Acum 70 de ani, pe 1 iunie 1950, era inaugurat Palatul Pionierilor

Imediat după la crearea primelor detaşamente de pionieri din ţară (primăvara lui 1949), autorităţile comuniste au decis pasul următor: transformarea fostului palat regal Cotroceni în Palatul Pionierilor.

Proiectul – în care au fost implicați arhitecți, peisagiști, decoratori – prevedea construirea unei linii ferate în miniatură, plus un stadion, o casă de cultură, o mică grădină zoologică.

Peste un an – la 1 iunie 1950, de ziua copiilor – Palatul Pionierilor a fost inaugurat.

Din partea stăpînirii îi regăsim prezenți pe Ana Pauker, Gheorghe Luca, Teohari Georgescu și pe… tovarășul general-maior Nicolae Ceaușescu.

Punem şi noi câteva frânturi din presa vremii referitoare la acel eveniment.

Despre ce făceau copiii acolo ascultăm vorbele lui Alexandru Dinu:

„Cred că Palatul Pionierilor aşa cum l-am prins eu a fost cel mai de preţ cadou făcut copiilor din Bucureşti. Am avut ceva discuţii cu prietenii despre mentalitatea ce ei spuneau că înregimentase pe cei ce mergeau acolo, dar eu, o spun cu toată răspunderea, nu am văzut sau simţit nimic care să semene a spălare pe creier. A fost o şansă a tuturor copiilor să înveţe o disciplină (sau câte vroiau) ce-i atrăgea în mod deosebit, totul gratuit, tot materialul didactic pus la dispoziţie, profesori extrem de bine pregătiţi, o varietate interminabilă de specialităţi.

Eu nu am avut acolo niciodată un instructor de pionieri, nu eram organizaţi în detaşamente sau grupe, ci pur şi simplu mă întâlneam cu ceilalţi copii în camera destinată cercului şi în afară de profesorul respectiv nu-şi mai băga nimeni nasul în treburile noastre. Atmosfera era cât de poate de relaxată, ba poate chiar cu un oarecare aer de vacanţă, deşi se învăţa serios.

De multe ori s-a întâmplat că intrat în curtea palatului (dinspre Medicină) să găsesc forfotă mare şi autocare aşteptând, eram îmbarcaţi cu toţii pentru o excursie de o zi, mai mult prin jurul Bucureştiului, dar odată am mers la Târgovişte, şi altă dată până la Ruse, peste Dunăre. Mâncarea era aranjată, totul pus la punct, organizare exemplară. Erau de asemeni organizate tot felul de spectacole cu invitaţi, ţin minte un concert cu “Sincron” spre intrarea dinspre “Leu”, în alte dăţi tot felul de artişti de muzică uşoară şi populară. De reţinut că întreţinerea curăţeniei în grădina Palatului şi în clădire, când în fiecare zi se perindau pe acolo sute de copii, ar părea să fi fost o problemă de nerezolvat. Cu toate acestea, eram cu toţii foarte conştienţi de ce aveam acolo la dispoziţie, şi ne comportam foarte civilizat. Nu ai fi văzut o hârtie aruncată pe jos, şi pe vreme rea ne curăţam pantofii înainte de a intra în clădire, deşi nu era nimeni care să ne supravegheze.”

Cîte ceva despre Palatul Pionierilor, și la Nini Vasilescu – aici și aici