despre ce se mănîncă în București - și cu ce se mănîncă Bucureștiul

arhiva

soluții urîte și nereușite la Eroilor

Ne apropiem – cu adevărat – de pornirea metroului din Drumul Taberei. Unul din punctele cele mai nenorocite de lucrări a fost Eroilor, unde am avut parte de mizerie îndelungă. Ce o să avem parte de-acum înainte… vedem chiar acum.

În primul rînd ne sare-n ochi că sînt trei soluții arhitectonice diferite de intrări la metrou.

Ceva între zeppelin, castravete și vierme uriaș, acoperit cu plastic și trîntit cîș pe trotuar…

Mai departe, o soluție mai tradițională – pe partea cu „Municipalul” – a cărei realizare e o rușine chiar și pentru anii ’90, cînd se construiau chioșcuri și buticuri mai de Doamne-ajută.

Spectaculos în intenție e accesul prelung, în formă de șarpe – dinspre partea cu monumentul Eroilor sanitari – ce a distrus pentru totdeauna părculețul. Foarte posibil să fie acceptabil din punct de vedere vizual, odată cu revitalizarea zonei. Remarcați faptul că nu s-a putut face nimica pentru a integra vechea aerisire a primei magistrale de metrou, aceasta rămînînd lipită hidos de noua construcție.

Nu putem lăsa de-o parte cele două țîțe transparente – sînt luminatoare pentru holurile noii stații – despre care nu putem decît să tragem nădejde că nu se vor urîți și mai mult de la praf, mizerie și mîzgăleli.

În buna noastră tradiție dăm cu mucii-n fasole cu elementele utilitare, care nu reușesc să fie integrate vizual într-un mod suportabil.

Așa că, întorcîndu-ne privirea la simplitatea vechilor intrări ale primei magistrale, cu atît mai mult ne place bunul-gust de acum mai bine de patru decenii.

5 comments to soluții urîte și nereușite la Eroilor

  • Ando

    Primul “coviltir” e groaznic 🙁

  • Ai zice ca aratau bine acolo pe planseta lor…ce planseta ca acum le fac pe calculator…ideea e ca nimeni nu cred ca s-a dus in teren sa vada cum se integreaza cu ce este deja existent in situ. Niste arhitecti de doi bani, constructori de doi bani si materiale la fel. O sa arate cum arata acum porcaria aia inutila care deja nu mai e functionala de banda rulanta de la Gara de Nord, sau cum arata statia de pe pasajul Basarab sau cum arata pasajul de la Universitate…murdar, plin de grafiti si mizerie, facute cu materiale nerezistente in timp si de proasta calitate, totul de 100x mai scump!

    • Ando

      Total de acord! Ceea ce te izbeşte, de la prima vedere, este calitatea îndoielnică a materialelor folosite.

  • hm

    Mai vedem, mai trecem, mai comentăm cu timpul. Să vedem și parcul refăcut la final.

Leave a Reply to Alexandru Dragos Cancel reply

You can use these HTML tags

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>