despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

Partidul ştia multe

scris de Ando

Mă uitam la pozele astea din arhiva Agerpres şi mi-am adus aminte de un episod interesant.

Era prin iunie 1978. Pe Şoseaua Colentina se conturaseră bine blocurile noua intersecţie de la Doamna Ghica, iar mai marii Comitetului P.C.R sector 2 au decis să înfiinţeze în zona dinspre lacul Plumbuita un parc, realizat prin… „muncă patriotică”. Precizare pentru cei mai tineri: genul ăsta de acţiuni de „muncă patriotică” se efectuau cu personal din întreprinderi, instituţii, studenţi, elevi etc. fie în timpul orelor de program dar, deseori, şi după program sau chiar în zilele legale de odihnă. Lucram, în acea perioadă, la atelierul de proiectare S.D.V. de la I.E.M.I., pe platforma Pipera. Odată venită dispoziţia de sus „de la sector”, s-a stabilit numărul de oameni pe care trebuia să-l dea întreprinderea şi s-a hotărât ca, pentru această acţiune (care a durat circa două săptămâni), echipa „iemiştilor” să fie formată din tineri, adică UTC-işti luaţi din diferitele secţii. că mă încadram ca vârstă, aşa că eu am fost „alesul” şefului de atelier.

După păţania de la începturi pe care am povestit-o mai demult, în ce priveşte aceste acţiuni, mi-am confecţionat o tactică bazată pe două criterii: atât timp cât eram desemnat la o activitate ce se derula în timpul programului, nu obiectam. Dacă partidului îi convine să plătească un inginer ca să dea cu sapa sau să dea zapada, se acceptă! Problema apărea când acţiunea se derula cum am mai zis, după orele de program. In aceste situaţii, mi-am dat sema că refuzul nu-i cea mai indicată opţiune, mai ales că dispoziţiile ajungeau la noi prin şeful de compartiment. Aşa că, dacă eram desemnat, participam, dar apoi „negociam” cu şeful diverse variante de… recuperare. El era mulţumit că a găsit oameni pentru acţiune, iar eu îmi puteam rezolva astfel diverse probleme personale care necesitau, musai, învoire de la serviciu, aşa că până la urmă, ambele părţi ieşeau în câştig.

Revenim la parcul cu pricina. Echipa de la IEMI a primit în lucru o halcă de teren, undeva în apropiere de podul de peste canalul Colentinei. Acum îi zice Parcul Plumbuita II.

Era acolo un fel de groapă care trebuia curăţată de bolovani, rădăcini de arbori morţi, fiare etc. şi pe măsura ce se aducea pământ, acesta trebuia descărcat din camioane, apoi cu el se umplea groapa şi i se dădea şi forma de pantă spre şosea. Apoi s-a trecut la plantarea a tot felul de arbori, tufişuri ornamentale etc. In acea perioadă, se lucra din plin la construirea pasajului subteran de la Bucur Obor, iar pământul dizlocat acolo se aducea cu autocamioanele la Plumbuita. In fiecare zi, după-amiaza, venea „pe teren” secretarul adjunct al comitetului de partid pe sector. Il chema, dacă nu greşesc, Cociuba. Era un tip înalt, slab, blonziu şi îl ştiam, din vedere, de la diversele activităţi derulate în sector pentru înlăturarea pagubelor de după cutremurul din martie 1977. Fuma mult (numai KENT), nu ridica niciodată tonul, dar nu admitea replică. Un personaj, evident, inconfortabil.

