intra-muros).

    • hm

      Nu prea-i ca și treaba aia cu drobul de sare?

      • Acuma.. stiti vorba ceea “fool me once, shame on you, fool me seven or eight times shame on me” 🙂

        N-ar fi prima data cand cade un astfel de drob de sare, nu? Adica o fi paranoia, dar nu e chiar nejustificata, nu?

        Oarecum fara legatura dar treaba cu Baneasa mi-a adus aminte:
        O plimbare la Căldărușani

        Pare familiar, nu-i asa, ce zicea Nenea Iancu acum mai bine de o suta de ani:
        Cătră apusul soarelui mai cu seamă, un nor des albicios se lasă greu dasupra țarinii, oprindu-ți vederea chiar la câțiva pași și înecându-ți răsuflarea. Fizionomia marginii Bucureștilor și a satelor e foarte originală.
        si mai pe la urma, la intoarcere
        La zaanà un infern de praf și de miroase; spre culmea neplăcerii, e greu de înaintat la trap; trebuie să mergem în pasul liniștit al cailor. E duminică seara: o mulțime de familii se întorc cu copii de la chef pe toate cărările șoselii – bărbații chiuiesc turmentați, cucoanele mătură cu jupele drumul cântând vesele, copiii plâng obosiți. Încet-încet, iată intrarăm în bariera Moșilor, cu nasurile și gâtlejurile astupate.

        În sfârșit!

        E frumos drum; e minunată mănăstirea; dar nu mai merg la Căldărușani, până nu s-o încheia campania pastramii și a mustului, și mai ales până n-o da Dumnezeu să plouă.

Leave a Reply to Dr2005 Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>