despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

din zbor

Cine mai ține minte că acum 20 de ani Bucureștiul era numai chioșcuri, tarabe și coșmelii!

Și cine mai ține minte cum au dispărut aproape toate peste noapte, printr-o decizie curajoasă a Primăriei!

Au fost demolate, atunci, terase, magazine și restaurante cu notorietate.

Dintre cele foarte puține care au scăpat putem aminti terasa-restaurant „Derby” din zona Eroilor și terasa „Trestiana” de la intrarea-n parcul Izvor, ambele apărute după Revoluție.

Ca terasă, „Trestiana” nu mai funcționează de multă vreme; dar activitatea a continuat cu un magazinaș și-o patiserie chiar bunicică.

Iată că locul se primenește, transformîndu-se în ditai patiseria „Megapan” – unul din concurenții de pluton de pe piața de profil bucureșteană.

mîncaţi şi beţi cu moderaţie | faceţi sport | mergeţi cu bicicleta | mergeţi pe jos

5 comments to din zbor

  • Ăsta era celebrul ,,buticuţ” de la care începeau toate turele cu bicicleta prin jurul Bucureştiului de vreo 15 ani. Şi era şi singurul loc de unde puteai să iei dimineaţa o cafea şi seara o bere (sau mai multe), acum trebuie să mergi tocmai la Kogălniceanu.

    • hm

      După mai bine de zece ani de joacă-n parcul Izvor, da – chiar a fost un butic strașnic și folositor. Bine, mai am și-un Mega mic pe Națiunile Unite, după Poliția Locală pentru cazuri de restriște.

  • Îmi plăceau și încă prefer scaunele albe de plastic, sunt cele mai practice și confortabile, ușor de depozitat.

    Curaj?
    Un om poate fi un lider vizionar și hotărât sau un administrator blazat cu mandate matusalemice votat de cetățeni după chip și asemănare.
    Intr-o societate ca cea Bucureșteană care nu poate fi comparată ca problematici cu alte comunități cum sunt cele din putinele aglomerările urbane dinamice din Cluj, Iași, Sibiu și Brașov. Poate doar Constanța să aibă un profil provocator-dezechilibrat asemanator cu cel al Bucureștiului.

    Șansa Bucureștiului este ca sa avem oameni gospodari care sa aleagă un om gospodar.
    Un primar hotărât și responsabil nu va fi ales de oameni care nu vor să-și asume reforme dureroase cu creșteri de impozite pe anumite aspecte pentru a repara ce nu s-a făcut 30 de ani.

    Așa e mai bine, un concert, un mic, mai o cârpeală ico colo, merge treaba, merge și așa.
    Un primar iresponsabil cu cetateni majoritari bătrâni și săraci nu are de ce sa crească impozitele, asta înseamnă gestiunea acestor impozite in primărie, muncă, dosare, telefoane, alergătura, bugetare, comisii, hârtii, balamuc pe capul aparatului primăriei și al primarului.

    Noi ne facem ca plătim servicii/impozite, primăria se face că ne oferă servicii publice.
    ps. serviciul de urbanism este plătit cu 4 lei pe lună/cetățean. O fi mult, o fi puțin, nu știu, dar cu ochiul liber se vede cât de degradat a ajuns domeniul public, incoerența amenajării teritoriului la cota zero și a plantărilor haotice de clădiri noi in țesuturi existente.

Leave a Reply to Dr2005 Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>