despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

pînă și pizza

… cît de bună mai e pizza obișnuită, cea care se găsește cam oriunde – ori la un click, ori la un chioșc distanță?

Să purcedem – și, deși unii ar zice că nici nu merită luată-n seamă, eu aș începe chiar cu pizza de la patiserie.

Aici – așa cum știm – pretențiile nu-s mari, însă surprizele plăcute mai pot s-apară, atunci cînd patiseria chiar nu-și bate joc, dîndu-i mîna să folosească cîrnăciori gustoși, un sălămior nu întrutotul ieftin, măsline care n-au gust de prune uscate și tot așa. Cele mai bune-s cele unde blatul e pufos – nu pîine chioară. Doar că numărul patiseriilor bucureștene ce-s în stare să producă o felie de pizza a scăzut îngrozitor; dacă stau să mă gîndesc bine, singura pizza de patiserie care se poate mînca ar fi cea făcută la „Nicoleta”, pe Domnița Anastasia; doar că aici se poate găsi doar dimineața.

Mi se pare chiar rușinos să ajung să apreciez sortimentul de pizza pe care-l găsim pe la „Luca”; măcar constant prin ingrediente și-n rețetă și nu întrutotul sărăcăcios. Ba chiar uneori pare chiar că nu dai greș c-o felie de la „Fornetti”…

Mergem mai departe – tot așa, pe stradă, mai la botul calului – și ne uităm cu interes la locurile specializate care vînd pizza la bucată; tu, client, alegîndu-ți cît de mare ori cît de mică poate să fie; succesul lor stă în posibilitatea de a-ți lua cîte un ștraif din mai multe feluri, combinînd după chef și poftă. Pizza-n sine e… chiar pizza și nu te miri cînd vezi oameni la coadă. E interesant că, văzînd cît de bine-i merge lui „Latin Pizza” de pe Lipscani, au început s-apară și alte locuri pe același calapod în Centrul Vechi!

Treapta următoare ar fi localurile cu specific; că le zice italienești, că le zice doar pizzerii, nu-i important: ai cum să mănînci cîte o bunătate cu blat „adevărat”, cu ingrediente corecte, puține – dar de bună calitate. Pizza aici pare sărăcăcioasă, dar de-abia termini una și-ți lingi deștele. N-am ajuns în multe locuri, dar – de exemplu – la „Belli Siciliani” pizza e strașnică!

Pizza se face oriunde, practic în orice restaurant, indiferent de specific; și, după noroc, poate fi rezonabil de reușită; dar cine merge la restaurant pentru pizza? – poate cei care au copii.

Ei, și-ajungem la pizza pe care-o vrei la ușă. Aici, ori te bazezi pe marii jucători din piață (Pizza Hut, Jerry’s, Domino’s, Trenta, chiar și Florina), ori te-ncrezi la micile pizzerii din cartier. N-ai ce face; de rețetele pizzeriilor mari ți se apleacă după o vreme și ajungi să schimbi, periodic, locul de unde comanzi. Experimentînd – mult și, firește, pe buzunarul tău – poți descoperi chiar unele deosebit de bune la micile pizzerii… Ideal e să te ferești, pe cît se poate, de cei care trîntesc ceapă în exces, care presară porumb ca la găini, care scapă fel de fel de legume ciudate; de cei pentru care sosul e ba doar ketchup, ba doar un soi de bulion lungit.

Cu vremea-ți dai și seama care pizza e bună și-a doua zi! Cea de la „Pizza Hut”, după ce se răcește, e dezamăgitoare și-ți lasă un gust artificial.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

2 comments to pînă și pizza

  • La Piata Gorjului este ceva numit “Radu – Simigerie romaneasca”. Au covrigi, patiserii si pizza la felie. Deocamdata (cred ca sunt aparuti de vreo 6 luni) pastreaza o calitate ridicata, chiar acum am luat pranzul constand intr-o felie de pizza si un strudel. 🙂
    Sper s-o tina tot asa, caci in zona asta lucrurile bune nu stiu de ce dar nu prea au viata lunga.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>