despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul



arhiva

Pasajul subteran (acum, acoperit) de la Mecanică Fină

scris de Ando

Aveam de gând să abordez mai demult acest subiect, dar tot am sperat să fac rost măcar de o fotografie în care să se zărească, chiar parţial, acel pasaj… Nu de alta, dar şi eu am mers prin el, când am fost odată în delegaţie la Mecanică Fină, mai am destui colegi de facultate care au lucrat acolo şi l-au prins funcţional, ba am chiar şi trei vecini de scară, pensionaţi tot de la această fabrică, care s-au oferit cu detalii… verbale. Deci nu se pune problema „dacă şi parcă a fost ceva, cândva”…

Concret: întreprinderea Mecanică Fină situată în zona Obor, era compusă, în mare, din două sectoare: sectorul 1, cel vechi, de pe strada Popa Lazăr, unde figura şi sediul central şi sectorul 2, amplasat şi dezvoltat vizavi, peste şos. Pantelimon. Procesele tehnologice şi activităţile conexe presupuneau, bineînţeles, diverse manevre de transport între cele două sectoare: piese, semifabricate, S.D.V.-uri etc. (să ne gândim, de exemplu, că la sectorul 1 erau ateliere de prelucrare prin aşchiere, iar atelierul de tratamente termice era la sectorul 2).

Până în 1974, această „circulaţie” se făcea prin exterior şi, deci, prin traversarea şoselei Pantelimon! Vă daţi seama ce dandana, mai ales că în capul străzii Popa Lazăr a fiinţat prin anii 60, cârciuma Parângul, adică un ademenitor punct de… popas şi „aprovizionare”!

Aşa că, în acel an, s-a construit un pasaj subteran de legătură între cele două sectoare, pe sub şoseaua Pantelimon.

Departe de a fi un simplu culoar, pasajul era generos în dimensiuni, adică putea trece uşor un autocamion prin el, fiind marcat şi pe planurile cadastrale din acea perioadă.

După 1990, a început perioada furtunoasă a privatizării întreprinderii, s-au produs modificări radicale, iar tunelul a fost astupat cu moloz de la demolările interne şi închis. Aşa că astăzi, nici măcar la fostele capete de acces nu se mai vede vreo urmă.

2 comments to Pasajul subteran (acum, acoperit) de la Mecanică Fină

  • Tunelul a fost astupat integral sau doar capetele lui?

    Bine, probabil asta o să aflăm când s-o prăbuşi strada în zona aia.

    • Ando

      @Dr2005: Nu am găsit nicio dovadă fermă despre cât şi cum a fost astupat tunelul. “Vorbele” spun că a fost umplut cu molozul şi resturile de la diversele demolări interne iniţiate de noul proprietar, italianul Sergio Mollo.

Leave a Reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>