despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

O vizită scurtă în Cotroceni

scris de Ando

Deşi am trecut de multe ori pe strada Costache Negri din zona Cotroceni, recunosc, abia recent am remarcat minuscula dar încântatoarea intrare Costache Negri. Mi-a atras, bineînţeles, atenţia fântâna arteziană care, departe de a fi o operă de artă, pe văpaia acestor zile, m-a înviorat un pic (mai mult psihic) cu susurul său lichid… (apropo, ce puţine fântâni arteziene are Bucureştiul!)

Privind apoi dinspre fântâna, am observat cele 2 clădiri “gemene” (numite Eugenia şi Ecaterina ) amplasate simetric la “racordul” intrării cu strada principală.

Un locatar amabil, aflat în trecere, după ce mi-a spus că fântâna a suferit oarece modificări dupa cutremurul din 1977 când s-au distrus o serie de elemente din componenta sa centrală, mi-a atras atenţia că, iniţial, toate clădirile de pe cele două laturi ale intrării erau “în oglindă” dar, cu timpul, unele au suferit modificări radicale care au debalansat simetria iniţială.

M-am uitat mai atent şi am remarcat şi la rândul “doi” de case aceeaşi simetrie, păstrată acum numai în zona parterului pentru că la clădirea din dreapta s-a adăugat un etaj…

… iar rondul cu fântâna este şi el bordat simetric pe lateral de două clădiri “gemene” deci, mai mult ca sigur, locatarul respectiv avea dreptate.

15 comments to O vizită scurtă în Cotroceni

Leave a Reply to hm Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>