despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

pe termen lung

A trecut și perioada năucitoare a umblatului prin magazine și nelipsita discuție despre „nevoia” de-a scoate marile magazine și aglomerări comerciale în afara orașului.

Oleacă cam prea complicat, ținînd cont că orașele însele au ieșit în afara orașelor, comerțul și imobiliarele fiind de capu’ lor.

Chiar dacă pare greu de-nghițit, zic că ne putem obișnui destul de bine cu actuala stare de lucruri, cea-n care ai la-ndemînă o sumedenie de hipermarketuri, centre comerciale și malluri, pe pofta inimii!

Conurbația bucureșteană atipică și neprietenoasă nu prea lasă loc altei abordări: pur și simplu, comerțul trebuie să fie aproape atît de casă cît și de drumurile de zi cu zi între casă, școală și serviciu.

Păi dacă oriunde m-aș afla mă găsesc la cinci minute distanță de un mare magazin, asta-nsemnează că nu merg mai mult decît alea cinci minute – ceea ce-mi aduce mai mult timp liber, mai multă libertate, și mă scutește pîn’la urmă de fîțîială nefolositoare: toată lumea pare că iese-n cîștig.

Dar, da, ceva se poate face – dar nu ține numai de „retail” în sine, ci de nevoia noastră omenească și cetățenească de-a trăi mai bine!

Se va trăi mai bine cînd zonele comerciale dinăuntrul orașului vor atrage oamenii dispuși să vină pe jos ori – mai ales! – cu transportul public

Această nevoie, atîta vreme cît nu este dusă la nivelul unei politici administrative susținute, firește că n-are cum să fie satisfăcută de una singură.

1 comment to pe termen lung

  • Cristian Ioan

    Unde este mini-magazinul Crevedia?

    Este frumos ca faci reclama la haitele de maidanezi care se pare ca au aparut din nou, este un aspect foarte eco si da o nuanta specifica orasului, care nu mai risca sa fie confundat cu alte capitale europene!

Leave a Reply to Cristian Ioan Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>