despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

anii ’90 XXV – mărunțișuri

Trei decenii de cînd trăim liber – așa cum se cuvine, așa cum îi e scris omului. Nu strică să privim în urmă, la anii de-nceput, ca să vedem (atunci cînd ni se pare că n-o ducem prea strălucit) de la ce am pornit.

Cum era atunci, cînd nu știam de capul nostru, dar voiam să strălucească toate? Un lucru-i sigur, nu străluceau prea multe: atmosfera mohorîtă de dinainte ne-a însoțit destul de multă vreme: anii ’90 au fost ani cu noroi, cu mizerie, cu decădere, cu destrămare, cu prea multă sărăcie… cu toate astea expuse și exhibate.

Pornim iar într-o călătorie fotografică în atmosfera primilor ani de după Revoluție și vom scoate cîteva mici – foarte mici – înțelesuri din dovezile păstrate. Ne folosim de cîteva din imaginile lui Norihiro Haruta, pline de viață și de Oameni. Aproape-n fiecare găsim un mic ceva ce spune o poveste.

V-am zis că nu erau timpuri frumoase: se trăia greu. Lipsurile continuau. Oamenii ședeau încă la cozi – mai ales pentru lucrurile ieftine.

Două din scenele surprinse în stații ne arată cum se călătorea. Se călătorea prost! Nici un mijloc de transport nu era încălzit iarna, de-abia în 1991 au început să vină autobuze Ikarus ale căror radiatoare funcționau. Vedem și viața și forfota dintr-una din stații: atît de multă lume folosea transportul în comun.

 

Iacătă și altă instituție a societății: sacoșa! Eram încă obișnuiți să găsim greu ce-aveam nevoie, ca magazinele să fie rare și magazinele bune și aprovizionate cum trebuie să fie și mai rare; cine se gîndea că o s-ajungem să ne putem cumpăra totul și orice de la colț, de la doi pași în drum spre casă? Nici chioșcurile nu-ncepuseră încă să funcționeze cum se cade. Așa că să pleci de-acasă cu sacoșele după tine și să străbați juma’ de oraș căutînd ceva era un lucru obișnuit; iar întoarcerea cu ele pline o mică victorie. Să ai o sacoșă trainică, care să te țină ani buni de zile era ceva normal.

 

Trecem la lucruri mai ușurele, cum ar fi mapa asta, care se purta nonșalant, în două dește. Cam din liceu băieții – mai loaze – își permiteau mape, în care băgau un caiet-două; manualele n-aveau decît să fie cărate de fete.

 

Cei mici, săracii, aveau încă ghiozdane-servietă.

O scenă în care vedem un must-have bărăbătesc: espadrilele. Apăruseră de prin ’88, bricolate prin ateliere și vîndute pe sub mînă; erau bineînțeles proaste și de-abia duceau o vară, dar dacă ne gîndim că alternativele oferite de comerțul socialist erau fel de fel de teniși sau pantofi de vară cu talpă de caucuic (unii, fabricați la U.C.R. erau trainici și nu foarte mirositori), espadrilele chiar meritau. Vedem și blugii care se purtau atunci – Italia ’90, Casucci, Pyramid erau mărcile întîlnite pe stradă. Apăruseră deja prespălații, desigur; dispăreau încet bufanții. Ne sar în ochi și două din piesele de rezistență pentru căratul pe umăr: geanta Capris și – în poza color, care nu e a japonezului – sacul cu șnur; ambele intraseră cu cîțiva ani buni înainte pe piață. Dacă era făcut din pînză groasă, hătijacul cu șnur ținea ani de zile. În poza de la-nceput, cu oamenii care încearcă să se urce în autobuzul articulat, vedem și unul din modelele de geacă de iarnă care se produsese de către industria de îmbrăcăminte comunistă.

Poza color ne-arată și cum întorcea tramvaiul 32: odată cu începerea construirii Centrului Civic, legătura Rahovei cu restul orașului a fost distrusă; nici autobuz și nici tramvai nu mai ajungeau la Unirii. După Revoluție tramvaiele pur și simplu dădeau cu spatele și plecau înapoi: erau bidirecționale. Mai apoi s-a construit bucla de întoarcere pe care-o știm și azi.

Dintr-un tramvai umed și friguros, ne rămîn și modelele compostoarelor și ale coșurilor de gunoi care se goleau rotindu-se.

Oamenii se păzeu de frig și de zloată, noroi și bălți. Vedem una din cele mai căutate cizme de cauciuc de dinainte de Revoluție, care nu se producea în Țară. Avea și un ciorap care să țină de cald. În vitrina pozată – cîteva apreskiuri; talpa le era cam alunecoasă, fîșul nu taman impermeabil, dar țineau la tăvăleală.

Nenea ăsta din piață poartă ceas cu curea dublă, în care era băgată și-o busolă mititică.

O amintire a vechii intersecții dintre Berzei și Ștefan Furtună: bloculețul de colț la parterul căruia ființa restaurantul Jupiter, cu o firmă reușită, lucrată îngrijit și de efect. Azi avem aici un sens giratoriu foarte mare.

Așa eram atunci. Și nu era chiar o altă lume.

înțelesuri din alte fotografii: Șerban LăcrițeanuRobert JanakIliaș Duțescu

lista articolelor din seria anilor ’90

8 comments to anii ’90 XXV – mărunțișuri

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>