despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Urme ale trecutului (XV) – Paharul pliant

scris de C. D. Mocanu

Precizare: „Urmele” există și fac parte din colecția mea de vechituri.

A mers cu mine zi de zi la grădiniță, în perioada 1960 – 1961. Nu l-am ținut niciodată în buzunar. Avea locul lui în ghiozdănel alături de nelipsitul sandviș cu ce se nimerea, de obicei cu magiun de prune făcut de mama și de șervetul din bumbac, musai alb.

Copiii, dar și adulții, utilizau cu mare folos paharul pliant. Mama a păstrat mulți ani, în geantă, unul galben. L-a uitat pe undeva și i-a părut tare rău.

  

Pentru noi era indispensabil. Știam să bem apă din pumn. O făceam cu mare pricepere. Mai ales vara, foloseam pentru a ne potoli setea cișmelele mahalalei. Adunam pumnul căuș și gata. Necazul era că la grădiniță, din cauza chiuvetei, nu ajungeam la țuțuroi. După ce am învățat să confecționăm pahare din hârtie n-am mai avut probleme. Dar paharul pliant intrase deja în dotarea standard și la nevoie îl aflam în ghiozdănel.

  

Capacul are un mic compartiment în care cei ce urmau tratament medicamentos își puteau păstra pilulele.

Putea fi procurat din comerțul acelor ani, dar cred că venea dintr-o țară europeană. Nu poartă nicio inscripție referitoare la producător sau la țara de origine și astfel mă duce gândul că aceasta făcea parte din alt „lagăr” decât cel socialist.

Industria românească de prelucrare a maselor plastice își căuta încă drumul. A început să producă bunuri de larg consum abea după Expoziția Realizărilor Economiei Naționale (E.R.E.N.) din 1964. Acolo au fost expuse primele mașini de injecție care funcționau și produceau niște medalioane din plastic roșu, inscripționate cu sigla expoziției, oferite apoi vizitatorilor.

Tot acolo au fost lansate și primele pixuri cu pastă „Made în Romania”.

Îndată după aceea a apărut și varianta autohtonă a paharului pliant. Mai mic, fără spațiul pentru păstrarea medicamentelor, era confecționat dintr-un material semitransparent, lipsit de rigiditate. Inelele se deformau la cea mai ușoară apăsare, apa se scurgea printre ele și te trezeai ud de la gât până la brăcinar.

Vecinii noștri bulgari produc un pahar pliant foarte asemănător cu cel folosit de mine în anii ’60. Încearcă să-l promoveze și în România. Când toată lumea soarbe diverse băuturi direct din sticla de plastic, cred că eforturile lor nu se vor finaliza cu  rezultate semnificative.

Post Scriptum

 Am constatat, cu surprindere, că mulți dintre copiii și adolescenții crescuți cu supertelefonul în buzunar nu știu să fabrice un pahar din hârtie, deprindere pe care eu și cei din generația mea am dodândit-o la grădiniță. Poate că nici nu trebuie să știe. Mângâie puțin ecranul dau în bumbi și află cum se face. În curând nici nu vom mai avea nevoie de pahare. Vom bea direct din telefon!

A osteninţei mele răsădire şi odrăslire.

Un păcat de povestariu, fără bani în buzunariu,

C. D. Mocanu

4 comments to Urme ale trecutului (XV) – Paharul pliant

  • Cristian Ioan

    Multumim de articol!

    “A mers cu mine zi de zi la grădiniță, în perioada 1960 – 1961”

    nu, in 60 nu, si nici mai tarziu. Ci doar dupa ’70!

    in 64-70 cand mergeam cu parintii la Munte, tata avea un astfel de pahar pliant, dar nu de plastic, ci din aluminiu!
    Foarte util pentru situatiile in care nu puteai sa “Adunam pumnul căuș și gata.”

    “mulți dintre copiii și adolescenții crescuți cu supertelefonul în buzunar nu știu să fabrice un pahar din hârtie”

    Nu ma mir de loc!

    Dar ma tem ca nici eu nu mai stiu cum se face PAHARUL!
    Mai tin minte cum se face o supracoperta pt carte / caiet, un avion ce poate fi lansat, sau o barcuta care pluteste, dar paharul??

Leave a Reply to Cristian Ioan Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>