scris de Ando
Chiar nefiind de meserie, îţi dai seama de chinul arhitectului şi, apoi, al constructorului când au de-a face cu câte o parcelă meschina de teren plus, mai mult ca sigur, cu un proprietar care vrea, musai, să faca bici din rahat.
Şi totuşi, chiar aşa fiind situaţia, cum să-ţi iasă aşa ceva?… pentru că, cineva a semnat proiectul pentru kitsch-ul ăsta de pe strada Latină.
Aici, pe strada Spătarul Milescu, din cartierul Baicului, nu s-a mai pus problema parcelei înghesuite şi totuşi (bănuiesc, cu ceva… efort) s-a ajuns la sluţenia asta de „hambar” supradimensionat, care alterează tot aspectul general al străzii.
Noroc că am văzut clădirea asta de pe strada Valeriu Branişte în drum, înainte să ajung la eleganta enclavă de pe Moise Nicoară şi am avut timp să uit de ea, altfel îmi strica ziua. E adevărat, îmi propusesem s-o pozez la întoarcere, însă am plecat pe altă direcţie. Dar nu-i nicio pierdere, de aia avem instantstreetview. Oare ce să fie cu acea supraetajare, aproape ermetică, fără ferestre? Oricum, arată ca dracu’!
Plimbare ți-a trebuit!
Ai zice că ne-am putea deștepta cu vremea… dar nu! Urîțeniile continuă să apară!
Oho, chiar nu putem noi duce câte or mai fi răspândite prin oraş sau câte or mai apărea. Doar ai văzut ce link ne-a trimis Crăciunescu pentru Maria Rosetti 4!
L-am văzut de dimineață, îndeajuns să-mi strice ziua.
Dupa articolul vostru cu cladirea Bazaltin din p-ta Charles de Gaulle, am pornit pe urmele arhitectului Marcel Iancu si am descoperit ceea ce inseamna ceva valoros care strabate timpul.
Aventura continua si este o incantare, asta daca esti atent la detalii. Daca nu, te uiti in gol ca prostul.
Cladirile pe langa care trecem nu apar ca ciupercile, singure. Au fost construite de cineva, presupunand o anumita gandire. Cine au fost acei oameni?
Recomand o duminica dimineata linistita, niste picioare, minte și ochi deschisi și o harta cu trasee in PDF. Eu fireste ca am tiparit-o. Este intitulata „Traseu urban M Iancu”. Se gaseste pe net. Efectul descoperirilor la fata locului este amplificat, daca anterior excursiei, se cauta mai multe informatii despre imobilele respective. Si este deplin daca se citeste cat mai mult despre Marcel Iancu si arta sa. Volumul „Centenar Marcel Iancu 1895 – 1995” ramane campion.
Daca s-a mai scris despre asta aici, imi cer scuze.
Oricum, multumim pentru articolele si senzatiile pe care ni le impartasiti aici.
Fara voi, treceam ca somnabulul pe langa acele minuni.
Dar cum or fi pe interior? 🙂
La sosire, ganditi-va cate palme ar merita arhitectii de astazi.
Da! Așa e cel mai bine, o simplă trecere prin fața unei clădiri nu ajunge – cînd e însoțită de povestea ei, te îmbogățește.
Doar să vrei!
P.S. – Ne scrieți de multă vreme… da’ nu ne-ați spune un nume, zău așa!!!
@Anonymous: Eu am să plusez faţă de HM, în sensul că mi-ar plăcea foarte mult să aflu cât mai multe din părerile dv. după astfel de “plimbări”, chiar sub forma unui(or) articol(e). Noi, deşi încercăm, nu suntem de departe cei mai documentaţi, iar de subiectivi…aici, avem încă multe hachiţe! Aşadar, nu ar strica să prezentăm şi o altă perspectivă chiar şi pentru subiecte deja abordate!
Multumesc mult pentru invitatie, dar raman doar un cititor fidel al vostru.
Atunci nu ne rămîne decît să scriem bine în continuare!