de stat în fund

Puține locuri publice care să te-mbie să pierzi vremea, să te strîngi, să-ți dai întîlnire are Bucureștiul! Tare-s nefolositoare piețele Capitalei din punctul ăsta de vedere.

Noroc cu zona Ateneului, care se prelungește îmbietor spre statuia lui Carol și spre fîntînile de vizavi de Krețulescu!

Mda, poți la o adică să te-așezi pe treptele statuilor de le Universitate ori pe marginea plină de căcăreze a fîntînii de la Arhitectură, mai merge să faci o pauză-n fața C. C. A., dar zău că-i prea puțin – și esplanada din fața Teatrului Național e un spațiu public ratat.

De voie, de nevoie, mai merge și parcul din Piața Unirii, mai ales după refacerea fîntînilor – e plăcut.

Asta e – nu ne place să ne oprim undeva fără rost, ca săracii. Doar că unerori și opritul ăsta are rostul lui. Cu atît mai mult ne dăm seama acum de asta, cînd ședem priponiți în case.

În fine; se mai găsește în București un loc de stat degeaba…

Cum dai să intri în Parcul Tineretului dinspre Șincai, ai pe mîna dreaptă colina pe care se află, îndărătul copacilor, dezolanta clădire a Crematoriului. Colina asta e un strașnic loc de stat în fund al Bucureștiului – mai ales vara, pe-nserat. Într-o parte ai iureșul de pe bulevardele aglomerate, dar nu-l bagi în seamă; poți să vezi cine vine, cine pleacă, cine ce face-n parc.

Și – cum să nu? – ne rămîne Parcul Izvor.