scris de C. D. Mocanu
Precizare: „Urmele” există și fac parte din colecția mea de vechituri.
Ne-am cunoscut pe când eram „student” la Grădinița nr. 41, Calea Vitan nr 135. Funcționa în același local cu Școala generală de 8 ani nr. 84 Târcă – Vitan. Asta se întâmpla în perioada 1960 – 1961. Acolo am folosit rigla pentru întâia oară sub blânda supraveghere a educatoarei Maria Carabela. De atunci suntem nedespărțiți.
De-a lungul timpului mi-au trecut prin mână fel de fel de rigle, unele mai pricopsite ca altele. În copilărie și în adolescență le-am folosit pe cele de uz școlar. Erau fabricate din lemn natur sau lăcuit, aveau trei lungimi: 20 cm., 40 cm. și 50 cm. și acestea mi-au rămas pentru totdeauna în suflet. Pe la începutul anilor ’70 au apărut și riglele din material plastic devenite brusc de uz didactic. Nu mi-au plăcut și nu-mi plac nici acum. Plasticul este inert, artificial, străin simțurilor noastre. Lemnul are viață și căldură. Nici măcar argumentul prețului nu putea fi invocat. Prețul unei rigle de 24 cm. din plastic (1,60 lei) era același cu cel al unei rigle de 40 cm. din lemn (1,55 lei).
În arsenalul meu de instrumente dedicate, în principal, desenului tehnic s-au mai păstrat două rigle din lemn. Una este lăcuită, are 50 cm. și face parte din categoria celor de uz școlar. Cealaltă, de 40 cm., cu o construcție specială, răspunde pretențiilor unor profesioniști. Prețul (22,00 lei), de paisprezece ori mai mare decât al celei de uz școlar/didactic, o făcea inaccesibilă elevului obișnuit. Și cred că nici nu i-ar fi fost de mare folos. Pe cea păstrată în colecția mea de vechituri am găsit-o în sertarul unui birou trimis la casare.
O altă riglă de uz școlar a fost cea triunghiulară. Era confecționată dintr-o baghetă de lemn tare cu profil triunghiular, frumos lăcuită și inscripționată. Cei cărora le fusese destinată nu o apreciau. Atunci când din întâmplare se găsea în câte o clasă, o foloseau unii profesori pentru a aplica corecții celor care mai săreau calul. „Linia în trei muchii” avea, cel puțin pentru un timp, efect sigur. După ce încasai una la palmă îți pierea cheful de năzdrăvănii și te gândeai de două ori înainte de a repeta experiența.
Cu excepția celei triunghiulare, toate celelalte rigle îmi aparțin. Le-am păstrat cu grijă, ca pe niște urme dragi ale trecutului și le-am folosit, deși colegii se uitau la ele cu un ușor dispreț, atunci când am clădit reușite profesionale cu care mă mândresc, dar și atunci când strădaniile mele s-au sfârșit cu eșecuri usturătoare. Așa, ca-n viață! Acum așteaptă o nouă generație de utilizatori. E pe-aproape!
Şi riglele ,,profesionale” ajungeau prin clase… nu ştiu câţi ani s-au produs şi unde, că până spre anii 2000 se găseau prin şcoli toate cele 3 modele de rigle din lemn, atât în ghiozdanele elevilor, cât mai ales pe catedre. Cele în 3 muchii şi cele profesionale erau foarte dureroase peste palmele şi spinările nefericiţilor. Cele de plastic şi cele ,,de uz şcolar” nu, pentru că se rupeau prea uşor ca să fie eficiente pentru pedepse corporale.
Eu am început şcoala în 1995 şi mi-au trecut prin mână toate modele de rigle de mai sus. Toate aveau pe ele gravate/vopsite preţuri gen 1 leu şi ceva. care nu mai erau de mult de actualitate la momentul ăla (deja un bilet de tramvai era 150 lei în 1995), chiar şi cele cumpărate de la librărie. Atât de mare să fi fost stocul rămas după ’89?
@Dr2005: “Atât de mare să fi fost stocul rămas după ’89?”
Nu ma miră! In decembrie’89, gemeau depozitele de marfă, sau magaziile întreprinedrilor de materii prime, semifabricate etc.”Băieţii deştepţi” s-au orientat rapid. Le-au trecut pe diverse firme private şi, pe urmă, a început suveica preţurilor, adică le-au pus în circulaţie cu preţuri marite de “n” ori. A fost şi asta una din modalităţile care a contribuit la falimentarea unor întreprinderi de stat.
Iata cateva din riglele pastrate de mine. La scoala (sfarsit de anii ’80 – inceput de anii ’90) am fost oarecum privilegiat, foloseam Rotring. Chiar nu-mi mai aduc aminte daca astea germane se gaseau pe la noi in librari sau mi-au fost procurate din alta parte.
https://imgur.com/a/VbyKOMv
@Action:Aia din poză e, de fapt, riglă de calcul.Erau şi în librării:sovietice(cele mai ieftine), cehoslovace şi germane. Cele sovietice erau din lemn, dar partea gradată era din folie de plastic aplicată pe lemnul riglei. Cele germane sau cehoslovace erau integral din plastic. Ţin minte că la cele sovietice, cursorul era mult mai rezistent la uzură, fiind practic o bucată de sticlă gravată şi montată în cadrul mobil din aluminiu. Reticulele de pe sticlă erau mult mai clare, iar sticla nu se mătuia, cum se întâmpla la cursoarele de la cele ceheşti sau germane.Stilourile Rotring şi Staedtler au apărut cam după 1975 prin libării.