Aşadar, tov. Cociuba venea în parc şi ţinea zilnic o „şedinţă operativă” împreună cu responsabilii întreprinderilor care dădeau oameni. De la noi, de la IEMI, participa secretarul adjunct de partid pe întreprindere: Nea Anghel „Partid”, porecit aşa pentru că secretarii plini se mai schimbau la alegeri, dar el era parcă de-o veşnicie adjunctul cu probleme organizatorice. Aşa l-am prins când am intrat pe porţile întreprinderii, aşa l-am lăsat după aproape 8 ani, când am plecat din IEMI. In scripte figura ca maistru, dar îl găseai, permanent, la biroul comitetului de partid. Altfel, un tip isteţ, uns cu toate alifiile. Ştia cum să vorbească cu toată lumea, în aşa fel încât să nu-şi facă duşmani. Dădea tot timpul de înţeles că „daca ar fi după el… dar n-are ce face, aşa sunt dispoziţiile de mai sus… trebuie să ne descurcăm...”. Ei bine, într-una din zile, vine la locul unde trebăluiam noi, mă ia deoparte (eram cel mai în vârstă din toată echipa) şi-mi zice: „Tov. Andone, azi după-masă am programare la dentist şi nu o pot amâna (nu minţea, avea falca umflată). Te rog, stai matale la operativă, notează sarcinile pe care le dă tovaraşul Vice şi mâine dimineaţă, vino direct la fabrică ca să-mi le spui”. Aşa că, în după-amiaza respectivă, m-am prezentat la… operativă. După ce a dat obişnuita raită prin parc, Cociuba a venit şi a început să împartă diverse sarcini: cutare întreprindere mai aduce nişte oameni, alta trebuie să se ocupe de confecţionarea de gărduleţe din acelea din fier forjat, IEMI trebuie să aducă nu mai ştiu câte kilograme de vopsea verde etc. La un moment dat însă, unul din cei responsabili de întreaga lucrare (nu ştiu dacă diriginte este termenul potrivit) se ridică şi spune: “Tov. Vice, să ştiţi… am fost anunţat că mâine nu avem camioane suficiente cu care să aducem pământul de la pasaj!”. S-a făcut linişte. Cociuba nu se împacientează şi îi spune şoferului său: „Cheamă-l prin staţie pe Harasim!”, Harasim fiind pe atunci, comandantul miliţiei pe sectorul 2. Se duce şoferul la maşină (Daciile de la partid ca şi cele de la miliţie erau dotate cu staţii radio emisie/recepţie, făcute la… IEMI) şi transmite mesajul. Intre timp, Cociuba finalizează împărţirea sarcinilor şi apare Harasim.Mâine dimineaţă, îi spune Cociuba, faci filtru. Pui aici, pe Colentina, lângă pod, două echipaje – unul pe o parte, altul pe partea cealaltă a străzii. Controlează tot ce e camion sau basculantă. Pe care-l prinde cu actele în neregulă (foaie de parcurs, delegaţie etc) îi ridică talonul şi carnetul şi-l trimite la muncă patriotică, adică la cărat pământul de la pasaj la parc. După-masă, fără amendă, le daţi actele înapoi şi să se descurce ei cu ziua absentă de la serviciu.” Aşa a făcut, a doua zi, Harasim şi a prins vreo şase şoferi „în flagrant” care mai înjurând, mai bodogănind, au cărat pământul… benevol. Cum s-or fi descurcat apoi la întreprinderile lor, habar n-am. Cine îndrăznea, fiind prins de partid cu musca pe căciulă, să spună că este un abuz? Cociuba ştia asta, partidul ştia şi mai multe dar până la un punct, toţi închideau ochii, pentru că învârtelile astea cvasi cotidiene, extinse la nivel de ţară, erau ca un fel de supape pentru presiunea acelor vremuri care deveneau din ce în ce mai grele.

1 comment to Partidul ştia multe

  • Prahovean

    Unul din parcurile copilăriei mele. Pe mine m-ar fi interesat să văd poze cu malul lacului contemporane cu cele postate aici. A fost un canal/lac/baltă la un moment dat unde este acum aleea principală, eu nu l-am mai prins în anii 80, deja în poza postată aici văd că a dispărut. Podețele peste acel pârău, poate artificial, fiecare diferit unul de altul, sunt interesante ca atare. Chiar în acea perioadă am avut arhitecți peisagiști cu idei.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>